Când îşi revine piaţa imobiliară?

Peste weekend au fost (încă) două târguri imobiliare încheiate cu eşecuri. Citind comentariile se observă că există ideea că „preţurile nu au scăzut suficient” şi că, vezi-Doamne, cumpărătorii ar aştepta în continuare ieftiniri. Din păcate însă, problema este pusă greşit. 400 euro/mp sau 5000 euro/mp este o unitate de comparaţie irelevantă pentru majoritatea cumpărătorilor. Ceea ce contează este rata la bancă. Atâta timp cât creditul este scump şi foarte greu de obţinut, chiar şi o ieftinire de 100% este absolut irelevantă pentru impulsionarea vânzărilor. După ce s-au fript cu ciorba şi acum îşi ascund prin diverse vehicule credite neperformante de miliarde de euro, băncile nu mai sunt dispuse să accepte cu uşurinţă orice cerere. Nu că ar fi prea mulţi cei care s-ar înghesui la bănci pentru a obţine un credit. Nu trebuie uitat că a fost nevoie de 3-4 ani de creştere economică susţinută pentru a se ajunge la „explozia” creditării de dinainte de criză. Asta nu înseamnă neapărat că va dura tot 3-4 ani după ce criza se va încheia, dar cel puţin doi ani tot va fi nevoie până să se ajungă la un ritm de creditare similar cu cel din 2006. Vârful din 2007 va fi însă greu de depăşit.

2 comments to “Când îşi revine piaţa imobiliară?”
  1. Nu le zici rau dar nu vad nicaieri un „punchline”…
    Eu astept sa fie 40 – 45 k un apartament de doua camere pt achizitionare fara credit. 🙁

  2. Pentru Bucureşti, mi se pare prea mic. Pare să se fi stabilizat la 60-65 prin cartiere. Istoric vorbind, media preţului caselor raportat la veniturile familiei este 3xvenitul anual al familiei. You do the math.

Comments are closed.