Ce mai speră PD?

Din zona PD tot aud chestia asta că preşedintele poate provoca alegeri anticipate sau şantaja Parlamentul cu aşa ceva. Păi în momentul de faţă PD este cel mai dezavantajat de eventuale alegeri. Diferenţa între PSD şi ei a ajuns deja la 3% şi creşte. PNL are cel puţin 2% în plus faţă de alegerile de anul trecut. Împreună, PNL şi PSD pot ajunge la 54-56%. Plus că, dacă chiar se va ajunge la alegeri anticipate, democraţii şi-o vor lua şi mai rău. Există o limită a provocării şi a jocului la cacealma.

Cum s-a ajuns aici?

Este evidentă greşeala strategică făcută de Traian Băsescu prin îndepărtarea PSD-ului de la guvernare. Cel mai probabil primiseră asigurări că social-democraţii nu vor face asta şi vor înghiţi umilinţa, de aceea nu şi-au pregătit nici un plan B şi se zbat acum haotic şi ridicol ca o găină decapitată. Există tentaţia de a căuta în fiecare gest al politicienilor explicaţii şi inspiraţii stragice, numai că de cele mai multe ori ori este pur şi simplu doar o idee proastă, insuficient gândită. Politicienilor români le lipseşte complet capacitatea de planificare, într-atât de mult au intrat în reflexul trăirii de la un breichingniuz la altul.

PD nu este în stare nici măcar să scoată un plan decent de limitare a pierderilor. Mizează pe aceeaşi vectori de imagine dezastruoşi Videanu, Pogea, Anastase care şi-au terminat de mult orice resursă de credibilitate ar fi avut. Boc se dovedeşte el însuşi incapabil să-şi stăpânească incontinenţa verbală. Când tu demiţi prefecţii înainte ca măcar Nica să apuce să-şi strângă pixurile din birou, cum să te mai creadă cineva că nu pregăteşti fraudarea alegerilor? Când anunţi după plecarea PSD-ului de la guvernare subvenţii, măriri de pensii, cum să nu spună toată lumea că aţi dosit bani? Când dai cu banii de-azvârlita, cum să te creadă sindicatele că e criză? Când te apuci de cumpărat parlamentari, ce credibilitate mai vrei să ai? Pur şi simplu, opoziţia chiar nu trebuie să facă nimic, PD implodează.

Democraţii au ajuns într-un cerc vicios. Singura lor şansă este victoria lui Traian Băsescu şi apoi confecţionarea unei majorităţi parlamentare pe baza politicii de achiziţii, numai că degringolada vizibilă în care se află subminează şansele lui Traian Băsescu de a mai câştiga un mandat. Este exact ceea ce spuneam încă de acum un an, şi anume că Traian Băsescu şi PD ajung să se incomodeze reciproc.

5 comments to “Ce mai speră PD?”
  1. Cristi, ai pomenit chiar tu de fraudarea alegerilor…PD si TB sunt atat de disperati incat hiar vor frauda in stil barbar aceste alegeri si cu o presa obedianta si un popor ghiocel, le va tine figura…Din pacate !

  2. Nici eu nu cred – la modul general – ca rezultatul alegerilor poate fi viciat esential. Nu zic, se mai ciupeste, se mai aduce din condei, se mai cumpara cate un vot, dar in esenta cine ia cel mai mare numar de voturi castiga.

    Problema apare atunci cand diferentele dintre candidati sunt extrem de mici. In asemenea situatii conteaza fiecare vot. Asta e cazul in care micile potlogarii locale pot distorsiona rezultatele si in masura in care putem anticipa asemenea diferente, da, fraudele POT influenta rezultatul alegerilor.

Comments are closed.