Întrebarea care se pune este cu cine face PNL alianţă.

Prima: Există două chei de citire a rezultatelor acestor alegeri: victoria “dreptei” (PD, PNL, UDMR > 60%) sau victoria electoratului anti Traian Băsescu (PSD + PNL + UDMR = cca 70%). Personal, aş zice că a doua este interpretarea corectă, chiar dacă am avut o campanie electorală ceva mai ideologizată. În funcţie de cum va lectura Traian Băsescu acest rezultat, vom avea şi premierul.

A doua: am estimat corect 2 rezultate din 3. M-am înşelat (puternic) la democraţi fiindcă am supraestimat absenteismul (de fapt, nu absenteismul, participarea la vot fiind aproape de cea estimată de mine – între 35 şi 40% – cât influenţa lui asupra scorului electoral al PD).

PNL termină en fanfare campania electorală cu un viral preluat de toată blogosfera. Cea mai plictisitoare campanie începuse în doi şi se termină tot în doi. Democraţii nu au contat. Preşedintele a încercat să intre în joc însă nu a reuşit decât să-şi mai piardă pe drum din susţinători. PD-ul a început campania la 36%, o termină la 29%, iar în această scădere şi preşedintele a avut un rol important. Citeşte restul articolului…

Pentru cine se întreba care este explicaţia dragostei subite a democraţilor pentru PNL, explicaţia prozaică e aici. Carevasăzică, PDL a cheltuit doar 70% din cheltuielile PNL, în condiţiile în care la celelalte campanii au fost campioni de departe. Băieţii au ajuns la fundul sacului şi “sponsorii” par să se fi reorientat către cei care au şanse de a ajunge la guvernare. Coroborat cu declaraţiile lui Videanu la Antena 3, unde a arătat clar că democraţii nu se bazează pe faptul speră că Traian Băsescu va numi un premier democrat – confirmând astfel, indirect, ipoteza mea cu ruptura reală – avem un partid în maximă degringoladă. Cum orice şut în fund este un pas înainte, pentru democraţi se deschid cărări nebănuite. Aşa stând lucrurile, dacă pronosticul meu privind rezultatele se va adeveri, vom avea în proporţie de 90% guvern PSD + UDMR, cu o uşoară majoritate.

În editorialul de azi din Dilema, Mircea Vasilescu deplângea preocuparea românească pentru rapiţă (ideea asta am enunţat-o şi eu de mult, tare de mult). Pentru cei care nu ştiu care-i treaba cu rapiţa, căutaţi Situaţiunea… de Caragiale. Aici însă nu este numai vina mass-mediei. Ca să organizezi o dezbatere, ar trebui să ai cu cine. Or, românii nu prea au dileme. Ei au convingeri. Ei ştiu. Nu pot fi păcăliţi. Liberalii sunt marionetele lui Patriciu. Pesediştii sunt comunişti, manevraţi de Ion Iliescu. Pedeliştii sunt marionetele lui Băsescu. Nu există nuanţe, variante. Ştiu ei mai bine. Fie că este vorba de fizica nucleară, fie de creşterea pătrunjelului, ei sunt cunoscători. Degeaba le explici, nu reuşeşti să-i minţi. Ştim noi că eşti al lui X. Fiindcă fiecare trebuie să fie al cuiva. Nimeni nu e independent, de capul lui. Fiecare este omul cuiva. trebuie să fie. Lucrurile nu se desfăşoară aşa, oricum. Trebuie să fie cineva în spate. Care trage sforile. Masonii, templierii, evreii, grupul Bildenberg, bubulii. Cineva. Ştim noi cine. Ce dezbatere să mai ai?

Întrucât FeedBurner dă erori, am renunţat la el, astfel că feed-ul site-ului redevine cel standard: http://www.politichii.ro/?feed=rss2. Mulţumesc.

Pentru Partidul Democrat, aceste alegeri reprezintă un important punct de răscruce. Pentru a putea guverna, au nevoie fie de PNL, fie de PSD. Pentru moment, nici o combinaţie de trei luate câte două nu poate fi respinsă a priori. Numai că PD porneşte în aceste discuţii cu un handicap important. Înainte de alegeri, ei au demonizat celelalte două partide, astfel încât indiferent cu cine se vor asocia există un important risc de a pierde o parte din electorat. Citeşte restul articolului…

Implicarea preşedintelui în precedentele alegeri locale şi europarlamentare s-a soldat, per total, cu rezultate proaste pentru partidul său. La alegerile locale, preşedintele a mers pe inducerea în electoratul bucureştean a spaimelor legate de mineriade, o eroare strategică ce a costat PD-ul postul de primar al Capitalei. De data aceasta, preşedintele vine cu o altă gogoriţă, “lovitura de stat”. Numai că, de data aceasta, cel care practic se pregăteşte să dea “lovitura de stat” este chiar el, anunţând, practic, că nu dă doi bani pe rezultatul votului. După ce a clamat aproape întreg mandatul suveranitatea voinţei populare, iar “poporul” i-am cand dat cu flit la ultimele “convocări”, preşedintele cade în extrema cealaltă. Este evident că PNL şi PSD vor obţine împreună, după redistribuire, undeva spre 60%, poate chiar peste şi că dacă vor voi să guverneze împreună, ingonarea unei astfel de majorităţi înseamnă – chiar dacă în practică este permis de Constituţie – o violare a oricăror principii democratice.

Încă o dată, preşedintele apelează la spaime “greşite”. Aşa cum am mai spus de multe ori, savoarea şi succesul preşedintelui venea din adecvarea sa la problemele reale ale electoratului – fie ele şi interpretate în cheie populistă. La ultimele două scrutinuri însă, preşedintele a intrat în cheia comunisto-bolşevică a generării şi întreţinerii de spaime colective. Numai că, a ales greşit. În afara unor exaltaţi din galeria proprie, nu cred că cineva se teme la modul real de “lovitura de stat” pusă la cale de Geoană între două convorbiri cu NASA şi Tăriceanu între două răzgândiri. Preşedintele alunecă din ce în ce mai tare către un securism ieftin, de anii ’70, faţă de care până şi Vadim pare o culme a modernităţii.

Insistenţa cu care Traian Băsescu doreşte să reafirme ideea că el numeşte premierul, indiferent de rezultatul votului pune o serioasă problemă de natură constituţională. Desigur, tehnic vorbind, preşedintele are dreptate, Constituţia îi dă voie să facă ce vrea – şi a mai făcut-o. Pe de altă parte însă, mai înseamnă şi o potenţială denaturare a votului electoratului. “Părinţii” constituţiei noastre nu au reuşit să-şi imagineze că este posibil ca preşedintele să fie în conflict cu majoritatea parlamentară, deşi situaţia era uşor previzibilă din momentul în care alegerile parlamentare ai fost decalate de cele prezidenţiale. Citeşte restul articolului…

Zoso aminteşte aici şi aici de criza economică făcând referire la piaţa auto: numărul mare de maşini scoase la vânzare şi numărul de contracte de leasing returnate. Aş mai adăuga unul: numărul din ce în ce mai mare de maşini care “rămân acasă”. În urmă cu câteva luni, parcarea din faţa blocului meu era goală în timpul zilei, la fel şi străduţele din jur. Acum, în cursul zile abia dacă găseşti 10-20 de locuri de parcare libere pe o rază de două străzi dintre blocuri. Şi nu vorbim aici de o zonă de firme, ci exclusiv de locuit. Asta se simte şi în trafic. Sigur, la orele de vârf tot mai este aglomerat, în special pe Crângaşi către Băneasa/Pipera, dar asta mai degrabă gâtuirilor de la Lujerului şi de la Arcul de Triumf pe sensul spre Arcul de Triumf şi la Mareşal Averescu şi la intrarea pe podul Grant pe sensul spre Dr. Taberei-Militari seara. La ieşirea spre Răzoare, în schimb, s-a mai eliberat. Se mai gâtuie un pic la ANEFS şi pe Mircea Vulcănescu, dar nu cine ştie ce. Altfel, în cursul zilei, traficul este mult mai liber. Sunt curios dacă se simte o aglomerare suplimentară în RATB, ceea ce ar fi cât de cât OK, sau pur şi simplu o încetinire a activităţilor economice.