Situaţia din PSD este din ce în ce mai confuză. Partidele lui Băsescu au reuşit să puncteze din nou ca partide de opoziţie, depunând înaintea social-democraţilor două moţiuni simple pe aceleaşi teme pe care voiau să le depună aceştia. În plus, conflictul Vanghelie vs. Ponta & Dâncu este de natură a afecta negativ imaginea.
Primarul sectorului 5 este, în ciuda strâmbăturilor intelectualilor fini şi a miştourilor ieftine, unul dintre cei mai de succes politicieni PSD. Este un primar foarte bun – după standardele româneşti (am interacţionat foarte mult cu primăria sectorului cinci având domiciliul acolo) – este unul dintre puţinii pesedişti care au câştigat ceva electoral în condiţii ostile (primăriile pe care le câştigă PSD-ul sunt îndeobşte în zone controlate în mod tradiţional de partid, în vreme ce Vanghelie a învins „echipa lui Băsescu”), este singurul pesedist capabil să strângă o mulţime similară cu Traian Băsescu şi dacă nu ar fi reprezentat PSD-ul ar fi avut şanse reale de a ajunge primar general. Spre comparaţie, Dâncu şi „grupul de la Cluj” sunt o grupare de loseri, iar Ponta probabil că a fost inclus aici ca să nu pară un atac direct la adresa clujenilor, el fiind propriu-zis inofensiv.
Modul în care a gestionat Geoană ambele situaţii a fost unul dezastruos semn că în PSD criza este în primul rând una de leadership, preşedintele partidului fiind incapabil să o gestioneze.
În momentul de faţă, PSD-ul pare o anexă a conflictului PNL-PD, în ciuda faptului că obţine în mod regulat scoruri peste PNL în sondaje – şi este firesc să fie aşa, având în vedere baza electorală mult mai mare a social-democraţilor.
Aşa cum am mai spus, scăderea în sondaje a partidului are mai puţin de a face cu acuzaţiile de corupţie sau cu campaniile de presă împotriva PSD – în momentul în care PSD-ul era demonizat la maximum a obţinut 37% în alegeri – cât aare de a face cu inconsistenţa conducerii. Acest 20% din sondaje îi este integral imputabil lui Mircea Geoană şi echipei sale de conducere. Dacă privim retrospectiv, observăm că scăderea PSD-ului în sondaje a început odată cu deteriorarea relaţiilor dintre PNL şi PD. Câtă vreme Alianţa D.A. era puternică, PSD-ul rămânea alternativa la putere şi era clar poziţionat ca partid de opoziţie. În momentul în care cele două partide s-au separat, poziţia PSD ca partid de opoziţie a început să se şubrezească, mai ales că oricum avea în Traian Băsescu un critic foarte zgomotos, iar când s-a mai adăugat şi P(L)D situaţia social-democraţilor sa îngreunat şi mai tare.
A urmat apoi dezastrul de la referendum, dezastru pasat în responsabilitatea PSD-ului, liberalii nici ustoroi nu mâncaseră, nici guriţa nu le mirosea, un dezastru gestionat incredibil de prost, în condiţiile în care Traian Băsescu a gafat apoi incredibil fiind foarte vulnerabil (şi încă mai este, dovadă incidentele care tot apar şi care trădează nervozitatea preşedintelui). Cum să te milogeşti de cel pe care ieri îl înjurai în piaţa publică să te primească la guvernare şi să-ţi dea şi fotoliul de pemier? Chiar dacă mişcarea putea „cumpăra timp”, ea nu avea cum să nu conducă în acelaşi loc de unde plecase, şi anume contestarea din interior a conducerii. Spre deosebire de celelalte conduceri de partid care pot oferi benficiile guvernării (PNL) sau speranţele unui scor electoral bun (P(L)D), conducerea PSD nu are ce să ofere, nici măcar o direcţie clară, perspectivele fiind destul de nesigure. În plus, celelalte partide pot acumula electorat prin concentrarea simpatiilor, respectiv antipatiilor faţă de Traian Băsescu în vreme ce PSD nu are o poziţie foarte clară faţă de nici una din tabere.
O altă problemă a lui Mircea Geoană este că, dacă o înfrângere în faţa „animalului politic” Traian Băsescu mai poate fi tolerată, faptul că a fost dus de nas şi de Călin Popescu Tăriceanu şi nu a obţinut nimic pentru sprijinul guvernului este mai greu de digerat.
Situaţia în PSD nu va degenera, cel puţin pentru moment. Oricât de divergente ar fi opiniile şi grupările, toată lumea ştie că singurul atu este forţa parlamentară, mult peste orice va putea obţine în cazul unor alegeri. În cazul în care conducerea nu va oferi o direcţie clară, opinia mea este că grupuleţele din PSD vor căuta soluţii individuale de scăpare de pe o corabie care se scufundă. Când spun conducere nu mă refer la Mircea Geoană, fiind mai mult decât evident că el este depăşit de situaţie din toate punctele de vedere, iar dacă PSD-ul nu face o schimbare în acest sens, orice şansă de a mai obţine un scor bun se reduce la minim.
Pingback: Coeziunea partidului sau libertatea de exprimare a membrilor? Cazul PSD « MoROmeTe says
Ma gandesc de vreo cateva zile la o solutie radicala pentru PSD. Sa se rupa in doua partide. Unul format din vechii dimozauri, alde Nastase, Hrebenciuc, Ilici et all, si unul cu noii tigrii, de la Ponta la Geoana si Diaconescu (poate minus Corlatean pe care nu-l suport). Sa-si diferentieze mesajul, sa mearga separat la alegerile europene si eventual la locale si cel care are constant rezultate mai bune sa il integreze ulterior pe celalal;t. Cred ca am avea la final o stanga mult mai interesanta…
Problema stângii româneşti este că după brejnevismul iliescian nu a mai dat un lider credibil. Grupul de la Cluj e format din loseri, Diaconescu este un fel de Geoană, Adrian Năstase este mult prea compromis pentru a putea conduce partidul (deşi este singurul care cred că ar putea să facă asta), Ponta este prea tânăr (deşi cred că el deţine „ce trebuie” îi lipseşte capacitatea de a se impune ca lider de grup, impresia pe care o face este de „lup singuratic”) iar Vanghelie nu este „european”.
Avantajul PNL este că „sucesiunea” este rezolvată, fie Crin Antonescu, fie Bogdan Olteanu. La PD cred că se prefigurează Liviu Negoiţă (mă refer ca lider post-Băsescu), mai ales dacă va câştiga primăria Capitalei (Cezar Preda este tot un fel de Boc).
Numai la PSD nu se întrezăreşte nimic în forma actuală… Adică întrezăresc două grupuri majore care nu intuiesc cum ar putea coabita: o stânga europeană, condusă de Diaconescu, grupând „tehnocraţii” din partid, şi o stânga populară, de mase, condusă de Vanghelie. Gabi, ai legătura…
Desi pot avea dreptate in referinte, analistii de fata au aceeasi abordare ca „poporul” (cauta salvatorul, un nou tatuc, un propritar legitim pentru multimea informa a membrilor si alegatorilor in asteptare). Chestia asta cu „succesiunea” imi place totdeauna; republicana convinsa fiind ma duce cu gandul la monarhie (social-democrata, in acest caz)…
Nu s-ar putea sa vorbim de valori de stanga (asumate sau nu), proiecte politice (existente sau nu), reforme institutionale (eficiente sau nu) !? Nu de alta, am jurat sa nu-mi injur colegii in public (fie el si restrans).
Gabi, orice organizaţie, are nevoie de un lider – care nu e tot una cu „tătuc”, „salvator” etc.
Fără leadership, degeaba vorbim de „valori de stânga”, „proiecte politice”…
De partea cealaltă, şi PD-ul şi PNL-ul au un lider şi încarcă să încropească proiecte politice după cum se pricep ei, de aceea ambele partide au coerenţă politică. (Nu discutăm aici de calitatea proiectelor fiindcă discuţia nu s-ar mai termina niciodată)
Inflatia de lideri in PSD este artificiale .Nu exista lideri locomotiva sau aceia care exista nu sunt de calibru( vezi Vanghelie).
In rest toate opiniile mi se par ok.
De ce nu a adus nimeni aminte de faptul ca PSD a ramas cam singur pe stanga ?
Acest lucru poate fi o optiune pozitiva pentru partid pentru ca este clar in optiunile electoratului.
Si la alegerile viitoare nu se stie ce putere electorala au micii si berea….
Draga vere,
Miscarea de cadre care va scoate PSD-ul din situatia aparent imposibila se numeste simplu – Sorin Oprescu. Ea este pregatita in laboratoare si se va aplica la sfarsitul acestui an, dupa alegerile pentru parlamentul european, cand lui Geoana i se imputa infrangerea suferita.
Iar grupul vechilor dinozauri o va impune in cazul in care va castiga batalia cu looserii de la Cluj – care oricum nu au nici o valoare electorala.
Micii şi berea nu au foarte mare impact electoral, a demonstrat-o Sachelariu la Bacău şi Vanghelie însuşi la referendum. E un „stunt” publicitar care poate atrage mulţimile, dar nu neapărat şi voturi.
În sondajul DataMedia era o cifră interesantă: 62% dintre români se declară mulţumiţi de situaţia lor. O cifră nasoală pentru un partid de opoziţie. (În condiţiile în care cel aflat la putere este capabil să o capitalizeze, desigur…)