de Cristian Banu | 28 October, 2010 - 2:21 pm - publicat în PoliTichii

Ori pedişti şi trompetele lor sunt absolut tâmpiţi, or ruşii au ajuns o putere de mâna paişpea de l-au dat ei jos pe Ceauşescu dar se-mpiedică de Boc… Desigur, nici minerii nu mai sunt ce erau odată, nu-i aşa doamnă Macovei?

Comments Off
de Cristian Banu | 25 October, 2010 - 6:45 am - publicat în PoliTichii

Nu ştiu dacă aţi observat, dar de când Titanul Mărilor a lansat teza loviturii de stat, toţi oranjgutanii s-au executat şi în orice pârţ al opoziţiei, mogulilor, sindicatelor apare ipoteza unei lovituri de stat? Desigur, ruseşti.

de Cristian Banu | 22 October, 2010 - 8:02 am - publicat în PoliTichii

Toată lumea face mişto de PD pentru votul la cele două legi (pe bună dreptate, de altfel), dar nu înţeleg de ce nimeni nu spune nimic de imbecilitatea celor de la PSD şi PNL care susţin asemenea aberaţie (faza cu neimpozitarea pensiilor sub 2000 e chiar neconstituţională pentru că este profund discriminatorie, de ce pensiile sub 2000 lei (practic 90% din pensii) ar fi scutite de impozit şi nu şi salariile sub 2000 care reprezintă cca. 80% din total?). Micşorarea TVA la “alimentele de bază” este o aberaţie, fiindcă populaţia săracă se aprovizionează preponderent din zona nefiscalizată, deci oricum nu plătea nici un TVA pentru carne, lapte, ouă etc., iar cei care se aprovizionează din zona fiscalizată oricum nu au nevoie de cei câţiva bani pe care îi vor câştiga (de exemplu, la un ou, câştigul este de 8 bani).

de Cristian Banu | 18 October, 2010 - 1:30 pm - publicat în PoliTichii

Pe scurt, da. Pe lung, tot da. Citeşte restul articolului…

de Cristian Banu | 13 October, 2010 - 11:54 pm - publicat în PoliTichii

Program de inserare a diacriticelor. Merge doar cu Office 2007, din păcate. E un pic cam neintuitiv, dar te obişnuieşti, căci funcţionează OK.

de Cristian Banu | - 10:23 pm - publicat în PoliTichii

Când cântă cocoşul, găina cotcodăceşte fericită.

Comments Off
de Cristian Banu | - 7:19 pm - publicat în PoliTichii

Cu excepţia anului 1990 când “IMGB face ordine” şi minerii plantau panseluţe în Piaţa Universităţii – mai degrabă un accident istoric explicabil – nu a mai existat în istorie o politică de stat de învrăjbire a populaţie, de asmuţire asupra diverselor categorii sociale. Nici măcar dictatorul atât de blamat, Adrian Năstase, nu a învrăjbit, mulţumindu-se să-şi vadă de businessurile mătuşilor sale. Ceea ce se întâmplă în mandatul lui Traian Băsescu mai are echivalent doar în anii ’50, doar că atunci era limitată la una-două categorii “profitoare”. Acum, oricine poate cădea victimă, de la “mogulul” miliardar până la amărăşteanul cu 400 de lei pe lună. Da, nu-ţi mai vine Volga neagră la scară, dar te poţi trezi bătând potecă la DNA, terfelit prin ziare sau rătăcit în labirintul kafkian al justiţiei române. Ascultarea telefoanelor e practicată pe scară largă, nici măcar soţului celei mai influente femei din România nescăpând (acum, ce credea doamna, că Vasile Blaga se lasă cu una cu două?). Oricine poate fi duşman. Mă uit la reacţiile stârnite de protestele angajaţilor de la Finanţe şi mă minunez. Sunt oameni care ar dori pur şi simplu să-i linşeze. Şi totuşi, acei bugetari s-au trezit cu salariile înjumătăţite. “Da’, dar ei iau şpagă!” Oare? Chiar toţi or lua? Nu înţeleg acest val de ură împotriva bugetarilor, fie medici, profesori, încasatori de biruri sau plimbători de hârtii. Oricum, nu este vina lor. Nu cred că este visul cuiva să ştampileze zilnic sute de hârtii sub presiunea unor oameni nervoşi care vociferează şi comentează agresiv. Nu cred că e o plăcere să lucrezi bunăoară la Administraţia Financiară Sector 1 unde un strănut mai puternic poate dărma toată clădirea (altfel, o realizare arhitectonică deosebită, dar acum o ruină prăfoasă, insalubră şi mizeră). Nu ştiu cât e de plăcut să înveţi 24 de ani şi să ajungi medic specialist pe 900 de lei + bonuri de masă. Înainte de bugetari au fost parlamentarii. Înainte de parlamentari, pesediştii.”Grupurile de interese”. Ocazional, mai sunt mogulii. Din când în când ungurii care vor să ne ia Ardealul sau ruşii care conspiră să ne ţină din nou… am uitat care mai e legenda. Tot timpul se inventerază câte un duşman şi ura populară invitată să se defuleze, doar-doar nu or observa că, de fapt, răul este în altă parte. Şi ne cufundăm din ce în ce mai mult în ură. Ăla e prostănac, celălalt e corupt, altul şi-a înşelat nevasta… o frenezie a mânjirii cu noroi care inhibă orice iniţiativă de a mai încerca ceva. Dacă tot vă împiedicaţi atât de bugetari, hai să-i să-i strângem dracului o dată pe toţi şi să-i punem în lagăre de exterminare să le piară sămânţa. Aşa echilibrăm şi bugetul şi rezolvăm totul. Oare?

de Cristian Banu | 12 October, 2010 - 9:04 pm - publicat în PoliTichii

Văd că oranjgutanii de serviciu au pus placa din vremurile de mult apuse cu “Tovarăşi, acum nu e momentul”. Dacă pică guvernul Boc, ţara intră în haos (de parcă acum n-ar fi), România rămâne neguvernată (de parcă acum este), ne vor cuceri ruşii, Iliescu readuce comunismul şi minerii şi, în general, va veni sfârşitul lumii. Însuşi bravul Emil Boc a decis să se sinucidă singur (sic!), asumându-şi neconstituţional (ce mai contează fleacul ăsta?) răspunderea pentru legea educaţiei ca să poată apoi să scoată ochii că el a vrut nenorocirea salvarea învăţământului românesc, dar cruda opoziţie l-a lăsat fără obiectul muncii. E acelaşi scenariu de la picarea anterioară, când, înainte de moţiunea de cenzură, Boc şi-a asumat răspunderea pe lega pensiilor (altă panaramă juridică, rămasă şi acum nerezolvată). Ba, tovarăşi, e momentul. Oricând este momentul să scapi de un guvern imbecil care a ridicat nesimţirea şi incompetenţa la niveluri greu de întrecut. Dar desigur, liberalii şi pesediştii au resurse nebănuite devreme ce, cu câteva zile înainte ca Boc şi caricaturile sale să facă implozie ei nu au încă o alternativă… Pe de altă parte, adevărul este că pediştii au ajuns nişte caraghioşi. Cu Traian Băsescu nu vrea nimeni să discute în afară, desigur, de secta “Martorii lui Băsescu”, în Parlament şi-au luat ţeapă cu cuplul de numărători Voinescu-Anastase şi sunt ridicoli, neavând altă alternativă decât de a o sacrifica pe Anastase (o a doua victorie de moral a opoziţiei), iar în interior Vasile Blaga aminteşte că, de fapt, e bun prieten cu liberalii, spre deosebire de “tabăra aialaltă”. Şi nu exclud deloc o alianţă PD(BVB)-PNL spre ciuda “martorilor lui Băsescu” scoşi ţapi ispăşitori pentru catastrofa actuală. Şi, nici nu ar fi departe de adevăr, sectei Băsesciene potrivindu-se epitaful lui Richelieu, “Binele pe care l-a făcut, l-a făcut rău, iar răul pe care l-a făcut, l-a făcut bine.” Odihnească-se în pace în istorie, alături de alţi domnitori celebri, bunăoară Caragea

de Cristian Banu | 11 October, 2010 - 4:54 pm - publicat în PoliTichii

Trimestrial, cel puţin, fac un drum pe E81 (Bucureşti-Piteşti-Rm. Vâlcea-Sibiu-Sebeş-Deva-Arad). Îmi pare cel mai bun barometru pentru evoluţia economică. În 2008, drumul era plin de maşini (tiruri, dubiţe), pe ambele sensuri. Prin vara lui 2009 mai rămăseseră doar tirurile cu Sandero şi Logan MCV. Foarte puţin trafic comercial. Din iarnă, a început să mai crească. Azi mi s-a părut că nivelul se apropie de cel din 2008. Nu doar că era plin de tiruri de toate naţiile, (astea reveniseră deja prin primăvară), dar au reapărut în trafic dubiţele, Loganurile MCV (surprinzător de multe) semn că şi firmele mici încep să se mişte. Semne bune.

de Cristian Banu | 7 October, 2010 - 6:40 pm - publicat în PoliTichii

Azi, opoziţia a obţinut o victorie “de palmares”, care poate conta la moral în perspectiva acţiunilor următoare. Traian Băsescu a fost silit să facă ce face găina când e fugărită de cocoş. Acum, contează mai puţin că a făcut-o fiindu-i frică de suspendare (deşi aş zice că şansele ca referendumul să fie validat sunt minime, însă paranoia învinge totdeauna realitatea) sau pentru că PD-ul a făcut-o prea gogonată (mira-m-aş), important este că Opoziţia vede că PD nu poate face chiar tot ce-i trece prin cap şi că îi pot face să dea înapoi când sar calul. Moţiunea de cenzură se joacă. Nu sunt de acord că PSD şi PNL nu pot prezenta un guvern mai bun. Guvernarea PD a ridicat incompetenţa şi nesimţirea la standarde atât de ridicate încât este greu să mai fie egalat de cineva. [Măcar în timpul "dictaturii" Năstase exista un act administrativ rezonabil.] Guvernul din umbră al PNL, de exemplu, este un compromis decent între dinozauri inofensivi (Meleşcanu, Marga), tehnocraţi anonimi Doltu, Helvig, Penescu, Catană sau politruci de rang secund. E un mix rezonabil a ceea ce poate oferi clasa politică actuală. Bănuiesc că un guvern PSD ar avea proporţiile oarecum modificate, dar în linii mari nu ar fi mult mai rău. De altfel, problema nu sunt atât membri guvernului, sunt convins că opoziţia poate indica o serie de nume acceptabile, cât personalitatea premierului. Or, după eşecul “proiectului Johannis”…