Minunatul guvern Emil Bobu

Ne aflăm deja în luna martie (MARTIE = a treia lună din an) şi firmele din România nu ştiu încă ce impozit vor plăti în 2010, când şi cât. Trăiască lupta înţeleptului guvern împotriva iniţiativei private, până la stârpirea totală a tuturor formelor de exprimare a acesteia!

12 comments to “Minunatul guvern Emil Bobu”
  1. Mai e pana atunci, noi nu am amanetat inca aeroporturile, porturile, curvele si alte asemenea…
    Hai, un pic de optimism de primavara, nu ca ti-as putea da motive dar e atat de frumos cand ninge, incat chiar mi-a revenit optimismul.

  2. @Claudiu
    pesimismul nu vine nici de la imbecilitatea guvernului, nici de la faptul că în plină criză economică avem cel mai incompetent guvern din istorie, ci de la faptul că nici ăilalţi nu sunt mai breji.

  3. Adica, cu alte cuvinte, faptul ca nu se intrezareste vreo luminita la vreun capat de tunel. De la asta iti vine pesimismul (si mie la fel). Cei mai multi dintre cei care au avut acelasi feeling nu mai sunt in tara, am ramas noi sa stingem luminita care nu se vede … ceea ce e un motiv de pesimism in plus.
    Ce-i drept, Luminite n-avem, da’ avem Lenuțe in schimb … cu toptanul! 🙁

  4. Ia o gură de aer şi relaxează-te. Pe mine m-a anunţat contabila că am de recuperat TVA, dar că nu ştie dacă şi când am de plătit forfetarul, că încă e ameţeală. 😀

  5. @Ionuţ
    Aia cu TVA-ul e naşpa rău. Mai bine nu-l ceri şi aştepţi să treci pe „minus”. Cu forfetarul nu e nici un mister. Nu există forfetar, există minim şi nu plăteşti. Ţi-am zis să apelezi la Mihaela 😉

  6. Mai misteic, domnu’ Banu! 🙂

    PS: Nu se poate comenta de pe telefon prin mai multe browsere din cauza plugin-ului de WP.
    PS2: O chestie nu prea funny… Ai făcut procedurile alea de lucru, a făcut şi Adina unele, dar şefuca subordonată polonezilor, unii şefuci de magazine şi cu unii vânzători fac tot de capul lor, profitând că nu-i trage nimeni de urechi. Cred că mai trebuie o procedură numită „cum să-i strângi de ouă cu patentul pe workerii recalcitranci”.

  7. Ionuţ, eu nu ştiu de ce au făcut ei procedurile alea. De câte ori mergeam la ei, directorul se dădea lovit şi mă evita, deşi el era cel care trebuia să dea direcţia şi să asigure acceptarea. Din ce am văzut eu în magazine, oamenii chiar erau interesaţi şi dornici.

    Cu pluginul, nu am găsit altul care să meargă la mine (este server windows). Ce am mai încercat, dădeau erori.

  8. În comerţ este rulaj mare de oameni. Ăia care azi se arată interesaţi, mâine pot să nu mai fie pe post. Salariile mici, plafonarea, insatisfacţiile şi frustrările, rutina…toate se adună.
    Procedurile de lucru sunt bune atunci când vrei să ai treaba organizată. Dar bănuiesc că ştii şi vorba aia cu „peştele de la cap se-mpute”. Se aplică foarte bine în IMM-urile de la noi.

  9. Vezi că diacriticele din mesajul precedent, de aseară, mi-au fost şterse de Skyfire, când încercam să păcălesc telefonul să comenteze la tine. E vorba de „ţ” pe care browserul l-a făcut „c”.

  10. @Ionuţ,
    diacriticile le-am corectat eu, după cum se vede.
    În firmele mici, până în 50 de angajaţi, depinde foarte mult de patron. De pe la 50 încolo, nu mai poate evolua fără delegare de responsabilităţi şi introducerea de proceduri de lucru.

Comments are closed.