Adversarul lui Băsescu

Ceea ce m-a surprins foarte tare la discursul lui Traian Băsescu din această seară a fost lipsa oricărei referinţe la PD. Preşedintele s-a referit numai la popor şi la adversarii săi, Geoană şi Antonescu. De asemenea, a apărut singur, fără nimeni de la partid lângă el. Indirect, asta spune că preşedintele nu mai are încredere în PD. Am văzut azi în buletinele de ştiri feţele lui Videanu şi Boc şi erau departe de cele ale unor oameni care câştigaseră alegerile. În acest moment, pentru Traian Băsescu, principalul pericol nu vine de la Mircea Geoană sau de la Crin Antonescu. Amândoi au dovedit că, în ciuda unor progrese, nu sunt capabili să joace un meci întreg (amândoi au gafat lamentabil în noaptea alegerilor, acum au revenit în avantaj).

În momentul de faţă, principala ameninţare pentru preşedinte este PD, mai precis capacitatea acestuia de mobilizare. Aşa cum stau lucrurile acum, Mircea Geoană vine în turul II cu un guvern PSD-PNL-UDMR. Chiar dacă mulţi liberali nu ar fi dispuşi să voteze un pesedist, pot fi convinşi să voteze un premier independent propus de Crin Antonescu, mai ales cei 2-3% cât a luat acesta peste scorul partidului.

Traian Băsescu nu poate oferi în momentul de faţă nimic. De aceea, există toate şansele ca mobilizarea să se reducă şi unii pedişti să înceapă negocierea poziţiei. Nu trebuie uitat că PD are cea mai bogată colecţie de traseişti politici, care se văd deja excluşi pe termen lung de la guvernare. Se ştie că, datorită presiunii exercitate de Traian Băsescu, situaţia din PD nu este tocmai roză şi ocazional mai ajung şi în presă diverse răbufniri.

În momentul de faţă Traian Băsescu pare circumscris bazinului electoral PD (pe care, desigur, el l-a creat aproape de la 0) şi a ajuns la izolare maximă (practic, toţi ceilalţi candidaţi s-au pronunţat împotriva sa). Refuzul explicit al negocierii (mă rog, după ce, practic, fusese exclus de la acestea) trădează un anume regret, iar recursul la popor, ca la suspendare, indică o oarecare disperare, dar şi un „adio” transmis PD-ului – pentru care ar fi negociat de fapt. Nemaiavând ce să le ofere, nici nu mai are cum să le ceară ceva. În schimb, democraţii pot negocia. Pe Traian Băsescu însuşi.

16 comments to “Adversarul lui Băsescu”
  1. Chiar ma gandeam cum ar fi sa declare PNL-ul ca o alianta PNL-PDL ar putea fi posibila, dar cu conditia ca Basescu sa nu mai fie la Cotroceni. Cati dintre ei ar vota pentru Geoana? 🙂
    De fapt, e doar pe jumatate o gluma. Probabil ca Geoana la Cotroceni cu guvern PNL-PDL ar fi configuratia optima de coeziune guvernamentala si checks and balances. (Sigur, cu PDL curatat de camarila basesciana gen Udrea, Videanu s.a.)
    Dar nu exista destula incredere intre jucatori in momentul asta pentru a se putea implementa asa ceva.

  2. Faptul ca Mircea Geoana a acceptat un premier propus de PNL se datoreaza dupa mine dorintei acestuia de a invinge in cursa pentru presedintie, capatand astfel pentru prima oara statutul de invingator impotriva dreptei, dar si intentiei de a slabil puterea dreptei in Romania pentru a asigura suprematia PSD.
    De altfel, PSD, prin Dinu Patriciu (caruia i s-au acordat o serie de facilitati economice pe vremea guvernului Nastase), a mai incercat sa zadarniceasca proiectul unificarii dreptei (in perioada 2002 – 2005) si, in mare parte, a si reusit oprind constituirea unui partid puternic de centru-dreapta (a se vedea refuzul lui Tariceanu din 2005 de a demisiona, ceea ce ar fi dus la alegeri anticipate si, probabil, la o victorie a dreptei care ar fi putut guverna in liniste).

  3. @reconstrucţiadreptei
    Nu sunt deloc sigur că după demisia lui Tăriceanu ar fi urmat construirea unui partid de centru dreapta. Este de ajuns să te uiţi la PD ca să vezi ce-ar fi devenit „dreapta”. Dreapta nu are cum să fie construită în jurul unei persoane care NU este de dreapta.

  4. Primesc cu respect argumentul dumneavoastra, insa am o alta parere. Cu foarte putine exceptii, am putea spune ca dupa 1990 am mostenit oameni politici cu vederi de dreapta. De aici poate si traseismul politic aflat la moda dupa 2000.
    Cred ca Traian Basescu s-a regasit in doctrina populara si a decis, nimic de acuzat, orientarea principiilor sale politice catre aceasta platforma.

  5. Ma uit la conferinta de presa a lui Basescu ce are loc acum… si sunt absolut socat ca omul asta e incapabil sa moara cu demnitate…
    O tine langa cu „poporul” cum o tinea Boc cu „pensiile nesimtite” cand a cazut in parlament.

  6. @Mihai
    Pozitia lui Basescu demonstreaza mult mai mult bun simt decat cea a lui Crin Antonescu. Pana la urma este vorba de viziune politica si de incercarea de a atrage langa el singurul aliat care i-a ramas: poporul roman.

  7. @reconstructiadreptei
    Zi-ne tu ca nu esti postac. :)))

    Daca Geoana promite premier independent si cota unica are votul meu fara stres. Ceea ce i se intampla acum lui Basescu este rezultatul propriului stil de a face politica.

  8. @oxygen
    Afirmatiile dumneavoastra dovedesc desconsiderarea unei pozitii personale. Nu fac parte din niciun partid politic, serviciu secret, ONG etc, doar sunt revoltat de ideea unei aliante PSD-PNL si astfel de pericolul intoarcerii in timp.
    Bunicul meu a fost unul dintre membri fondatori ai PNL-ului dupa 1990, tatal meu a fost membru PNL, dar niciunul dintre ei nu cred ca ar fi dorit/ ar dori o astfel de alianta.
    Mai mult decat atat, ii acuz pe liberali ca nu au avut viziune politica, ratand sansa de a constitui un partid puternic de dreapta si de a avea un ascedent asupra PD-ului. Dar probabil ca interesele economice si de grup au prevalat asupra celor legate de tara si popor.

  9. @reconstrucţiadreptei,
    cercetările sociologice – vezi la Turambarr – arată că 75% dintre liberali vor vota cu Geoană, semn că au rămas cu sechele după Traian Băsescu. Asta înseamnă că nu le este deloc frică de bau-bau-ul Ion Iliescu, sau Vanghele-Rebengiuc (sic!). Greşala pe care o faci tu este că nu vezi că PSD-ul de azi nu are nimic de-a face cu cel din ’90 şi că în PSD există un Cristi Diaconescu, Mişu Tănăsescu, de exemplu, ceea ce prin partidul de ghiocei al lui Traian Băsescu nu prea găseşti. Last, but not least, Mircea Geoană are curajul şi încrederea de a accepta un premier non-PSD, Traian Băsescu, nu.
    Ideea cu „interesele economice şi de grup” e comică, zău aşa. Crezi că „regii asfaltului” şi „alianţa bordurienilor” sunt oengeuri caritabile?

  10. Cristi: gradele de libertate ale PD-lului merg de la demisia parlamentarilor (pentru a ajunge rapid de la 471 la 300 si a forta alegeri anticipate) pana la retragerea sprijinului pentru candidatul propus la presedentie. Nu poate fi adversar. A fost si este dependent de partid. Incercarea de a coopta public din afara PD-l e tot o actune cu acordul partidului. Problema e ca pana duminica actiunea parea mai probabila … acum incearca o alta metoda. Atat si nimic mai mult.

  11. Daca ai auzit discursul de azi … si daca vezi mesajele noi …. ai ocazia sa te lamuresti cine-i „adversarul lui basescu” …. fix partea de popor care nu l-a votat pe el desi a votat referendumul, fix partea de popor care ii zice … PA pe 6 dec 🙂

    N-are rost sa mai cauti adversari ascunsi … fix astia sunt … popor nerecunoscator

  12. Pingback: Un articol cu niste idei… « dromichaetes.eu

Comments are closed.