de Cristian Banu | 31 July, 2010 - 8:20 am - publicat în PoliTichii

Cei care mă citesc ştiu că nu sunt genul de om care să guste teoriile conspiraţiilor. Dar începe să devină bătător la ochi cum, în în fiecare an, în plin sezon, pe litoralul românesc apare câte-o chestie. Ba păianjenul-ucigaş, ba peştele-dragon, ba alga-minune… Asta în vreme ce, pe malul aceleeaşi mări, doar vreo 100 km mai la vale, totul e minunat şi olincluziv, ca şi cum lighioanele care “terorizează” litoralul româneasc ar avea o jenă în faţa magnificilor vameşi bulgari.

de Cristian Banu | 30 July, 2010 - 2:15 pm - publicat în PoliTichii

Apropo de promisiunea lui Emil Bobu că dacă vor colecta bonurile fiscale, românii vor fi despăgubiţi, poate ar fi util să vedem opinia DGFP_cu privire la bonul fiscal ca document justificativ. Deci, dacă bonul fiscal NU este document justificativ, de ce să mai folosească firmele case de marcat? Şi de ce să mai ceri bon fiscal dacă valoarea lui e 0?

Comments Off
de Cristian Banu | 29 July, 2010 - 4:08 pm - publicat în PoliTichii

Incidentul căruia i-a căzut victimă Elena Udrea devine simptomatic pentru ceea ce li se tot întâmplă demnitarilor români, indiferent de nivel. Nu mai pot să facă o prostie, o gogomănie, un “şmen”, o mică afacere, fiindcă se află. Mai repede sau mai lent. Cu scandal mai mare sau mai mic. Cu costuri mai mari sau mici. Oricând poţi da peste cineva care să te înregistreze cu un telefon mobil sau peste vreun blogger băgăcios care să “pună pe internet” şi de-acolo să pornească avalanşa… Acum 40 de ani, Woodward şi Bernstein munceau luni întregi la o anchetă. Acum uneori nu e nevoie decât de 2-3 clickuri. În maxim 20 de minute poţi afla ce firme are un demnitar sau rudele sale. În 4-5 zile poţi demonstra dacă vila şi maşinile cuiva pot fi justificate de veniturile sale. Ştiu. Pare că nu contează, că nu se întâmplă nimic. Oare? Mai crede oare cineva că “victima” de azi mai are un viitor în politică altceva decât un rol de blogeriţă chibiţând pe margine ca Adrian Năstase între 2 vizite la DNA?

de Cristian Banu | 28 July, 2010 - 11:47 pm - publicat în PoliTichii

Apariţia grupării creştin-democrate în PDL susţinută de aripa Blaga-Boc-Videanu şi avându-l ca lider pe ministrul de Externe Teodor Baconschi este o confirmare indirectă a viitoarei evoluţii a PD. Astfel că la congres, succesorul lui Boc se va alege dintre Baconschi şi Preda. [Hm, eu spusesem Voinescu şi Preda.] Cel mai probabil, aripa liberală (un implant nu prea reuşit) va face, mai devreme sau mai târziu, joncţiunea cu PNL, fie în grup, fie individual. Este corect că Traian Băsescu are încă o influenţă puternică asupra unor părţi importante din PD, însă organizatorii vor fi adversarii săi (deşi termenul de adversar nu este tocmai corect), ceea ce va influenţa puternic participanţii la Congres. Va conta foarte mult şi faptul că actuala conducere a partidului are în mână bugetul, aşa subţire cum este el, în vreme ce preşedintele nu poate oferi nici măcar promisiuni. Cascadorii de genul anunţării intempestive a reducerii pensiilor şi salariilor (care, încep să cred, este mai degrabă o manifestare a inexistenţei vreunei pârghii de influenţare a executivului din partea preşedintelui) nu funcţionează totdeauna şi, până la urmă, lovesc partidul, afectând ambele tabere. Pe lângă PNL şi, desigur, PSD, pentru pedişti există ca debuşeu şi UNPR. Rămân însă la ideea că în 2012, principalul adversar al PSD va fi o formaţiune politică nouă, nu PNL sau PD/UNPR.

de Cristian Banu | 20 July, 2010 - 2:06 pm - publicat în PoliTichii

1) Conştient de propria-i imbecilitate, Emil Boc demisionează. [Hăhăhăhăhă]

2) Îl roagă frumos Traian Băsescu şi Emil îl ascultă smerit [Şi marmota învelea ciocolata în staniol...]

3) Opoziţia depune moţiune de cenzură şi aceasta trece. [Şanse infime, deoarece i s-ar oferi din nou iniţiativa lui Traian Băsescu. PSD nu are nici un interes să-l ajute pe acesta să scape de guvernul Emil Boc deoarece nu are nici o garanţie cu privire la ce va urma după. Cel mai probabil, PSD va continua să depună moţiuni de cenzură care vor pica "la limită". Deja partidele încep să se pregătească pentru 2012.]

În concluzie, rămânem cu Emil Bobu până în 2012. Cel mai probabil, prin 2011 FMI se va enerva şi se va retrage “strategic”, guvernul va mai lua câteva măsuri de “ochii soacrei”, FMI se va întoarce, vom mai primi nişte bani. Traian Băsescu va mai ieşi într-o seară la TVR şi va mai anunţa nişte tăieri de salarii şi desfiinţări de agenţii/ministere… Deja 2011 va fi an electoral, în 2012 vor fi alegeri… Economia? Economia… da, mai vedem.

de Cristian Banu | 19 July, 2010 - 6:13 pm - publicat în PoliTichii

Ultimele sondaje apărute pe piaţă dau un semnal îngrijorător cu privire la modul de desfăşurare în viitor al ostilităţilor. “Dreapta” este în degringoladă puternică, pentru PD un viitor de tip PNŢCD întrezărindu-se destul de clar, în vreme ce PNL a rămas cumva în aer după ce PSD nu-i mai permite să-l paraziteze. Ambele partide par debusolate şi lipsite de idei şi soluţii, fără lideri. Citeşte restul articolului…