Paşi spre marele partid popular social-democrat

Evenimentele din ultima vreme, puse cap la cap, par să indice o acţiune de „curăţare” a PSD în vederea creşterii onorabilităţii acestuia pentru a putea colabora cu PD-ul. Dacă în tabăra social-democrată deschiderea pare să fie maximă, democraţii sunt deocamdată mai precauţi, evaluând încă impactul electoral.

În momentul în care blajinul Văcăroiu l-a luat la mişto pe Adrian Năstase acesta nu a făcut altceva decât să-i semneze „certificatul de deces” politic. Ambiţioasele planuri de revenire ale fostului premier se văd astfel năruite. Coroborat cu sâcâiala DNA-ului la adresa sa şi a lui Miron Mitrea şi cu cea a parchetului asupra lui Ion Iliescu (ambii trataţi cu răceală de conducerea partidului) avem un vizibil scenariu de „epurare politică”. Desigur, nu ştiu dacă cineva chiar credea că Adrian Năstase poate reveni în prim-planul politicii. Dacă sâcâiala DNA poate fi sau nu bazată pe acuzaţii reale, care să poată fi dovedite în instanţă, pe omul politic Adrian Năstase l-a doborât celebra sa mătuşă, care l-a aşezat alături de figuri pitoreşti gen Brătianu-Cartof sau Zambra-Iosipescu.

Odată retraşi pe banca de rezerve (apropo, aţi observat că majoritatea „baronilor” PSD – Mazăre, Oprişan& comp – păstrează discreţia?) PSD-ul devine „mai curat şi mai uscat”, gata pentru un parteneriat strategic cu democraţii. Judecând însă după experienţa PNL (şi anterior a CDR), te întrebi de ce ar dori cineva să mai colaboreze cu PD-ul lui Traian Băsescu? Să fie acel „sentiment românesc al fiinţei” pe baza căruia „doar n-o să mi se întâmple tocmai mie, care sunt mai şmecher”? Sau are PSD un plan şi o strategie politică?

Este evident că cele două partide au multe lucruri în comun şi sunt mult mai apropiate unul de celălalt decât a fost PD-ul cu PNL sau CDR şi cred că mai devreme sau mai târziu cele două sunt „condamnate” să se unească. Evenimentele recente sunt doar începutul.

UPDATE:

O analiză bună la Doc şi nişte comentarii interesante la Dromichaetes.

3 comments to “Paşi spre marele partid popular social-democrat”

Comments are closed.