De ce, nene Anghelache, de ce?

Lucrurile arată destul de prost pentru Traian Băsescu. Aşa cum spuneam într-un comentariu la Dromichaetes, şi cum am spus încă din primăvară, preşedintele are de jucat un rol secundar prin decalarea alegerilor şi ceea ce s-a întâmplat acum este doar intrarea într-o nouă paradigmă prezidenţială. Tot ceea ce a reuşit Băsescu a fost să prelungească iluzia că puterea mai este la el. Asta a fost rolul artileriei grele de dinainte de campania electorală (”numesc pe cine vreau eu”, remember? Na, că a numit şi a ieşit prost.). A fost o perdea de fum, care acum se risipeşte. Sau un balon care se desumflă.

Perspectivele pentru Traian Băsescu nu sunt deloc optimiste: PSD (baronii locali) are (au) tot interesul de a-şi promova candidatul la prezidenţiale pentru a-şi securiza poziţia. PNL, de asemenea, pentru a-şi consolida rolul de lider al opoziţiei. Prin acceptarea troicii Berceanu, Blaga, Videanu în guvern, TraianBăsescu şi-a asigurat, teoretic sprijinul PD. La modul practic însă, prin acceptarea unui guvern cu PSD-ul, el şi-a „trădat” electoratul, iar prin acceptarea în guvern a unor „competenţe” şi „persoane de o moralitate desăvârşită” şi-a cam bătut joc de propriile criterii de selecţie. Coroborat şi cu faptul că toată lumea observă că puterea prezidenţială nu are nici o putere reală va limita decisiv interesul pentru alegerile prezidenţiale.

Din punct de vedere al marketingului politic, Traian Băsescu nu prea are ce idei să impună. Electoratul anti-PSD s-a pierdut, discursul anti-corupţie/justiţiar sau cel despre reforma clasei politice devin hilare în context, accentul pe economic nu poate fi convingător (chiar dacă guvernul Boc poate para din problemele economice – prin orice mijloace, inclusiv cele „criminale” pe termen lung). De partea cealaltă, Mircea Geoană, cel mai probabil candidat, şi-a asigurat sprijinul partidului: a adus PSD (şi PC) la guvernare, a răspuns pozitiv solicitărilor baronilor locali în ceea ce priveşte impunerea oamenilor acestora în guvern. Disidenţa lui Mitrea poate fi eliminată foarte uşor prin promisiunea preşedenţiei Senatului după ce Mircea Geoană ajunge preşedinte.

De partea cealaltă, PNL se va strădui să-şi aproprie electoratul anti-PSD de la PD şi pe o parte din puciştii lui Stolojan. Forţând o dezbatere FSN/anti-FSN, liberalii pot accede în turul doi în dauna lui Traian Băsescu.

Ar fi putut evita Traian Băsescu această situaţie? Desigur. Dacă l-ar fi numit premier pe Călin Popescu Tăriceanu ar fi păstrat electoratul „de dreapta”, ar fi condamnat PNL la un rol minor în politică (n-ar mai fi trecut de 12-15%, pierzând componenta anti-Băsescu). PSD ar fi intrat într-un război intern între federaţiile care îl compun şi nu ar fi fost în cea mai bună formă în vederea alegerilor care vor urma. De ce a ales altfel? De ce, nene Anghelache, de ce?

Dar nenea Anghelache, cuminte, n-a vrut să spună nimic…