Perspective economice 2010

2009 a fost un an atipic, dar, paradoxal, bun pentru economia românească. În 2008 şi chiar la începutul lui 2009 credeam că criza economică va putea ocoli România. Retrospectiv privind, este mai bine că nu a făcut-o, deoarece a adus un moment al adevărului pentru companii şi angajaţi. Din nefericire, sectorul de stat încă nu s-a trezit şi pentru ei 2010 va fi un moment destul de dificil, cu repercusiuni şi asupra economiei private convalescente.

După ce în 2008 numărul de angajaţi din economie ajunsese la cinci milioane, în 2009 se ajunge sub 4,5 milioane, înregistrându-se prima scădere de personal după 9 ani. Din septembrie 2008, până în octombrie 2009, economia privată a pierdut 430.000 de angajaţi. Dintre aceştia, doar 250.000 de angajaţi au intrat în şomaj. Restul, sunt fie plecări „de bună voie”, fie treceri pe alte forme de salarizare. Este greu de spus câţi dintre cei 430.000 au „migrat” în economia neagră. În total, economia a pierdut 8% din angajaţi. Dacă raportăm numărul de disponibilizări la numărul de angajaţi din economia privată, cifra este de 12%. Cifra corespunde cu scăderea consumului final al populaţiei (-12%), deşi cei doi indicatori nu sunt neapărat legaţi direct.

Din păcate, restructurările în zona privată vor continua şi situaţia va deveni foarte dificilă spre mijlocul lui 2010. O bună parte dintre cei disponibilizaţi au beneficiat de 6 sau chiar mai multe salarii compensatorii, ceea ce a permis o păstrare a puterii de cumpărare şi cum şansele de a găsi un loc de muncă sunt mici, vor rămâne fără nici un venit. Dacă adăugăm şi disponibilizările planificate din zona de stat a economiei, 2010 poate aduce în jur de 200.000 de noi şomeri.

Scăderea cererii potenţiale poate fi atenuată de o revenire a remiterilor muncitorilor români din străinătate. De altfel, asta a fost una din surprizele plăcute ale anului 2009, scăderea fiind mult mai mică decât cea anticipată, doar 26,2% pe primele 10 luni, faţă de unele aşteptări care vorbeau de o scădere chiar şi cu 80%. Este de aşteptat ca, din decembrie, sumele transmise să crească. Totuşi, Italia şi Spania, cele care adăpostesc cele mai numeroase comunităţi româneşti, au în continuare probleme – în Spania ceva mai mari decât în Italia.

Investiţiile străine directe au scăzut însă aproape cu 50%, ajungând la cca cinci miliarde de euro. În 2010 însă pot creşte înre 20-40% (deoarece în zona euro au crescut cu 38% şi, ţinând cont de ciclicitate, la noi vor începe să crească în S2, iar România oferă în continuare oportunităţi mai bune de investiţii, mai ales în zona producţiei). România este ceea ce se poate numi un success story, astfel că investiţiile sunt tentante. La asta au contribuit succesul Dacia, Ford, Nokia, profitul băncilor în plină criză şi succesul neaşteptat al multor businessuri mai mici. Ţinând cont de şomajul masiv şi de un regim fiscal relativ liberal (exceptând taxarea muncii, impozitarea din România este favorabilă businessurilor).

Un element pozitiv al lui 2009 a fost stabilitatea cursului, BNR abandonând (neoficial, desigur) ţintirea inflaţiei pentru ţintirea cursului. Din această cauză, BNR a ratat încă o dată ţinta de inflaţie şi şansele de a o mai atinge vreodată până la intrarea în zona euro scad, mai ales că ne apropiem de intrarea în ERM – etapa pregătitoare adoptării euro – care îngustează pragul de fluctuaţie al monedei naţionale. Nici în 2010 nu mă aştept la fluctuaţii majore. Cel mai probabil va fluctua între 4,1-4,3 şi, spre sfârşitul anului, să se apropie mai mult de patru. Banca naţională are sprijinul FMI aşa că nu va avea probleme în a duce cursul acolo unde doreşte, ceea ce va limita eventualele atacuri speculative. Creditarea va rămâne în continuare scumpă şi BNR nu va face prea multe pentru a o relansa. Inflaţia ar putea fi în 2010 o problemă (sau o soluţie?) şi Mugur Isărescu va încerca în mod sigur să nu pună paie pe foc.

Apropo de FMI, a surprins pe toată lumea bunăvoinţa sa. Realitatea este că şi FMI are nevoie de România fiindcă criza mondială este pe cale să se încheie fără ca acesta să aibă o poveste de succes. Sigur, asistenţa sa financiară a salvat ţări ca Ungaria, Ucraina de la faliment, dar acestea se descurcă acum prin forţe proprii (mai ales Ungaria). Însă numai România are un guvern suficient de incompetent ca să nu se poată descurca singură astfel că o eventuală salvare ar fi exclusiv meritul FMI.

În momentul de faţă, economia românească are o problemă majoră, datoria guvernamentală, care grevează suplimentar bugetul. Aşa cum am spus de mai multe ori, statul nu se poate reforma şi eficientiza peste noapte, astfel că orice reduceri/tăieri/concedieri riscă să fie făcute hei-rupist şi să descoperim după un timp că ne costă mai mult să refacem decât s-a economisit. N-ar fi prima dată. Totuşi, ceea ce se discută acum despre învăţământ – reducerea numărului de profesori, reducerea numărului de materii, reformă curriculară – este pozitiv şi un pas corect în direcţia bună. Dacă lucrurile chiar se vor întâmpla deja vom putea vorbi de o mare realizare a regimului Băsescu, o spălare a tuturor păcatelor. Şi situaţia este suficient de disperată pentru a se întâmpla. Ar fi chiar culmea ca Traian Băsescu să intre în istorie ca noul Spiru Haret.

Revenind la datoria publică, aş zice că guvernul Boc va discuta o majorare a sumelor primite de la FMI pentru a restructura datoria pe termen scurt care poartă costuri foarte mari. Asta ar fi un lucru bun fiindcă va scoate băncile locale din joc şi le va forţa să se restructureze. Nu exclud plecări de pe piaţa românească ale unor bănci străine şi o restrângere majoră a altora. Piaţa românească nu poate susţine mai mult de 3-4 bănci generaliste. Deocamdată, multe dintre ele au ascuns gunoiul sub preş, dar nu cred că vor putea să o facă pe termen lung. Ţinând cont că aproape tot sectorul bancar este cu capital străin, un faliment este exclus.

2009 a adus o curăţare benefică a economiei româneşti de toxinele care împiedicau o dezvoltare coerentă şi pe baze solide. Caracteristicile socio-economice ale societăţi au dus la dezvoltarea unui antreprenoriat de tip oportunist, nu vizionar. Puţine sunt businessurile locale care aveau planuri multi-anuale şi o strategie de dezvoltare. Nu sunt atât de naiv să cred că s-au învăţat nişte lecţii din ce s-a întâmplat în 2009. Din contră. Însă, eliminarea toxinelor face ca organismul economic să crească sănătos, măcar pentru o perioadă. Şi cu cât această perioadă va fi mai lungă, cu atât el va deveni mai puternic şi va rezista mai bine în faţa tentativelor de ocolire a eticii economice. Fiindcă businessurile nu trebuie să facă faţă doar unei crize economice şi unui guvern ostil şi incompetent, ci şi unei concurenţe neloiale, venită pe de-o parte din partea economiei subterane, cât şi din partea firmelor internaţionale.

2010 va fi anul convalescenţei unei economii greu încercate. Din fericire, tot ce nu te omoară, te întăreşte. Succes în 2010 şi să ne vedem cu bine ;).

14 comments to “Perspective economice 2010”
  1. La multi ani!

    Cam optimista viziunea.
    „2010 va fi anul convalescenţei unei economii greu încercate”

    Eu cred ca inca nu s-au manifestat simptomele/”febra” bolii, pentru ca a s-au aplicat „comprese”, si ca „tratamentul” abia incepe, si se pare ca nu va fi cel adecvat bolii.
    Reducerea de personal din invataman si sanatate sunt masuri similare cu cele aplicate in societatile comerciale cu capital de stat in anii ’90.
    S-au salvat respectivele societati?
    Majoritatea au fost inchise pentru a fi vandute la fier vechi si terenul acaparat de „samsarii” in imobiliare.

    Eficientizarea nu-i se realizeaza numai prin reducerea costurilor, iar cand reduci costurile intr-un sector neproductiv ca sa le maresti in alt sector neproductiv nu ai rezolvat nimic.

    • @Dan Şelaru,
      La mulţi ani vecine!
      @Nicu
      La mulţi ani!
      @Deceneu
      La mulţi ani!
      Viziunea mea este optimistă doar comparată cu apocalipsa generalizată din mass-media. N-o să fie uşor, dar sunt semne ale revenirii. Aşa cum am citit eu, schimbările din educaţie nu au nimic de a face cu ce spui tu. Nu este o simplă reducere de personal, ci o schimbare radicală: reducere de ore, comasarea unor discipline (biologie, chimie, fizică = 1 singură /ştiinţe naturale/ – aşa cum mi se pare şi normal). Momentan e singura idee care a apărut.

  2. la multi ani, cristi.
    „orice reduceri/tăieri/concedieri riscă să fie făcute hei-rupist şi să descoperim după un timp că ne costă mai mult să refacem decât s-a economisit.” dar „ceea ce se discută acum despre învăţământ – reducerea numărului de profesori, reducerea numărului de materii, reformă curriculară – este pozitiv şi un pas corect în direcţia bună”. cu alte cuvinte, e rau daca abordam heirupist reforma statului, cu o singura exceptie, invatamantul. iar asta cu basescu pe post de spiru haret e tare. cred ca te referi la „spiru haret” al lui bondrea…

    • @La mulţi ani, vali!
      Deci, nici când îl laud pe Băsescu nu e bine 😀
      Tu eşti mai nou aici, dar mai demult am scris un articol despre învăţământul românesc în care propuneam simplificarea curriculei deoarece este foarte încărcată şi presiunea asupra copiilor este foarte mare. Între timp, mă apropii, ca tătic, de intrarea la şcoală şi am şi o altă motivaţie. Programa şcolară este încărcată inutil şi nu văd rostul intrării în atâtea amănunte la matematică – trigonometrie, algebră, analiză matematică, dar şi la fizică, chimie. 5-6 ore pe zi pentru un copil de 11-12 ani este foarte mult. Care e diferenţa faţă de un adult care lucrează 8 ore? Mult mai normal ar fi concentrarea pe crearea deprinderilor şi nu pe înghiţirea de informaţie. Totuşi, deşi numărul de copii scade an de an (mă rog, 2002-2008 e posibil să fie o generaţie un pic mai mare decât cei aprox. 100.000 de copii/an), numărul de profesori a crescut constant. În vremea mea, clasele erau cel puţin până la E, azi dacă trec de C la vreo şcoală e sărbătoare. Da, a scăzut numărul de copii/clasă, dar asta nu justifică creşterea numărului de profesori. Şi mai este un aspect, pe care eu personal nu l-am înţeles. Pe vremea lui Ceauşescu, la Litere erau în medie 40 de absolvenţi pe an. În generaţia mea am fost 200+ (230+15, la admitere, nu ştiu câţi au şi terminat efectiv, dar probabil peste 90%). Cu toate astea, sunt mai mulţi suplinitori acum decât atunci. Ceva nu se leagă.
      Părerea mea despre Funeriu era una foarte proastă. Îl consideram un „taliban portocaliu” incapabil de gândire articulată. Dar, cele câteva idei care au apărut referitoare la intenţiile sale mi se par valabile. E posibil să iasă prost şi părerea mea iniţială să fi fost corectă – de obicei se întâmplă. Dar poate să-i iasă.
      @Mihnea
      Cei 15.000 nu sunt chiar din burtă. Sunt suplinitori necalificaţi şi personal auxiliar, nu cadre didactice. Dacă îmi amintesc eu corect, ca profesor, dacă ţi-ai luat titulatura nu te mai dă nimeni afară.

  3. Dacă dpdv politic avem un un subiect la care privim lucrurile total diferit, văd că dpdv economic avem aproximativ aceeaşi viziune. Însă ce am scris pe 28 dec. aici: http://mihneagraur.wordpress.com/2009/12/28/la-granita-economica-dintre-ani/ nu ţine cont de noutăţie care au intervenit de atunci, cum e asta cu învăţământul. Aici problema este că nu se va face aşa cum trebuie, iar cifra de 15 mii este aruncată aberant, fără nicio logică, nici măcar un calcul nu s-a făcut, dar avansează o cifră…tipic pentru toţi cei care s-au perindat pe la acest minister în ultimele 2 decenii. Oricum, dacă se va face o schimbare radicală şi va fi marca TB, atunci sigur va ieşi o nouă aberaţie. Trebuie o comisie de adevăraţi specialişti.

  4. cristi, eu nu am nici o problema cu reforma, ci cu ceea ce subliniai si tu in alta discutie> CUM se face. mi se pare neplauzibil ca in prima sedinta de guvern de dupa investitura sa reusesti sa decelezi un plan si sa tragi si concluziile: sunt 15 mii de oameni in plus. mai degraba, zic eu, corect ar fi fost sa implementezi o noua politica, cu mai putine discipline (si mai multa disciplina, parerea mea), cu materie aerisita, cu competente alaturate informatiei (si nu care sa o inlocuiasca), sa o faci sa mearga si apoi sa te gandesti cati oameni ai in plus.
    si inca o precizare> elevii carora le predau suplinitorii necalificati nu au de ales: ii au pe acestia pentru ca nu gasesti profesori calificati dispusi sa munceasca in anumite locuri. daca iii dai afara pe necalificati, practic le limitezi unor elevi accesul la educatie.

    • La modul ideal, cineva care vine într-o funcţie ar trebui să posede o bună cunoaştere şi înţelegere a domeniului, o viziune asupra direcţiei de urmat, asta e una. Apoi, atunci când ai nişte indicatori bugetari de genul „cheltuielile cu salariile trebuie să scadă cu X%” lucrurile se simplifică, deoarece bugetul este prioritar. Ceea ce mi-a plăcut la Funeriu nu este atât reducerea cu 15.000 – pe care oricum o făcea oricine venea – ci că există şi unele idei de reformă şi indei în sensul îmbunătăţirii procesului. Dacă ai un buget care suportă X angajaţi, nu prea ai cum să ţii X+Y decât sacrificând alte capitole bugetare. Unele pot fi ajustate, altele nu. Că s-a început cu suplinitorii este normal – şi eu am fost pus în situaţia de a restructura o firmă şi mai întâi am tăiat colaboratorii externi. Nu cred că renunţarea la suplinitori se va limitza accesul la educaţie, ci mai degrabă din două clase se va face una, unii elevi vor fi transferaţi la altă şcoală ş.a.m.d. Învăţământul este, totuşi, obligatoriu 🙂
      PS Desigur, noi vorbim aici discuţii, fiindcă n-am de unde să ştiu ce este în capul lui Funeriu şi dacă el chiar crede şi poate face ceea ce spune… Vom vedea.

  5. Reducerea de ore si de posturi de suplinitori si de pensionari are ca motivatie reducerea costurilor, in nici un caz cresterea calitatii invatamnantului.

    Sunt de acord ca programa e supraincarcata, in special la clasele 1-4, si ar fi bine sa se inlocuiasca materia prea savanta pentru cei mici, cu ceva atractiv si usor asimilabil.
    Si la clasele 5-12 se pot face modificari de structura a materiei, dar asta trebuia facuta pe baza unor principii, un schelet, pus in dezbaterea publica si in final ar fi iesit ceva mult mai bun.

    Reforma PD-L o sa fie demolata de PSD asa cum a fost demolata si inceputul de reforma a lui Marga.
    O reforma de asemenea importanta ar trebui sa fie acceptata si sustinuta de toate partidele politice si de personalul didactic.

  6. @Deceneu
    din păcate, este imposibil ca o reformă a învăţământului să fie acceptată şi susţinută de personalul didactic fiindcă loveşte fix în zona de siguranţă a acestuia (post asigurat până la pensie, evaluări formale, efort pedagogic minimal).

  7. Suplinitorii necalificaţi sunt la sate unde nu vine altcineva, dacă nu găseşti o soluţie să-i înlocuieşti, este o tâmpenie.
    Te faci că uiţi că sunt luaţi în calcul şi cei calificaţi, iar aici ignori că sunt o mulţime de suplinitori care înlocuiesc profii aflaţi în concediul de creştere a copilului. Personal cunosc trei şcoli în Bucureşti cu mari probleme din acest punct de vedere, una chiar la tine în cartier 😛
    15 mii de cadre out înseamnă paralizarea sistemului de învăţământ, te lămureşti tu când o să îţi meargă copilul la şcoală peste 2 ani. Crede-mă că mai bine ai şterge paragraful ăla…sau măcar şterge-l!

  8. Deocamdată nu ştim exact ce va fi, avem doar declaraţii de intenţii.

    15000 reprezintă sub 5% din angajaţii din învăţământ, ceea ce nu mi se pare mult. Nu cred că în educaţie numărul de CIC este mai mare decât în restul economiei ca să conteze atât de mult. La ţară există suplinitori care „predau” 4-6 materii ca să le iasă norma. Crezi că aia mai este educaţie?

    Tu ai citit acel paragraf, sau doar comentariile 😉

Comments are closed.