de Cristian Banu | 30 April, 2009 - 5:45 pm - publicat în PoliTichii

“Faptul că radierile din acest an sunt puse pe seama unui impozit care nici nu s-a aplicat arată încă o dată populismul ieftin. Nu are nicio legătură cu impozitul minim faptul că în două luni s-au radiat 4.000 de firme. În ultimii ani s-au radiat zeci de mii, înainte de criză, în ani de boom economic. Accesta este viaţa firmelor, unele se se nasc, altele mor. Nu este decât o speculaţie şi se vede că a început campania electorală. Impozitul minim nu s-a aplicat încă, deci nu are nicio treabă cu radierea”, a spus Pogea. De aici.

Omul ăsta este fie incredibil de nesimţit, fie tâmpit. Dacă e doar tâmpit, are mentalitatea tipică a politrucului român care, neacţionând vreodată preventiv îşi închipuie că nimeni nu reacţionează înainte de a se întâmpla o nenorocire. Dacă nu, nu. În orice caz, trebuie demis urgent, fie pentru nesimţire, fie pentru tâmpenie.

LE Când însuşi preşedintele se comportă la fel (un istoric al discuţiei, aici) ce pretenţie mai ai de la un politruc.

Comments Off
de Cristian Banu | - 2:06 pm - publicat în PoliTichii

Nu, nu e vorba de procentele lui Băse, PD sau PSD…

Să sperăm că se modifică doar una, dar mă tem că cresc amândouă.

Comments Off
de Cristian Banu | - 8:25 am - publicat în PoliTichii

Dacă n-aş şti că sunt pur şi simplu proşti şi atât îi duce capul aş crede că o fac intenţionat, deşi scopul unei asemenea enervări naţionale este greu de intuit. PSD şi PD au avut ghinionul să ajungă la putere fix când e criza în toi. România n-a avut guverne competente poate niciodată în istoria ei. Ocazional a mai avut câte un ministru care ştia cu ce se mănâncă domeniul său, dar dacă îi numeri cred că nu depăşeşti degetele de la ambele mâini. Citeşte restul articolului…

de Cristian Banu | 27 April, 2009 - 9:25 am - publicat în PoliTichii

Prima observaţie care se impune este că Traian Băsescu nu a confirmat încă participarea la alegerile prezidenţiale, deşi nu mai este foarte mult timp. Sigur, el porneşte cu avantajul preşedintelui în exerciţiu (în măsura în care circumstanţele actuale pot constitui un avantaj) şi al scorului încă mare din sondaje. Dar trendul său este descendent, iar guvernul său face tâmpenie după tâmpenie astfel încât decontul nu are cum să nu vină mai devreme sau mai târziu. Opinia mea este că, dacă ar participa, Traian Băsescu nu ar intra măcar în turul doi. Apariţia ASR Principele Radu schimbă însă datele problemei şi candidatura preşedintelui în exerciţiu nu mai este necesară pentru păstrarea puterii de către PD. Citeşte restul articolului…

de Cristian Banu | 26 April, 2009 - 7:22 pm - publicat în PoliTichii

Context. Deci: 3 luni pierdute fiindcă au fost alegeri, 3 luni pierdute că nu a fost buget, 3 luni pierdute fiindcă se schimbă toată administraţia locală. În perioadă de criză.

de Cristian Banu | 24 April, 2009 - 6:49 pm - publicat în PoliTichii

Acordul cu FMI devine din ce în ce mai misterios. După ce părea bătut în cuie, acum văd că apare necesitatea îndeplinirii unor condiţii preliminare desspre care nimeni nu suflă un cuvânt.

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu si ministrul finantelor Gheorghe Pogea au semnat ieri, oficial, scrisoarea de intentie negociata si acceptata de FMI cu privire la acordul de imprumut pentru Romania, documentul urmand sa fie discutat de conducerea Fondului numai dupa implementarea unor “masuri premergatoare”. “Inainte ca programul sa fie luat in considerare de boardul FMI, asa-numitele ‘masuri premergatoare’ va trebui sa fie implementate, exprimand angajamentul tarii cu privire la programul economic inclus in scrisoarea de intentie”, sustine Tonny Lybek, reprezentantul FMI in Romania.

Care sunt aceste măsuri şi ce se întâmplă dacă România nu le îndeplineşte? Că de la guvernul Băsescu ne putem aştepta la absolut orice. În ce rahat ne bagă ăştia?

Comments Off
de Cristian Banu | - 4:37 pm - publicat în PoliTichii

Bine că ăştia de la putere au dat nişte liberali afară că s-a trezit şi PNL s-o pună de-o conferinţă de presă arătând că nu s-au desfiinţat (încă). A, şi a revenit Videanu, bronzat, vesel şi plin de energie. Îi era cuiva dor de el? În schimb, a dispărut Crin Antonescu, nu că ar fi surprinzător.

de Cristian Banu | - 10:39 am - publicat în PoliTichii

Unul dintre cele mai grele “ce-ar fi fost dacă” ale istoriei noastre recente este “ce-ar fi fost dacă Regele Mihai ar fi fost mai tânăr sau ar fi avut moştenitor măcar un băiat”. Şansele pentru restaurarea monarhiei sunt minime şi nu s-ar fi modificat foarte mult, indiferent cât de charismatic ar fi fost regele şi eventualul său urmaş. Din acest punct de vedere, cred că cea mai potrivită întrebare este “are voie Casa regală să se implice în politică”. Citeşte restul articolului…

de Cristian Banu | 20 April, 2009 - 7:30 pm - publicat în PoliTichii

Am fost printre cei care au ironizat prezenţa publică a Elenei Udrea, dar reflectând la ceea ce a făcut cu ocazia acestui Paşte îmi dau seama că ea este exact ceea ce are nevoie o industrie muribundă pentru a ieşi din stază. Este un excelent entertainer. Cară presa după ea peste tot şi reuşeşte astfel să atragă atenţia asupra domeniului pe care îl păstoreşte. Ia şi traista bucovineană pe care o poartă, plimbarea preşedintelui prin Bucovina, oul gigant şi pasca uriaşă făcut de dragul ei de slugarnicul Fluture, Bregovici şi Zamfir pe litoral, toate acestea au creat un moment de excepţie de care în mod sigur s-au bucurat cei din industrie.

Nu ştiu cât a contribuit personal la realizarea lor, însă a contribuit enorm la mediatizare. Fără prezenţa ei, buletinele de ştiri de anul acesta ar fi fost identice cu cele de anul trecut, superplictisitoare. Introducerea tichetelor de vacanţă nu este, de asemenea, o idee rea, deşi probabil că anul acesta nu se vor vedea efectele, ele apărând destul de târziu, după ce companiile mari şi-au făcut deja bugetele, dar reprezintă o modalitate de ajutare a turismului autohton.

De departe, este cel mai eficient ministru al guvernului Boc, un contrast enorm faţă de un Videanu sau Niţă, despre care nici nu ştiu dacă mai fac parte sau nu din guvern, sau cu agitaţia tâmpă a lui Boc şi Pogea. Sigur, că asta nu schimbă drumurule proaste, mâncarea infectă din diverse locante sau cearceafurile murdare din hotelurile patriei, dar nici nu este treaba ei. Treaba ei este să promoveze turismul românesc şi asta face, chiar foarte bine.

[PS Nu vreau să discutăm despre parcări, cocoşi, preşedinţi norvegieni. Mulţumesc.]

de Cristian Banu | 14 April, 2009 - 5:57 pm - publicat în PoliTichii

La 4 (patru) zile de la adoptarea celebrei ordonanţe de urgenţă, ce fac liberalii? O şedinţă. După care propun ca în zilele următoare să scrie o moţiune. Dacă guvernul nu-i ascultă (săracu’ Boc, ce tremură de frica liberalilor, hăhăhă), atunci vor depune moţiune de cenzură, dacă nu cumva, fiind Paştele la mijloc, după aia 1 mai, se vor lua cu alte treburi şi vor uita. Recapitulăm: se trezesc după patru zile şi nici atunci nu reacţionează, ci îşi propun să reacţioneze, dar mai încolo, ce atâta grabă? Somn uşor şi opoziţie plăcută în continuare.