Încotro merge PSD şi de ce

Acţiunile PSD, descrise inspirat de cineva ca „haos organizat”, sfidează oarecum logica. Dar cel mai mult surprind acţiunile lui Mircea Geoană însuşi, din ce în ce mai incoerent şi mai nociv pentru partidul său.

În PSD se petrece un lucru cu adevărat pozitiv: separarea apelor. Devine vizibilă o grupare de „foşti” care se zbate să-şi păstreze influenţaîn partid. Ion Iliescu e cel mai grotesc dintre toţi, incapabil să înţeleagă că vremea lui a trecut de mult timp şi că ar fi cazul unui „low profile”. Poate că ar fi trebuit să ia lecţii de la „nepotul” Năstase, care aproape a reuşit să se impună ca victimă a justiţiei băsesciene (nu că nu ar avea dreptate pe alocuri). Exilat în blogger, Adrian Năstase a adoptat un aer de senioritate şi o atitudine de detaşare care impresionează – mai ales că scrie bine. De altfel, tragicomic, am putea spune, „nepotul” a ajuns să fie regretat ca cel mai bun premier din istoria post-decembristă, până şi de un liberal (nu penelist, e o diferenţă) convins precum Sorin Ioniţă, care numai de simpatii năstasiene nu ar putea fi bănuit. Uite că nu sunt singurul care îi recunoaşte şi acceptă meritele lui Adrian Năstase.

Revenind la Mircea Geoană, surprinde în mod neplăcut comportamentul său ilogic şi am putea spune chiar iresponsabil, seninătatea cu care îşi bate joc de o acţiune politică altfel bine gândită iniţial. A juca la „cacealma” este apanajul jucătorilor puternici, până şi „marele jucător” luând o dată plasă cu astfel de tactică (remeber „demisionez în cinci minute?”). Supralicitarea idioată – pretenţia de a fi numit premier, acum majorarea pensiilor de la 1 noiembrie – nu face decât să-l umple de ridicol, din păcate, o specialitate a personajului. Ca om politic, Mircea Geoană nu are decât o singură calitate: este un soldat credincios al partidului care acceptă să intre în toate bătăliile în care intră acesta. A acceptat să se umilească candidând la primăria Capitalei. A rămas singur pe baricade la suspendarea preşedintelui. Două momente în care ridicolul se împleteşte cu admiraţia pentru sacrificiul de imagine personală.

Îmi este greu să înţeleg logica acestor supralicitări, care trădează mai degrabă un mod primitiv de a înţelege politica. Înainte de a deveni „the good guy” în PSD, Mircea Geoană trebuia să-şi dezlipească eticheta de „prostănac” lipită de Ion Iliescu, or, acţiunile sale politice nu fac decât să o confirme. În aceste condiţii, va fi destul de dificil pentru Mircea Geoană să scoată PSD-ul din impasul în care se află în momentul de faţă. Practic, ca şi PD-ul, PSD-ul se regăseşte izolat pe scena politică, numai că nu are un Traian Băsescu să-l ducă la peste 30%. Nici un partid nu se poate asocia cu PSD fără a fi penalizat drastic de electorat, atâta vreme cât acesta nu-şi trimite dinozaurii în rezervaţie, acolo unde le este locul.

2 comments to “Încotro merge PSD şi de ce”
  1. Mi-e teama ca nu doar Nastase et Iliescu et co. sunt dinozauri in PSD. Pana la urma profilul pe care il ofera acestui partid simpatizantul/votantul/membrul simplu din teritoriu este mai apropae de cei 2 de mai sus decat Geoana, Diaconescu sau POnta…

  2. Mda… Şi aici este un alt eşec „marca PSD”, această incapacitate de a atrage un alt electorat. S-au concentrat mult prea mult pe meciurile interne pentru a mai fi atenţi la ce se întâmplă dincolo de sfera politicii (mă rog, constatarea asta e valabilă pentru toate partidele).

Comments are closed.