Efectele dezbaterii, aproape nule

După dezbatere, m-am uitat la reacţiile susţinătorilor din online ai celor trei prezidenţiabili. De fapt, doi, că nu ştiu dacă Geoană are pe cineva :). Fanii lui Băse au văzut un succes detaşat al preşedintelui. Băsescu a fost calm, prezidenţiabil, bine pregătit, documentat, un om serios, un preşedinte în exerciţiul funcţiunii. Pentru băsescieni (dar şi pentru unii nehotărâţi), Crin Antonescu a fost obraznic, impertinent, superficial, nepregătit, neserios. Geoană a fost prostănac, neinspirat, rigid.

Pentru fanii lui Crin, acesta a fost sclipitor, în vervă, cu „replicile la el”, elegant…

Asta arată că cei „înregimentaţi” nu mai văd, ci îşi proiectează propriile viziuni asupra candidaţilor şi apoi „decupează” din realitate acele secvenţe care se potrivesc viziunii, ignorând orice le poate contrazice. Or, asta mi se pare o problemă. Această orbire entuziastă este îngrijorătoare. Politicianul nu este un star pop/rock la care să conteze doar prestaţia artistică, iar eventuale „pete” să aibă mai degrabă rol de „condimente” generatoare de glamour.

Pe de-o parte, asta arată că toţi cei trei candidaţi şi-au atins perfect ţinta cu privire la electoratul propriu. Nici unul nu a produs dezamăgiri sau măcar oscilări. Chiar şi prestaţia lui Traian Băsescu (care, mie personal mi s-a părut cea mai slabă) a fost re-interpretată. Traian Băsescu nu a fost obosit, ci serios. Nu a fost inadecvat, ci documentat, vorbind pe documente. Nu a intrat în derapaje naţionaliste de prost gust, ci a fost „preşedintele tuturor românilor”. Fiecare eşec a fost pus în grila „prestabilită”.

În ce măsură au produs efecte la neutri?

Dacă este vreun efect, cel mai probabil acesta este de confirmare a lui Geoană ca challanger pentru Băsescu.

21 comments to “Efectele dezbaterii, aproape nule”
  1. Cristi, daca efectele dezbaterii au fost aproape nule in termeni absoluti, pentru cei trei candidati ele se traduc asa: in grafic, pentru Basescu si Geoana, dezastru pentru Antonescu. Miza era intrarea in T2. De luni se joaca de la zero numai cu 2 iepurasi.

    Daca vrei si o parere despre cum a fost aseara: joc tactic, in aparare si mingi aruncate in tribune din partea lui B. si G., suturi de la 30 de metri din partea lui A, ori mult pe linga poarta ori previzibile; norocul nu prea i-a suris. Meciul s-a jucat inainte cind s-au facut „planurile de bataie”.

  2. @Ionuţ,
    Meciul era jucat înainte, dar nu „când s-au făcut planurile de bătaie”. Crin ar fi putut avea o şansă dacă juca partida cum trebuie de la început. Dacă el nu a rupt gura tribunelor din martie de când s-a lansat, nu avea cum să câştige în ultima clipă.

    PS Eu zic că Băsescu a fost sub grafic. Nu decisiv, dar vizibil.

  3. De acord ca formatul (destul de rigid, chiar caraghios pe alocuri – de ex. cand Turcescu repeta cu un aer foarte serios o intrebare standard, schimband doar numele partidelor/candidatilor) nu a fost in avantajul celui care incerca sa vina din urma, recte Antonescu. Dar e la fel de adevarat ce zice d-l Banu: Antonescu a avut o campanie slaba in general, era greu sa traga lozul mare tocmai in ultima zi.
    S-a dovedit inca o data ca tactica de ultima ora a candidatului liberal, de a-l ataca pe Geoana (rupand practic frontul anti-Basescu creat in jurul propunerii lui Johannis ca prim ministru) l-a dus intr-o fundatura. Deplasat mi s-a parut ca si-a petrecut chiar o parte din timpul alocat confruntarii cu Basescu pentru a-l ataca tot pe Geoana („nu va intreb ce-a facut Mircea Geoana la Moscova”… haha).
    Basescu a fost jalnic in confruntarile bilaterale, indiferent ce zic partizanii lui hardcore. Exista totusi si un criteriu obiectiv: priviti inregistrarea, a terminat in corzi ambele confruntari bilaterale, fara replica si cu capul plecat. Ce vreti mai mult? In plus, cam tot mesajul lui a fost catre sustinatorii neconditionati, care oricum il voteaza dar sunt din ce in ce mai putini. Atacurile la „moguli” au fost in supradoza si au dat in general o nota negativa, conflictuala discursului lui Basescu. Nu a parut capabil a-si depasi obsesiile si a putea coexista cu alte forte politice decat PDL. Un semnal foarte prost pentru nehotarati si pentru cei care s-au saturat de razboiul politic.

    Geoana a parut destul de artificial – e ceva fundamental artificial si studiat la omul asta, lasa mereu o usoara (dar deranjanta) impresie de neautentic. Dar a punctat foarte bine de cateva ori si a stat disciplinat pe mesaj – inclusiv menajarea lui Antonescu si semnale explicite catre electoratul liberal (de ex. reamintirea razboiului lui Basescu impotriva PNL, un subiect care capteaza instantaneu atentia simpatizantilor PNL).

    In concluzie – cred ca Antonescu a ratat intrarea in turul doi (a ratat-o in timp, ieri doar un miracol il mai putea salva, iar acest miracol nu s-a produs), iar Geoana a avut un plus clar fata de Basescu in pozitionarea pentru turul doi.

  4. @ Cristi ; Sa vad daca am inteles bine. Tu crezi ca in turul 2 o sa fie Base si Geoana si va castiga Geoana. Corect?

  5. Da, acum sunt la maica-mea acasa pe Zapp. Merge nasol ca e un modem mizerabil cumparat second hand. Se deconecteaza uneori dar viteza e buna.

  6. LE În linii mari, sunt de acord cu Alin Ionescu, care dezvoltă unul dintre scenariile mele pentru refacerea dreptei, respectiv cel cu coagularea în jurul PNL. Dar pentru asta este nevoie de:
    a) PNL să nu intre la guvernare. Tough one.
    b) Crin să-i lase locul (sau să-i facă loc) lui Johannis cât mai rapid. Even tougher.
    c) PD să se spargă. Maybe.

  7. Cristian,
    nu, nu intelegi: miza la momentul asta este trecerea peste T1. Graficul trece exact pe sub candidatul clasat pe locul 2.

    De luni se joaca alt meci. Crede-ma. Ti-am mai spus eu sa nu te grabesti in descrie linia de sosire 😉

  8. @Ionuţ
    am văzut şi eu declaraţia lui Băsescu că „asta nu e lupta mea, e lupta pentru intrarea în turul II”. Trust me, e doar „damage control” în urma unei prestaţii slabe. Seamănă cu cineva care tocmai a luat bătaie şi, lingându-şi rănile spune „bine că nu m-am enervat, că-l omoram de tot”. Nu există nici un motiv serios şi cât de cât plauzibil pentru o apariţie atât de lamentabilă şi nu are ce anume să se schimbe radical la Traian Băsescu astfel încât să schimbe rezultatul final. Greşeala enormă pe care a făcut-o a fost că l-a lăsat pe Geoană să devine prezidenţiabil, adică o alternativă reală.

    De fapt, în momentul de faţă, nici măcar nu mai ţine de Traian Băsescu. El a făcut tot ce a putut. De-acum încolo este calculul baronilor PD. Eu ţi-am mai spus (cu foarte mult timp în urmă) că este o altă paradigmă şi că preşedintele este la mâna baronilor locali. Băsescu a pierdut preşedinţia în momentul în care nu a mai fost în stare să impună un guvern. Atunci baronii PD au realizat că TB nu mai e infailibil şi că afacerile lor pot avea de suferit. Restul e simplă aritmetică personală.

    În comentariile de la Alin Ionescu există o obiecţie la scenariul dispariţiei PD: „este imposibil ca u partid de 30% să dispară asemenea PNŢCD” (ştii că şi eu am scenariul ăsta). Este totuşi posibil. Ca grup, PD are o coeziune mult mai slabă decât PSD şi PNL, fiind compus din foarte mulţi „alogeni” (adică traseişti), oameni plecaţi la diverse momente din PSD şi PNL, şi care nu au ars chiar toate punţile. Din acest punct de vedere, PD este mult mai vulnerabil. Dar calculele astea se pot face după ce vedem mutările PNL. N-ar fi prima dată când liberalii ratează cu poarta goală.

    Recapitulând:
    Traian Băsescu a făcut două greşeli mari:
    a) L-a lăsat pe Geoană să se facă mare
    b) Nu a impus un guvern şi şansele de a impune unul după alegeri în eventualitatea că iese preşedinte sunt, totuşi, mici. Asta face ca unii baroni locali să fie deschişi la „alte oportunităţi”.

  9. Am inteles ca aseara televiziunile care au transmis dezbaterea au avut cifre de audienta record.

    Sa inteleg ca lumea s-a uitat cam cum te uiti la Teleenciclopedia, sau multi au profitat si si-au confimrat /modificat decizia de a merge/nu merge la vot sau de a vota/nu vota cu un anume candidat?

    Sau vreti sa spuneti ca, in ciuda marii audiente, candidatii n-au reusit sa convinga pe nimeni? Daca da, pe ce va bazati?

    Puteti sa le luati si drept intrebari retorice 🙂

  10. @Liviu
    Mai degrabă putem spune că s-au validat nişte alegeri. După cum spun şi în post, fiecare a „decupat” din întâlnire acele momente care îi validează opţiunea. Nu cred că este cineva care s-a decis că îl votează pe X după întâlnirea de aseară sau că au apărut convertiri subite.
    Mai importantă va fi întâlnirea din turul II când Geoană şi Băsescu se vor bate pentru liberali.

  11. Cristian,
    CRISTIAN!!!!
    N-am facut altceva decit sa relativizez afirmatia ta din titlu.

    Nu spun ca Basescu nu „moare” pe 6 decembrie. Dracu’ stie. Ce spun e sa nu-i cinti prohodul de pe acum, ca nu SE stie. L-ai dus la groapa pina acum de ‘jde ori. Chiar nu vrei sa inveti sa spui si NU stiu?

  12. @ Ionut

    Perfect de acord: dracu’ stie.

    Cand ai de a face cu un electorat ca al nostru, usor de imbrobodit, cred ca e extrem de greu sa faci pronosticuri si sa-l declari pe Basescu mort inainte de termen, desi am toata stima pentru dl. Banu, caruia ii doresc sa i se adevereasca ‘profetiile’ 🙂

  13. @Ionuţ şi Liviu
    cuvântul-cheie este „termen”. Ceea ce cred eu este că „termenul” lui Băsescu – nu neapărat el, ca persoană, cu care chiar nu am nimic, ci ca model de om politic – se încheie. Dacă ne uită, toţi liderii autoritari de la noi (Iliescu, Vadim, Becali), cât şi cei wannabe”, respectiv Antonescu şi Oprescu, nu mai prind.
    Acesta este un aspect. Un al doilea aspect este că societatea evoluează, mai lent decât am vrea unii dintre noi, dar evoluează. Toţi preşedinţii înlocuiţi de până acum stagnaseră la momentul înlocuirii. Băsescu de azi este identic cu cel din 2004. Îmi pare blocat în soluţiile momentului 2004, deşi circumstanţele sunt cu totul altele. Nu a evoluat deloc şi asta îl va face să piardă alegerile, iar scorul probabil va fi mai mare decât cel dat de sondajele de acum.

    Nu sunt mama Omida să fac predicţii. Este mai degrabă o chestie care ţine de management: analizezi un moment şi încerci să identifici trendurile pentru a lua decizia. „Mâine” analizezi din nou, fiindcă lucrurile nu stau pe loc şi de la fotografia de la momentul T1, când trendurile păreau să indice varianta V1, şi momentul Tn, apare ceva care dă mai probabilă varianta V2, uşor diferită de V1. Pe termen lung, evenimentele ajung să împlinească logica, dar, nu-i aşa, pe termen lung, vom fi cu toţii… you know 😉

  14. 😆
    Învierea morţilor apare ca leit-motiv la mai toate culturile. Dar e doar literatură 😉

    Serios acuma, există întotdeauna posibilitatea ca Vx să nu coincidă cu cea previzionată, de aceea, în management se fac analize de risc şi chiar s-a dezvoltat o disciplină întreagă (chiar şi un standard ISO) de managementul riscurilor cu scopul de a minimaliza riscul de a apărea ceva neprevăzut, dar niciodată nu vei ajunge la probabilitate 100% în nici o analiză.
    Până la urmă, şi a analiza unde ai greşit este un exerciţiu interesant şi plin de învăţăminte.

  15. @ pelin

    Singura sansa a lui Basescu de a mai spala cat de cat din imaginea dezastruoasa pe care si-a creat-o in ultimii ani mai ales ar fi sa stie sa piarda elegant. Desigur, dupa cum a evoluat pana acum nu avem motive sa credem ca o va si face.

Comments are closed.