O gafă pozitivă

Traian Băsescu a făcut săptămâna trecută ceea ce indicam eu că ar trebui să facă partidele româneşti şi anume să discute direct cu electoratul maghiar şi să încerce să şi-l aproprie. Aşa cum spuneam mai demult, capacitatea UDMR de a mai servi politic maghiarii din România (nu aş folosi termenul de minoritate – veti explicaţia mai jos) s-a diminuat consistent astfel încât şansele de a mai intra în Parlament sunt reduse.

Nu agreez ipocrizia celor care acuză politicienii că „umblă după voturi”. Acesta este rolul lor, iar atunci când fac lucruri bune merită apreciaţi. Doar nu o să respingem acum o acţiune bună numai datorită faptului că motivaţia politicianului respectiv este mai puţin legată de electorat cât de cariera sa politică. Politicienii nu sunt îngeri, mucenici sau martiri şi mi se pare corect ca şi ei să câştige ceva, atâta vreme cât acest câştig este licit.

Faptul că Traian Băsescu a făcut o gafă, propunând maghiarilor acordarea unui drept de care aceştia beneficiau deja ţine mai degrabă de limita consilierilor săi, din ce în ce mai joasă, altfel fiind o idee corectă şi logică. De altfel întreaga acţiune a preşedintelui a fost atât inspirată, cât şi reuşită. Ea poate avea darul de a deştepta – prin imitaţie, la care sunt specialişti – interesul politicienilor români pentru electoratul maghiar.

Mă bucură faptul că PNL a reacţionat aici inteligent prin Bogdan Olteanu (OK, atacul la Băsescu nu a fost tocmai inspirat), spre deosebire tocmai de PD care, prin blajinul Gheorghe Barbu, a încercat „să dreagă busuiocul” în faţa electoratului preponderent naţionalist al PD-ului, care nu are cum să guste apropierea de maghiari a preşedintelui Traian Băsescu.

Spuneam că termenul de minoritate nu este cel mai adecvat pentru maghiari, deoarece este mult mai numeroasă faţă de o „minoritate” clasică, mai mult, chiar, existând zone în care ea este chiar majoritară. Sunt judeţe în care depăşeşte 80%, judeţe în care se află la egalitate cu românii şi judeţe în care se află în… minoritate. Din această cauză, problema maghiară nu trebuie gândită în termenii clasici ai „drepturilor” minorităţilor. În aceeaşi situaţie se află şi „minoritatea” rromă, care însă din cauza absenţei unor lideri se află într-un stadiu de înapoiere foarte mare. Politicienii români trebuie să înveţe să se adapteze acestei realităţi, mult prea multă vreme eludată, chiar dacă electoratul român nu este chiar favorabil unei asemenea deschideri. Este timpul ca politicienii noştri să depăşească nivelul naţionalismului ceauşist şi să accepte diversitatea.

De aceea, acţiunea lui Băsescu – o acţiune care poate fi numită sinucigaşă raportat la electoratul său de bază – trebuie salutată fiindcă poate convinge electoratul român că maghiarii nu sunt chiar un bau-bau.

Desigur, studierea în limba maghiară poate părea multora o prostie pe criteriul „suntem în România şi toată lumea trebuie să vorbească română” sau cum spunea un analist „limba română nu este opţională”. Nu cumva însă mai natural este ca cineva să se poată exprima în limba maternă în zonele în care 80% din populaţie vorbeşte aceeaşi limbă?

Poate că mie, Cristian Banu, mi se pare eronat ca maghiarii să studieze în limba maghiară inclusiv la universitate, nu din alt motiv ci numai în ideea că acela îşi limitează drastic opţiunile profesionale şi va avea dificultăţi de integrare în câmpul muncii – într-un articol mai vechi criticat de Dan Anghel vorbeam de o anumită enclavizare. Însă cred că este opţiunea lui ca individ şi nu pot eu şti şi nici hotărî de la mine putere ce este mai bine pentru el. În definitiv, un maghiar poate face Politehnica şi la Bucureşti, la Craiova sau la Iaşi, dacă doreşte. Dar dacă vrea să studieze în maghiară, ar trebui să i se permită acest lucru, atâta vreme cât există profesori maghiari pentru aşa ceva. Şi da, statul român trebuie să-i asigure această posibilitate, deoarece şi el este plătitor de taxe şi impozite ca orice alt cetăţean român.

7 comments to “O gafă pozitivă”
  1. daca creste UCM prea mult…nu ntra nici udmr si nici ucm in parlament si se termina cu dezvoltarea in judetele secuilor. Plus ca dint cati parlamentari au poate ajung la 1 in grupul de minoritati.

    eu cred ca maghiarii se joaca cu focul. iar Basescu e chibritul aprins. dupa cum shtiam…prostia e transetnica…transnationala..si un factor important de globalizare.

  2. Maghiarii vor intra in parlament, avand rezervate locuri dar vor intra mai putini. Asta in cazul in care electoratul se va imparti intre UDMR si UCM.

  3. Observatia mi se pare foarte corecta, Traian Basescu s-a adresat populatiei maghiare si nu unei formatiuni maghiare sau alteia. Eu n-as numi-o neaparat o gafa doar prin perspectiva declaratiei lui Olteanu. Daca aceasta declaratie a lui Traian Basescu poate fi atacata de unii de miscare politicianista, raspunsul lui Olteanu are cam aceleasi „calitati”:) Bine, raspunsul lui Bogdan Olteanu e acceptabil ca parte inerenta a jocului politic, dar nu anuleaza in nici un fel subiectul adus in discutie in opinia publica de catre presedinte. Din cate am citit, ceea ce-a spus liderul liberal a fost ca in clasele I – IV limba romana se preda etnicilor maghiari dupa manuale diferite, sa le spunem adaptate elevilor a caror limba materna nu este romana. E un inceput, ramane sa si vedem ce rezultate da, din 2003 pana acum cred ca ar fi fost loc de-o evaluare, dar mi se pare mult prea insuficient. Metodologia nu se rezuma pur si simplu la cum faci un manual ci si cum formezi un profesor sa il predea, mai ales in privinta limbilor straine, iar in cursusul universitar nu cred sa existe deocamdata filiere care sa formeze profesori in predarea limbii romane ca limba straina in invatamantul pre-universitar. Mai apoi, cursul de limba romana ca limba straina ar trebui sa se transforme intr-un curs de limba si civilizatie, sa fie acompaniat de activitati extrascolare etc. Manualele sunt diferite, OK, ramane de vazut in ce fel si care este eficienta lor, dar e doar un mic pas. Pe larg am mai discutat problema aici in aprilie cand tocmai era vorba despre o evaluare pe teren a situatiei de catre metodisti si inspectori si am dat peste pozitii interesante ale personalului didactic.

  4. Traian Basescu mai ramasese sa bage zanzanie si intre unguri. In rest toata societatea a simtit si s-a bucurat de „substanta” gandirii si pozitiilor sale.

    Cred din ce in ce mai mult ca omul acesta trebui oprit. Pentru binele tarii el trebuie oprit! E cel mai prost, indolent, nesimtit si ordinar presedinte pe care il putea avea tara asta! Si afirm lucrurile de mai sus cu parerea de rau ca am fost unul care l-a preferat in locul prea mediatizatului in acele timpuri Adrian Nastase , sperand intr-o minune. Poate noua ne e dat sa patimim sa avem numai ratati de presedinti in urmatorii 50 de ani pentru ca l-am impuscat pe Ceausescu de Craciun!

Comments are closed.