de Cristian Banu | 30 June, 2010 - 12:01 pm - publicat în PoliTichii

Din păcate, doar atât are de spus.

de Cristian Banu | 29 June, 2010 - 5:32 pm - publicat în PoliTichii

România trece prin cele mai dure inundaţii din istoria recentă.

Moneda naţională se află la cea mai scăzută cotă din ultimii ani.

Bugetarii îşi văd reduse veniturile cu 25%.

TVA creşte cu 5 procente, cea mai mare creştere dintr-o singură bucată din rândul UE.

Aţi auzit vreo vorbă de la preşedinte, guvernator sau premier?

EI au alte treburi. De exemplu, să-şi numească politrucii în fruntea televiziunii şi radioului naţionale. Să permită poliţiştilor să controleze cum vrea muşchiul lor orice firmă privată (că nu erau şi-aşa prea multe “organe” de control). Mai introduc un registru suplimentar pentru firme. Ce dracu’ se întâmplă cu oamenii aceştia? Chiar nu mai există o fărâmă de compasiune şi empatie?

de Cristian Banu | 28 June, 2010 - 12:31 pm - publicat în PoliTichii

Frica reprezintă singurul motiv pentru care Emil Boc nu îşi depune demisia, deşi nu-ţi trebuie prea mulţi neuroni, ci doar un banal instinct de supravieţuire pentru a realiza că fiecare zi în care este în funcţie înseamnă doar un cui în plus în coşciugul partidului. Cred că vineri, după anunţul Curţii Constituţionale, a fost punctul de inflexiune dincolo de care se mai putea discuta de supravieţuirea politică a Partidului Democrat, într-o formă restrânsă, mai apropiată de ceea ce a fost până în 2006-2007, când şi-a început expansiunea agresivă. Citeşte restul articolului…

Comments Off
de Cristian Banu | 24 June, 2010 - 5:59 pm - publicat în PoliTichii

Tot aud diverşi banalişti economici spunând ferm convinşi că “bonurile de masă” sunt o formă de “evaziune legală” şi că existenţa lor este o “afacere pentru băieţii deştepţi”. No shit, Sherlock. Hai să şi gândim un pic: Care sunt zonele unde se face cea mai mare evaziune fiscală? Munca “la negru”, cu circa două milioane de angajaţi, şi industria alimentară. Aceste bonuri de masă “albesc” un procent din salariile gri şi fiscalizează o parte din comerţul cu alimente, fiindcă numai o parte din magazine sunt “în sistem”. Eliminarea lor completă (şi chiar taxarea lor, fiindcă multe firme se gândesc să renunţe) va împinge salariile din nou în zona gri, iar consumul alimentar direct în zona neagră, salariatul nemaifiind obligat să consume de la magazin. Astfel, guvernul Emil Bobu va pierde mai mulţi bani decât câştiga. La 800 de milioane, cât era piaţa bonurilor de masă, guvernul primea în jur de 200 de milioane (160 de milioane TVA-ul aferent bonurilor, restul din alte taxe). Prin impozitare, piaţa va cădea la jumătate, în scenariul optimist (practic, pentru o firmă nu mai este nici un avantaj). O impozitare cu 16% la o piaţă de 400 de milioane aduce 64 milioane. Dar se pierd minim 80. Rezultă deci o pierdere la buget de cca 24 milioane. În varianta optimistă.

de Cristian Banu | 23 June, 2010 - 11:04 pm - publicat în PoliTichii

O informaţie interesantă, dar asupra căreia cei de la Realitatea nu insistă, mai preocupaţi fiind de ideea “Elena Udrea preşedinte“.

…spune Udrea, care a dezvăluit că la Snagov s-a luat în discuţie retragerea PDL de la guvernare şi impunerea unui cabinet de tehnocraţi. (s.m.) Ministrul mai spune că Traian Băsescu a transmis un mesaj clar către PDL: “Dacă nu vreţi sau nu sunteţi în stare să impuneţi aceste măsuri, nu mă încurcaţi. Mergeţi în opoziţie şi lăsaţi-mă să fac un Guvern capabil să scoată ţara din criză”.

de Cristian Banu | 22 June, 2010 - 4:14 pm - publicat în PoliTichii

Ceea ce mă uimeşte la discuţiile din jurul arestării lui Dan Diaconescu în Direct şi în reluare este uşurinţa cu care se vorbeşte despre sute de mii de euro… Ce afaceri ar fi trebuit să facă primarul respectiv pentru a-i conveni să dea şpagă 200.000 de euro? Ce afaceri are acel senator care se laudă “pe surse” că i-a plătit lui DDD peste 300.000 de euro ca să apară la TV? Nu sunt chiar născut alaltăieri, ştiu destul de bine cum funcţionează sistemul, dar, totuşi, 200-300.000 de euro nu sunt chiar un nimic.

de Cristian Banu | 21 June, 2010 - 8:25 am - publicat în PoliTichii

Încetul cu încetul, partidele româneşti se repoziţionează strategic, apărând transformări majore. Este pentru prima dată când Stânga preia cu adevărat conducerea în ceea ce priveşte acţiunea. Victor Ponta se dovedeşte a fi un jucător serios, cu bătaie lungă, consecvent ideologic, singurul politician care (pare că) reuşeşte să scoată acţiunea politică din miza pe “azi”. În ciuda calculelor politice “pentru azi”, liderul PSD refuză colaborarea cu PNL, colaborare pentru care insistă atât Mircea Geoană – foarte vocal în ultima vreme – cât şi Adrian Năstase. Ponta afirmă răspicat că PNL este adversar şi nicidecum un “tovarăş de drum”, deci, un eventual parteneriat este exclus. Citeşte restul articolului…

de Cristian Banu | 16 June, 2010 - 3:34 pm - publicat în PoliTichii

Rămânerea în funcţiune a guvernului Boc reprezintă un mare eşec politic pentru PD. Pe de-o parte, înseamnă asumarea şi implementarea unor decizii aberante, luate peste noapte fără nici un fel de analiză (orice specialist în resurse umane ştie că pentru o organizaţie este mai bine să fie daţi oameni afară decât să se reducă salariile uniform, şi asta ar fi un singur argument de bun simţ, dar mai sunt şi multe altele) sau planificare, pe de altă parte înseamnă prelungirea agoniei unui guvern lipsit de orice credibilitate, fără idei şi care demonstrează pe zi ce trece că habar nu are de ce este acolo şi ce trebuie să facă. Diferenţa enormă faţă de celelalte guverne de până acum – care n-au dus niciodată lipsă de incompetenţi – este că erau vizibile eforturile de a face ceva şi de a realiza un act administrativ măcar decent. Şi aici nici măcar nu este vorba doar de percepţia publică, ci de cruda realitate. Citeşte restul articolului…

de Cristian Banu | - 12:38 pm - publicat în PoliTichii

Hai să povestim despre o lansare de site. Care site? Da’ ce, nu ştii să cauţi cu gugăl? Cum să dăm noi link? Noi suntem cualiti!

Comments Off
de Cristian Banu | 15 June, 2010 - 1:08 pm - publicat în PoliTichii

…când spunea că românii au nevoie de douăzeci de ani pentru a învăţa ce înseamnă democraţia. Întotdeauna înţelegi ce înseamnă un lucru după ce îl pierzi. După ce s-a întâmplat aseară în parlament, România nu mai poate fi numită o democraţie. Game over. Enjoy.