Moţiunea PSD începe să semene din ce în ce mai mult cu acţiunea de suspendare a preşedintelui. Ceea ce părea la început un succes, eşuează în ridicol din cauza sabotajelor interne.
Datorită finalului apoteotic al acţiunii de suspendare a preşedintelui care a aruncat tabăra anti-prezidenţială în ridicol, lumea a uitat că la debutul acesteia succesul părea unul la îndemnă:
- Băsescu făcuse gafa cu demisioneze în 5 minute, urmată de comedia mitingului de la universitate interpretată penibil de Stolojan pe post de „agitprop”;
- La primele manifestaţii în Bucureşti abia strânsese câteva mii de oameni, în vreme ce Vanghelie adusese 10,000;
- Acolo unde liderii PSD s-au mobilizat, rezultatul referendumului a fost mult mai strâns, ceea ce arată că în cazul unei mobilizări reale a partidului şi a unei abordări realiste rezultatele ar fi putut fi cu totul altele.
Acum, deşi conducerea partidului a votat în unanimitate depunerea moţiunii de cenzură, unii dau înapoi şi impresia generală este deplorabilă. La fel ca şi în cazul suspendării, o acţiune politică bună este explicată neconvingător iar PSD dă senzaţia că nu ştie nici el ce vrea să facă. Practic, în momentul de faţă PSD-iştii aleargă după doi iepuri (PNL şi PD), având toate şansele să nu prindă nici unul. PNL nu are nici un interes să oficializeze acum o colaborare cu PSD, cu atât mai puţin PD, şi graţie nehotărârii din PSD poate refuza. Dacă PNL refuză, psd-iştilor nu le rămâne decât să-l voteze pe Blaga premier şi să piardă până şi acele câteva avantaje pe care le aveau de la PNL sau să se facă de râs renunţând la moţiune şi la orice pretenţie de partid serios.
PSD a pierdut practic în momentul în care a lăsat celorlalte partide iniţiativa politică, invitând la „negociere” şi transformând moţiunea într-un şantaj. Or, ca să poţi şantaja, trebuie să fii într-o poziţie puternică şi să dispui de arme pe măsură.