PNL, încotro?

Crin Antonescu a reuşit o victorie de etapă. Este de subliniat termenul de etapă. Trebuie recunoscut preşedintelui PNL că a reuşit să obţină maximum posibil din alegerile prezidenţiale. Un scor neaşteptat de bun – eu preconizam undeva sub scorul partidului, 15, maxim 16% – ajutat şi de o prezenţă la vot neaşteptat de mare. Se poate spune că referendumul i-a jucat o mare festă lui Traian Băsescu. Fără acesta, am fi avut o prezenţă în jurul a 40-45%, iar ecuaţia turului II ar fi fost mult mai simplă pentru preşedinte. Chiar şi în condiţiile actuale, ecuaţia turului II ar fi fost mai simplă dacă preşedintele ar fi avut pregătit un proiect, respectiv, o propunere de premier de nerefuzat pentru alegătorii liberali – şi chiar ar fi avut de unde: Mihai Răzvan Ungureanu, Dacian Cioloş, Daniel Dăianu. Ar fi fost o dovadă de încredere. Refuzând încrederea (inclusiv în propriul partid), preşedintele a preferat varianta emoţională: poporul versus mogulii. Proclamând victoria dreptei, preşedintele nu a prezentat şi un proiect pentru dreapta. Rezultatele erau previzibile, situaţia este cea care este, de ce nu a găsit Traian Băsescu o variantă de guvern în care să atragă PNL? Ideea că „nu se negociază votul poporului” este mai degrabă textul vulpii care, neajungând la struguri, zice că oricum erau acri.

Pentru PNL mai urmează un examen important. Desemnarea miniştrilor în cabinetul Johannis. Dacă va veni tot cu Ludovic Orban, cu Vosganian, Chiuariu sau Norica Nicolai et comp., jocul s-a terminat. Sociologii arată că jumătate din electoratul lui Crin Antonescu (fără ca acesta să se suprapună perfect cu cel al PNL) nu sunt de acord sau se abţin faţă de parteneriatul cu PSD. Pentru această jumătate, Crin Antonescu are datoria de a nu sacrifica electoratul în favoarea amiciţiilor politice. Cazul Norica Nicolai, în care PNL a pierdut 5% din voturi, ar trebui să fie o lecţie din care liberalii să înveţe ceva. Am unele dubii că au înţeles, devreme ce Norica Nicolai şi Ludovic Orban erau de-a stânga şi de-a dreapta lui Crin în momentul anunţării rezultatelor, iar Orban este unul dintre negociatorii cu PSD. În aceste condiţii, PNL s-ar întoarce în zona 10-15% procente, câtă vreme va mai găsi idealişti seduşi de ideea de liberalism capabili să suporte asemenea personaje.

O zonă bună de creştere pentru PNL o reprezintă UDMR. Surpriza mare a acestor alegeri o reprezintă scorul mic al reprezentantului UDMR, ceea ce înseamnă că fie electoratul maghiar nu s-a prezentat la urne, fie a votat altceva. Mai degrabă prima variantă. Eu am fost primul care a adus în discuţie ideea că vremea UDMR a trecut şi că aceasta trebuie să-şi găsească loc într-un partid românesc (sau un partid românesc să fie suficient de inteligent încât să preia temele importante pentru electoratul maghiar). Traian Băsescu a fost primul politician român care a încercat să cucerească electoratul maghiar – deşi o parte din electoratul său „tradiţional” este naţionalist, cu rădăcini în PUNR şi PRM (aşa se explică şi rezultatul constant bun al PD în Ardeal). În cazul în care UDMR nu se lipeşte de un partid român – care are astfel şansa să devină naţional – am dubii că la următoarele alegeri vor mai reuşi să treacă pragul electoral. Faptul că avem alegeri uninominale face ca o astfel de alianţă să fie foarte uşor de realizat. Dacă adăugăm aici şi „proiectul Johannis”, PNL poate deveni un proiect politic deosebit.

Din păcate însă pentru PNL, indiferent cât de bine îşi joacă rolul, viitorul său depinde şi de PD şi de evoluţia acestuia. După Traian Băsescu, cea mai probabilă variantă este ca PD să evolueze către un partid regional ardelenesc, naţionalist (nu neapărat în sensul rău al cuvântului), conservator. Nu văd în PD un lider capabil să continue proiectul de dreapta în detrimentul PNL, dacă liberalii joacă bine cărţile pe care le au în momentul de faţă. Regionalizarea PD ar lăsa loc de creştere în Muntenia şi Moldova pentru PNL, iar prin aproprierea PNŢCD, în Banat. Ratarea PNL-ului poate reduce regionalizarea şi democraţii să continue pe ideea conservatorismului. Metaforic vorbind, asistăm la examenul de bacalaureat al adolescentului (politic, desigur) Crin Antonescu. Multă baftă!

3 comments to “PNL, încotro?”
  1. Ma leg si eu de un detaliu: cum ati stabilit ca PBL a pierdut 5% (fix!) pe motiv de Norica Nicolai? Nu ca as fi vreun fan al acesteia, mai degraba dimpotriva, ci pentru ca imi plac argumentele. A existat un sondaj care sa arate asta? Exista un rationament neechivoc? Intreb si eu, ca nu ma pricep.

  2. Scorul PNL la europarlamentare a fost cu 5% mai mic decât la parlamentarele din urmă cu câteva luni. Lista PNL a fost deschisă de Norica Nicolai şi de pe ea lipsea Daniel Dăianu (şi Cioroianu) (e o discuţie aici).

  3. Fiind vorba de un vot pe liste, am indoieli ca au contat asa de mult oamenii, dar cred ca o putem lasa asa, indoiala mea contra indoielii dvs.

Comments are closed.