2019 – Cine cu cine pe care

Alegeri

Alegeri

2019 este un an electoral important care va defini împărțirea puterii pentru următorii 5 ani.

Cadrul general este unul aparent foarte inflamat. Spun aparent, pentru că în realitate, inflamarea este redusă la câteva bule. Dezinteresul față de politică crește pe măsură ce lumea realizează că influența politicului asupra vieții reale este una redusă. În ciuda isteriei unor vectori de atac – gen Cîțu, Moise Guran – economia a mers bine, nu s-au întâmplat catastrofe, din contră, în linii mari leul și-a păstrat valoarea, inflația este în limitele de variație normale. Când ajungi să dai titluri isterice că leul se prăbușește când el a pierdut 1 ban (încă o dată, un ban) deja cumva chiar devii ridicol și lumea se plictisește să te mai bage în seamă. La fel și „tragediile” pe justiție, nu mai scot lumea în stradă. Ambasadele au tăcut, semn că PSD a căzut cumva „la pace”, iar cele câteva articole „din presa străină, care este cu ochii pe noi”, publicate pe bani de diverși agenți de influență au un ecou slab.

PSD a reușit breșe semnificative în „sistem”, prin debarcarea lui Coldea, a lui Koveși și a altor pioni. Ideea este că PSD nu vrea neapărat distrugerea „statului paralel”, ci subordonarea. Dacă s-ar fi dorit efectiv, existau modalități prin care s-ar fi putut limita – de exemplu, reducerea bugetelor alocate instituțiilor „de forță”. Însă cultura locală este una puternic personalizată, se concentrează pe persoane nu pe instituții. Nu DNA a fost prezentat ca o forță, ci Koveși. Fără ea, anti-corupția moare. Nu președinția este o putere în stat, ci Băsescu sau Johannis. După ce a căzut Koveși, a mai rămas Lazăr ca „ultim bastion”. Doar că PSD a reușit acum să-l lege puternic pe acesta de Johannis, insinuând că acesta i-a gestionat dosarele penale, astfel că menținerea lui în funcție de către președinte le afectează reputația amândurora.

În ciuda a ceea ce se insinuează, cel mai avantajat este PSD. Anul electoral începe cu alegerile euro-parlamentare. Alegeri fără prea multă miză internă, mai ales și ca urmare a creșterii valului general de euro-scepticism. Deci, se poate anticipa lejer o prezență foarte scăzută la vot. În 2014, prezența fost 32%. Probabil, anul acesta nu va depăși 25%. Asta avantajează partidele cu o bună capacitate de mobilizare, adică PSD și PNL.

Dacă PSD obține un scor peste 30% când apar în mass-media sondaje care îi dau la 16% (aici este o manipulare pentru că procentul este din total populație, nu din cei care declară că se prezintă la vot, astfel că atunci când se afirmă că PSD s-a prăbușit la 16% se compară mere cu pere) este evident că asta va debusola și mai mult Opoziția.

Chiar nu înțeleg strategia aceasta de comunicare a Opoziției, care se realizează pe toate mediile, având ca idee fixă catastrofa. Asta poate funcționa doar pe termen scurt, altfel, se întâmplă exact ca în povestea arhicunoscută „Petrică și lupul”. Când tot anunți că „pleacă investitorii”, ar trebui la un moment dat să și prezinți unul care a plecat, măcar așa, de exemplu, ori, după 5 ani de creștere a salariului minim nu a plecat încă nimeni, ba chiar numărul contractelor de muncă a crescut. Asta, doar așa, pe un subiect, dar este valabil pe absolut toate. Nu poți să prezinți ca o catastrofă că leul a pierdut un ban în fața euro. În 10 ani, leul a scăzut de la 4,23 la 4,67. 44 de bani în 10 ani, adică 4,4 bani pe an.

În Opoziție avem 3 partide care nu reușesc să se așeze la masă să coopereze și să vină cu o strategie comună. Atâta timp cât exista USR, existența partidului lui Cioloș este absolut inutilă, și, pornind de la premisa că nu există alte rațiuni obscure, avem de a face cu un orgoliu supradimensionat al unui personaj mult gonflat față de capacitățile lui reale. PNL, desigur, este deja încetățenit ca „un PSD mai prost organizat” și cred din ce în ce mai mult că într-un viitor nu foarte îndepărtat se va uni cu ALDE într-o „balama” politică, lăsând USR+ ca reprezentant al forțelor „moderniste”.

Cel mai important eveniment al începutului de an, însă, mi se pare faptul că președintele Johannis a pierdut „protecția informativă”. Serialele lansate despre aventurile imobiliare din trecutul său vin peste o dezamăgire destul de puternică față de un mandat absolut nul.

Sigur că PSD nu are un candidat propriu care să se poată bate în momentul de față cu Johannis. Dar mai este suficient timp până la alegeri ca președintele să fie tocat sistematic și coroborat cu câteva gafe sau erori comise de președinte, lupta din turul doi va deveni una care se va juca. Este suficient ca PSD să vină cu o persoană care să nu fie capabilă să genereze conflicte sau antipatii majore, astfel ca alegerile să nu poată fi deturnate isteric ca la ultimele două rânduri de alegeri (piscina lui Geoană în 2009, votul din diaspora în 2014…). Din punctul meu de vedere, păstrarea președinției de către forțele anti-PSD depinde în momentul de față exclusiv de abilitatea de a mai genera o isterie de masă. De aceea, vom avea un an cu mult sânge pe pereți.

8 comments to “2019 – Cine cu cine pe care”
  1. Pingback: Știrile zilei - 14 ianuarie 2019 ⋆ zoso blog

    • Articol manipulator. 1) Celebrul caz Nestle nu are legătură cu guvernul PSD, fiind parte a unui proces mai amplu de restructurare, care implică și două fabrici din Germania și e început de prin 2016. 2) Gothaer nu a îndeplinit țintele de vânzări – ceea ce este normal, e o piață oricum supraaglomerată.
      Pe de altă parte, însă, trebuie înțeles că România nu mai este o piață de muncă ieftină și „investitorii” care au mizat pe salarii mici vor pleca. S-a întâmplat deja de mult în unele domenii (tricotaje, de exemplu, de unde lohnul s-a dus de mult). Asta nu are neapărat legătură cu politicile PSD, ci cu un fenomen mai degrabă normal de convergență la nivel european. Atâta timp cât în România cineva este plătit cu 3000 de lei și în altă parte cu 3000 de euro vor exista tendințe migratorii firești pe piața liberă europeană. Vesticii au profitat, dar acum au realizat că asta le creează probleme acasă – vezi recentele discuții cu privire la migrația doctorilor în Germania – și, probabil, vom asista treptat fie la o restrângere a migrației, fie la o accelerare a convergenței. Până la urmă, există o limită și a migrației companiilor către salariile mai ieftine.

      • Va multumesc pentru raspuns! De acord ca, in cazul multor companii multinationale, mutarea operatiunilor tine mai degraba de un proces de reorganizare interna. Cu toate acestea, despre cadrul legislativ national in materie fiscala nu se poate spune ca este ok (din mai multe puncte de vedere: schimbarile dese, suprataxarea etc.).

  2. In mare sunt de acord cu articolul. PSD este puternic, poate castiga si urmatoarea tura de alegeri si isteria generala este favorabila in mare opozitiei.
    Toate astea sunt perfect valabile, cat timp lumea e fericita si curg banii.
    Atata timp cat momentul 2010 cu taierile de bani nu se va intampla in urmatorii 2 ani, restul sunt mici can-can-uri de dezbatut. Dar daca acel moment va aparea, in urmatorii 2 ani, intreaga scena politica se va reconfigura.
    In general nu sunt pesimist, de fel, dar cand in momentul de fata cheltuielile salariale/pensii bat investitiile va fi doar o chestiune de timp pana cand trezirea din petrecere va aparea. Acum sa speram ca aceasta petrecere va mai tine 5 ani si vectorii de isterie sa se tot insele in acest timp.

    • Cinci ani cred că e mult, totuși. E de vazut. Faptul că urmează doi ani electorali probabil mai amână recesiunea. Din punctul meu de vedere nu cred că factorul declanșator va fi bugetul cât lipsa resurselor umane. Asta cu investiții e o gogoașă. Lipsa autostrăzilor și a metroului din Drumul Taberei, și, în general a proiectelor de infrastructură nu are legătură cu banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comments links could be nofollow free.