Puncte-puncte

  • Ca partid, PSD joacă bine. A reuşit să pună responsabilitatea deciziei în mâinile lui Traian Băsescu iar acesta a fost luat prin surprindere. Soluţiile propuse de acesta sunt neserioase şi cel mai probabil sunt menite să câştige timp. Cum naiba să numească o coaliţie de 70+% un ministru din opoziţie? Sau independent (în România nu există aşa ceva)? Oricum ar face, iese prost. Dacă nu-i semnează cererea lui Boc acesta devine (şi mai) ridicol şi chiar nu are altă soluţie decât să-şi dea demisia.
  • Mişcarea PSD se mulează pe percepţia generală că Traian Băsescu este un tip conflictual şi că PD, ca partid, este incapabil de a lucra în coaliţie. De asemenea, rimează cu ideea că „Băsescu este disperat că pierde alegerile” şi de aceea ar dori controlul Internelor (că nu crede nimeni că Boc a acţionat de capul său).
  • Emil Boc a acţionat greşit atacând la Nica, mai ales pentru un pretext atât de ridicol. Dacă e să o luăm aşa, mai repede îl demitea pe Berceanu, accidentele feroviare din ultima vreme având darul de a stârni serioase semne de îngrijorare. Sau pe Ecaterina Andronescu, o catastrofă.
  • Un alt aspect dificil pentru democraţi este că demiterea s-a făcut prin încălcarea protocolului. Normal ar fi fost să-i ceară, chiar şi public, să-şi prezinte singur demisia. Aşa, a pus singur paie peste foc şi şi-au creat singuri dificultăţi.
  • Nu cred că PD şi Traian Băsescu va reuşi să evite acuzaţia că l-au demis pe Nica pentru a controla Internele şi a frauda alegerile. Din nou, PSD a jucat magistral partitura, pregătind asiduu terenul, lansând zvonul pe surse încă de astă vară.
  • PNL este din nou în offside şi nu poate depăşi rolul de chibiţ.
  • Mircea Geoană chiar e prost. Am mai spus asta azi.
  • Circul astfel iscat poate mobiliza la vot dintre nehotărâţi care să voteze pe altcineva decât pe „generatorl de conflicte”.
6 comments to “Puncte-puncte”
  1. adevarul e ca treaba cu „cerutul demisiei” in locul stupizeniei cu „remanierea” … era asa de simpla incat cred ca se constituie in dovada ca undeva cineva a mizat prea mult pe „mediere”.

    Nu cred sa existe alt argument pentru demitere decat faptul ca demisia nu ar mai fi dus la „mediere”.

  2. Tind sa cred ca oricat de bine ar juca Basescu… cand vezi ca tara a ajuns in rahat… ni se falfaie de cat de smecher e asta.

  3. Inca ceva. Ai dreptate, Mircea Geoana e extrem de prost dar asta nu inseamna ca nu are sanse…

    Si Oprescu a fost execrabil de prost… dar dupa guvernarea Basescu-Blaga oamenii chiar devenisera alergici la pedelisti.

    Si au votat cu prostul.

    (P.S. Nu voi vota niciodata cu Geoana; cu Antonescu POATE)

  4. in momentul de fata miza alegerilor este nimic altceva decit gestionarea lor.daca nu ati aflat inca, cel mai avantajat sa cistige alegerile (ma refer strict la Geoana si Basescu)va fi cel care pune mina pe MAI,deoarece de curind sa publicat in monitorul oficial ca sa aprobat OU in care se aproba infiintarea celor 3500 de sectiii de votare speciale.la cum spunea Ciutacu sunt nu 35 de sectii sau 350 ,ci 3500 de sectii.acum este de inteles de ce va semna decizia de revocare a lui Nica si nu a lui Boc.

  5. @Cristi
    Înclin să cred că ai dreptate şi că, în realitate, obiectivul este trecerea la un guvern de tehnocraţi (despre care am mai amintit) şi o altă platformă politică. Mi se pare singura variantă în care Traian Băsescu mai poate spera la o victorie.
    @Mihai
    Şansele lui Geoană sunt date de capacitatea de mobilizare şi negociere a partidului.

Comments are closed.