• Ca partid, PSD joacă bine. A reuşit să pună responsabilitatea deciziei în mâinile lui Traian Băsescu iar acesta a fost luat prin surprindere. Soluţiile propuse de acesta sunt neserioase şi cel mai probabil sunt menite să câştige timp. Cum naiba să numească o coaliţie de 70+% un ministru din opoziţie? Sau independent (în România nu există aşa ceva)? Oricum ar face, iese prost. Dacă nu-i semnează cererea lui Boc acesta devine (şi mai) ridicol şi chiar nu are altă soluţie decât să-şi dea demisia.
• Mişcarea PSD se mulează pe percepţia generală că Traian Băsescu este un tip conflictual şi că PD, ca partid, este incapabil de a lucra în coaliţie. De asemenea, rimează cu ideea că “Băsescu este disperat că pierde alegerile” şi de aceea ar dori controlul Internelor (că nu crede nimeni că Boc a acţionat de capul său).
• Emil Boc a acţionat greşit atacând la Nica, mai ales pentru un pretext atât de ridicol. Dacă e să o luăm aşa, mai repede îl demitea pe Berceanu, accidentele feroviare din ultima vreme având darul de a stârni serioase semne de îngrijorare. Sau pe Ecaterina Andronescu, o catastrofă.
• Un alt aspect dificil pentru democraţi este că demiterea s-a făcut prin încălcarea protocolului. Normal ar fi fost să-i ceară, chiar şi public, să-şi prezinte singur demisia. Aşa, a pus singur paie peste foc şi şi-au creat singuri dificultăţi.
• Nu cred că PD şi Traian Băsescu va reuşi să evite acuzaţia că l-au demis pe Nica pentru a controla Internele şi a frauda alegerile. Din nou, PSD a jucat magistral partitura, pregătind asiduu terenul, lansând zvonul pe surse încă de astă vară.
• PNL este din nou în offside şi nu poate depăşi rolul de chibiţ.
• Mircea Geoană chiar e prost. Am mai spus asta azi.
• Circul astfel iscat poate mobiliza la vot dintre nehotărâţi care să voteze pe altcineva decât pe “generatorl de conflicte”.

În doar o săptămână, cei doi contracandidaţi ai actualului preşedinte au reuşit să arate celor care mai aveau vreun dubiu cât de nepregătiţi sunt. Crin Antonescu a ţinut în Parlament cel mai penibil discurs din îndelungata sa istorie de parlamentar arătând că nu este decât un puber întârziat (ceea ce e chiar mai prost decât a fi puturos), iar Mircea Geoană s-a umplut de ridicol în gestionarea “crizei politice”. Faza cu “Nu merg la Cotroceni” şi “Nu discut subiectul Nica” în momentul în care maşina care-l ducea la Cotroceni claxona la scară e de antologie. Mă îndoiesc că bietul de el a priceput miştoul deloc finuţ al preşedintelui cu “înţeleg presiunea la care sunt supuşi…” şi este absolut incredibil cum reuşeşte să transforme, vorba poetului, “porecla în renume”. Aşa că, dacă tot ne-aşteaptă încă cinci ani de circ, măcar să schimbăm paiaţele. Gigi sau Vadim?

Există o percepţie că instituţiile statului nu funcţionează, că birocraţia te omoară (ceea ce parţial este adevărat). Realitatea însă nu este chiar atât de neagră. Aşa cum am dat exemplul ieri, instituţiile chiar funcţionează – şi ONRC chiar merită dat exemplu, deoarece are un sistem informatic deosebit de avansat pe baza căruia poţi completa formulare sau urmări stadiul dosarului. Ţinând cont că vorbim de o bază de date cu aproape un milion de firme e de felicitat. Parlamentul este o altă instituţie călcată în picioare acum. Cu toate acestea, Parlamentul se înscrie şi el printre cele mai transparente instituţii. Se poate urmări activitatea oricărui parlamentar, baza de date legislativă este cred cea mai cuprinzătoare (dintre cele disponibile gratuit) iar sub preşedenţia lui Bogdan Olteanu Camera Deputaţilor s-a deschis foarte mult către societate prin organizarea unor dezbateri utile (cum au fost cele pe tema legii lustraţiei, de exemplu). Asta în condiţiile în care bugetul Parlamentului este de 4 (patru) ori mai mic decât al unei dintre cele mai opace instituţii, SRI, respectiv 100 milioane de euro vs. 400 de milioane. Am avut ocazia să cunosc şi câţiva experţi parlamentari şi mi-au făcut o impresie deosebită. Chiar şi instituţii mai puţin dotate din punct de vedere informaţional – Casa de Pensii sau ITM-ul sunt funcţionale şi atitudinea este mult schimbată în bine. Peste tot sunt mulţi oameni tineri care chiar au o altă viziune şi, probabil, pe cât pot, reuşesc să schimbe lucrurile. Mai degrabă problemele sunt de partea cealaltă unde analfabetismul funcţional face ravagii, simpla completare a unui formular însemnând o muncă sisifică. Probabil, ca şi mine, aproape toţi avem aşteptări de coşmar de la interacţiunea cu ceea ce înseamnă aparatul de stat. Există o neîncredere care îl face pe cetăţean ca, deşi lista actelor necesare este scrisă la loc vizibil cu litere suficient de mari să se bage în faţă s-o “întrebe pe domnişoara, că nu se ştie”. Ba se ştie. Şi chiar funcţionează.

Faptul că funcţionează este dovedit însă cel mai bine de faptul că nu am dat faliment deşi de mai bine de un an România nu mai este guvernată. În plină criză, România nu a avut guvern, nu a avut preşedinte, Parlamentul a fost ocolit sistematic. De fapt, România noastră nu mai are nici o legătură cu România lor de pe vremea lui Adrian Năstase. Atunci a fost decuplarea între politic şi economic. Sigur, ei încă se mai bagă pe ici pe colo reuşind să încurce lucrurile dar, surprinzător, oricât se străduie, lucrurile merg înainte. Mai încet, dar merg.

Ori de câte ori trebuie să dau nas cu vreun organ administrativ, mă pregătesc psihologic pentru ce este mai rău. În ultima vreme, coşmarurile mele nu s-au materializat, din contră (cum a fost în cazul Administraţiei financiare de la sectorul 6) interacţiunea fiind plăcută. De data asta este rândul ONRC. Am o firmă, mi-a expirat sediul – ce expresie delicioasă, de parcă un birou poate expira ca o ciocolată – aşa că a trebuit să vizitez instituţia. Tarifele practicate de avocăţeii mi s-au părut jecmăneală curată, mai ales că tot ce trebuia făcut era o redactare a 5 (cinci) fraze – 1200 de caractere cu spaţii. Interacţiunea cu personalul ONRC a fost absolut OK. Mult tineret pe-acolo, foarte mult de muncă (evident, hârtii adunate într-o veselie) din ce am putut să-mi dau eu seama. În schimb, tarifele m-au surprins neplăcut. Pe site-ul lor – deşi obositor grafic, este util, toate documentele de care ai nevoie le poţi completa online şi lista – există un calculator estimativ. Numai că estimarea a fost la jumătate faţă de preţul plătit. De aici probabil şi tarifele avocăţeilor.

Totuşi, ONRC mi se pare cel mai clar exemplu de jecmăneală pe faţă a firmelor. Ca firmă, ONRC nu-ţi este de nici un folos. Culmea nesimţirii, eşti pus să plăteşti pentru că le oferi informaţii, informaţii pe care ei le vând. Înţeleg să plăteşti când obţii ceva – un act, o adeverinţă whatever. Dar de la ONRC nu obţii nimic. Măcar Camerele de comerţ funcţionează pe bază de aderare voluntară, mai intermediază nişte vizite prin alte ţări, oricum, oferă nişte servicii. Deci, de ce plătesc firmele taxe ONRC?

Peste weekend au fost (încă) două târguri imobiliare încheiate cu eşecuri. Citind comentariile se observă că există ideea că “preţurile nu au scăzut suficient” şi că, vezi-Doamne, cumpărătorii ar aştepta în continuare ieftiniri. Din păcate însă, problema este pusă greşit. 400 euro/mp sau 5000 euro/mp este o unitate de comparaţie irelevantă pentru majoritatea cumpărătorilor. Ceea ce contează este rata la bancă. Atâta timp cât creditul este scump şi foarte greu de obţinut, chiar şi o ieftinire de 100% este absolut irelevantă pentru impulsionarea vânzărilor. După ce s-au fript cu ciorba şi acum îşi ascund prin diverse vehicule credite neperformante de miliarde de euro, băncile nu mai sunt dispuse să accepte cu uşurinţă orice cerere. Nu că ar fi prea mulţi cei care s-ar înghesui la bănci pentru a obţine un credit. Nu trebuie uitat că a fost nevoie de 3-4 ani de creştere economică susţinută pentru a se ajunge la “explozia” creditării de dinainte de criză. Asta nu înseamnă neapărat că va dura tot 3-4 ani după ce criza se va încheia, dar cel puţin doi ani tot va fi nevoie până să se ajungă la un ritm de creditare similar cu cel din 2006. Vârful din 2007 va fi însă greu de depăşit.

Rulez campanii pentru două site-uri. Una proaspăt lansată şi cealaltă de aproape doi ani. La cea proaspăt lansătă, în doar două săptămâni, 3/4 din cuvintele cheie alese “nu mai sunt eligibile pentru a fi afişate pe prima pagină”, în condiţiile în care sunt singurul care le utilizează. Din câte ştiu eu, există un site care oferă o parte din “produse” şi un alt site care oferă o altă parte, dar nici unul cu un asemenea mix şi nici unul nu-şi face publicitate. Oricum, pe cuvintele cheie respective nu există alte anunţuri. Creşterea în 3 săptămâni este de 30%. Probabil că în curând nu va mai rămâne nici un cuvânt-cheie în bugetul iniţial.

Pe cealaltă campanie, anul trecut preţurile s-au păstrat în linii mari la fel (o creştere de 10-15% pe parcursul anului). Anul acesta, deja preţurile sunt cu 50% mai mari, deşi suntem cam aceleaşi 5-6 firme ca şi anul trecut.

Experienţe similare?

Nişte băieţei au lansat un ziăruţ economicel. Şi-au găsit şi ei un sponsoraş. Mai modest, că, de, e criză. Ce servicii oferă sponsoraşul? Păi o păginuţă ueb, nişte CEOuţi, servisuţ de calculatoraşe, poate şi nişte CFOuţi ca să fie la temă cu situleţul ziăruşului.

Servicii CEO

Decizia preşedintelui de a face referendum cu ocazia alegerilor parlamentare pe o temă relativ abstractă dar care sună bine, “reducerea frecătorilor de mentă” era prefigurată încă din plictisitorul discurs de două ore în care şi-a expus priorităţile finalului de mandat. Nici ideea referendumului, nici ideea Parlamentului unicameral nu sunt noi. Ultimul referendum convocat s-a soldat cu un eşec de proporţii prin slaba participare la vot. În ce măsură poate fi acesta un succes? Citeşte restul articolului…

De ce ar vrea preşedintele referendum în ziua turului I?

Una din mizele referendumului este mobilizarea la vot a electoratului urban printr-o miză suplimentară. Dar această mobilizare e total neinteresantă în turul I, mai ales că Traian Băsescu nu avea emoţii (sau are? ). Bătaia este pentru turul II acolo unde fiecare vot va conta. Plus că tema e complet aiurea-n tramvai. România intră în faliment şi Băsescu se joacă de-a parlamentul unicameral. Deci, de ce, nene Anghelache, de ce?

LE Traian Băsescu spune “cu ocazia alegerilor prezidenţiale” nu cu ocazia turului I. Deci poate cere organizarea cu ocazia turului II. Deci, interesant.

La 20 de ani de la Revoluţie, 4 din cei 6 candidaţi la preşedinţie care ies din marja de eroare au legături mai mult sau mai puţin discrete cu serviciile de informaţii comuniste. Şi unul din ceilalţi doi este Gigi Becali.