E simplu. Nu a fost nevoie.

Scena III

ZOE, TIPĂTESCU, DANDANACHE

DANDANACHE: Cum îţi spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!… si cât p-aţi, neicusorule, să nu m-aleg…

ZOE: Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale! era peste putinţă…

TIPĂTESCU: Peste putinţă…

DANDANACHE: Ei, uite asa, cu meritele mele, coniţă, vezi! era cât p-aţi, dar stii, cât p-aţi… întreabă-mă, neicusorule, să-ţi spui: nu vrea Comitetul ţentral si paţe; ziţea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant… Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeţi. Într-o seară… ţinevas — nu spui ţine… persoană însemnată… da’ becher — vine si zoacă la mine cărti… si când pleacă îsi uită pardesiul la mine… A doua zi, voi să-l îmbrac… gândeam că-i al meu… văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare si dau… peste ţe te gândesti?

TIPĂTESCU: Peste?

DANDANACHE (râzând): Peste o scrisorică.

AMÂNDOI: O scrisorică.

DANDANACHE: De amor…

AMÂNDOI (mişcaţi): O scrisorică de amor?

DANDANACHE: O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, — nu spui ţine… persoană însemnată.

ZOE: Ei şi?

TIPĂTESCU: Ei?

DANDANACHE: Ei, ţe să-ţi mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă… Mă sui în birze si mă duc la persoana, la becherul, — nu spui ţine — e persoană însemnată —: Găseste-mi, mă-nţeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la „Răsboiul”… De colea până colea… gâri-mâr… a trebuit, coniţa mea, să ţedeze, si tranc! depesa aiţi, neicusorule…

ZOE (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache): A! domnule Dandanache, ai făcut rău… fapta d-tale este… să-mi dai voie să-ţi spui…

TIPĂTESCU (încet): Zoe! (ea urcă.)

DANDANACHE: Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud ? Ţe era de făcut ? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam… si nu merdzea deloc, neicusorule; fă-ţi idee! familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial… si să remâi fără coledzi!

TIPĂTESCU: Vezi bine! (muşcându-şi buzele) Dar nu ne-ai spus sfârşitul istoriei… scrisoarea.

ZOE: Da, scrisoarea…

DANDANACHE: Care scrisoare?

TIPĂTESCU: Scrisoarea becherului…

DANDANACHE: Care becher?

ZOE (nervoasă): Persoana însemnată… scrisoarea… de amor… arma d-tale politică, cu care te-ai ales…

TIPĂTESCU: Scrisoarea pe care voiai s-o publici în „Răsboiul”, dacă nu…

DANDANACHE (aducându-şi în sfârşit aminte): A da! scrisoarea… da… am priţeput…

ZOE: Ei! scrisoarea?

TIPĂTESCU: Ce s-a făcut?

DANDANACHE: O am pusă acasă la păstrare… dar stii, la loc sigur…

ZOE: Nu i-ai înapoiat-o persoanei ?

DANDANACHE (cu mirare) : Cum s-o înapoiez?

TIPĂTESCU: Iată te-alegi, el şi-a ţinut cuvântul…

ZOE: Trebuie să i-o dai înapoi…

DANDANACHE: Cum se poate, coniţa mea, s-o dau înapoi? S-ar putea să fac asa prostie? Mai trebuie s-aldată… La un caz iar… pac! la „Răsboiul”. (coboară.)

Acest articol a fost publicat pe 27 November, 2009 la 4:33 pm în PoliTichii. Puteţi urmări răspunsurile prin RSS 2.0. Puteţi comenta aici, sau în site-ul dumneavoastră.