Generaţiile „Spiru”

Iniţial aveam în minte două articole cu totul diferite, dar până la urmă am ajuns să le leg fiindcă sunt conectate chiar mai mult decât bănuiam la prima vedere. Recent am derulat un proiect de recrutare pentru un client. Am tangenţă cu activitatea de HR din 2002 şi fac recrutare de prin 2003-2004. Mi-au trecut prin mâini CV-urile a cel puţin 10.000 de persoane (cu puţin efort, le pot găsi prin backupuri pe toate). Ultima oară a fost în 2006, când am recrutat pentru ISS unde eram director general. Ce m-a speriat nu a fost numărul mare de candidaţi (peste 600) faţă de în jur de 300 cât primeam maxim prin 2005, ci cantitatea enormă de CV-uri irelevante pentru poziţie. Însă mai presus de asta, în definitiv, e criză, oamenii sunt disperaţi, este absolut şocantă calitatea mediocră a oamenilor din spatele CV-urilor. Trei sferturi din ele conţineau greşeli gramaticale şi erori de redactare care sugerau că persoana respectivă nu prea se descurcă în MS Word. Asta în condiţiile în care, cu o singură excepţie din peste 600 de CV-uri, toţi erau absolvenţi de studii superioare (aproape 2/3 „Spiru Haret” şi SNSPA, în condiţiile în care postul cerea medic sau farmacist).

Creşterea mediocrităţii se vede deja cu ochiul liber. Pe forumurile de discuţii unde posturile scrise corect în limba română sunt din ce în ce mai rare. În serviciile pe care ni le prestează angajaţii (nu doar cei publici, ci cam în toate domeniile unde s-a angajat mult în ultimii ani, de exemplu în bănci). În apelurile la call-centere. În mass-media. În limba română vorbită pe stradă. La echipa naţională de fotbal. Până şi în clasa politică nu mai găseşti unul fără măcar un doctorat şi studii în străinătate la „universităţi de prestigiu” (în fapt, şcoli de vară ale partidelor „înfrăţite”, sau diverse cursuri extracurriculare pe termen scurt).

România a evoluat din 2000 încoace şi a atras atâtea investiţii străine nu datorită guvernelor, ci unei forţe de muncă bine calificate şi ieftine. S-a terminat. Cei bine calificaţi nu sunt deloc ieftini şi acum deja au ajuns pe poziţii manageriale. Cei care vin din urmă sunt preponderent mediocri şi visează cai verzi pe pereţi. De aceea, România devine importatoare de forţă de muncă. Bonele filipeneze sunt momentan apanajul „VIP”, dar nu cred că va mai dura mult până când le vor descoperi şi oamenii simpli. În definitiv, de ce să dai 1000 de lei unei babe absolute care doar are grijă de copil scârbită şi nemulţumită de salariul primit „la valoarea ei”, când poţi să dai 400 de dolari unei femei care chiar munceşte şi ştie că banii se fac greu, acest salariu reprzentând pentru ea o mică avere. Indienii aplică în draci (am avut 4 candidaturi la acest proiect, iar o colegă îmi spunea că pentru un post de manager financiar primise 24 (douăzeci şi patru) de CV-uri indiene, dintre care 4 de absolvenţi de MBA, unul în State şi 3 în Marea Britanie). În construcţii deja se folosesc la greu chinezi, indieni.

Nu vreau să spun acuma că învăţământul de pe vremea lui Ceauşescu era mai performant – fiindcă nu era – şi nici că generaţiile şcolite atunci sunt superioare în vreun fel. Aş putea spune, din contră. Cei de azi beneficiază de mai multe atuuri, de condiţii mai bune din toate punctele de vedere. Acum par mai mulţi din cauza democratizării accesului în spaţiul public. Oricine are acum calculator şi acces la internet. Diferenţa o face motivaţia. 2005-2008 au impus modelul banilor făcuţi uşor. Mai un teren, mai un apartament, banii se făceau uşor, până şi din salarii, care creşteau cu procente de două cifre, uneori şi la 6 luni. Dacă nu ofereai mărirea, angajatul pleca pentru 50 de euro în plus. Acum, această haiducie a cam dispărut, dar asta nu înseamnă că firmele nu au mare grijă să-şi păstreze personalul de valoare, iar acesta nu ar pleca dacă ar avea unde.

Din punct de vedere economic, România pierde un avantaj competitiv. Vârfurile sale pleacă încă de pe vremea liceului (la studii în străinătate şi majoritatea aleg să rămână acolo deoarece România nu poate concura cu statele dezvoltate în ceea ce priveşte salariile, nici în mediul privat, nici în mediul de stat). Ceea ce rămâne este preponderent slab pregătit, ineficient, nemotivat să muncească, având aşteptări nerealiste ca moştenire a anilor de boom economic. Era de aşteptat ca după un an de criză unii să se trezească. Din păcate, nu este cazul. Cei mai mulţi dintre cei care sunt acum şomeri sunt din vina lor. Privind prin CV-uri observi mai degrabă posturi inutile gen „beauty adviser”, „agent de vânzări”, „consilier”… oameni fără o calificare reală, fără o instruire reală şi fără perspectivă. Statul cu fundul pe un scaun şi răspunsul sictirit la întrebările „obraznice” ale clienţilor nu înseamnă o calificare. Unii au avut şansa de a primi salarii obscene şi beneficii salariale consistente, trezindu-se că acum acestea au dispărut şi nimeni nu vrea să-i angajeze (fiindcă, nu-i aşa, toată lumea angajează pe pile).

România are aproape un milion de şomeri cu care nu prea are ce să facă. Şi, inevitabil, se vor adăuga şi alţii din zona de stat, de unde guvernul Emil Bobu a eliminat doar câţiva profesori şi ceferişti (care, apropo, ne costă mai mult să-i dăm afară decât să-i fi păstrat), păstrând însă funcţionarii publici frecători de mentă. O reducere reală în administraţie nu se poate face fără modificarea procedurilor interne care te fac să treci pe la 2-3 ghişee pentru a plăti ceva sau a obţine o adeverinţă. Nu cred că ar fi foarte greu să se extindă „ghişeul unic” la tot ce înseamnă interfaţă cu cetăţeanul. La primării funcţionează.

Ce se va întâmpla însă cu milionul de şomeri? Nu cred că România va mai trăi o perioadă ca cea din 2006-2008, când, de exemplu, băncile angajau şi coafeze pe post de „consilier credite”, deşi pentru ele Excell-ul ţinea de Matrix. În anii ’90, Văcăroiu a găsit o soluţie „genială” la vremea respectivă, pensionările anticipate, care acum ne atârnă de picioare ca o piatră de moară. Acum, aşa ceva e greu de imaginat. Dar acest milion votează. Noi, ăştialalţi, nu prea.

5 comments to “Generaţiile „Spiru””
  1. Pingback: Tweets that mention Generaţiile “Spiru” » PoliTichii de mărgăritar -- Topsy.com

  2. Câteva observații:
    1. Ideea “genială“ i-a aparținut lui Roman în 1990. Văcăroiu a fost peste el din multe puncte de vedere. Sad, but true.
    2. Diferența au făcut-o modelul banilor nu între 2005-2008, ci încă din 1990. Cel mult poți spune că a fost un vârf în 2007-2008, dar atât.
    3. Eviți să dai un verdict care școală era mai bună: înainte sau după 1990, deși răspunsul este evident că cel puțin în privința învățământului superior era mai bine înainte (o spun eu, student după 1992!).
    4. Problema este de cele mai multe ori nu de la școală, ci de la 7 ani de acasă.
    Când am timp, poate am să scriu un articol-răspuns 🙂

  3. @Mihnea
    1) Hm, maybe you are right..
    2) În 2000 era sărăcie mare. Eu, ca director de producţie, aveam 225 de dolari salariu 🙂 ŞI era salariu măricel, că nu era multinaţională (acolo erau cam 400 de dolari).
    3) Eu cred că „nu vreau să spun că învăţământul pe vremea lui Ceauşescu era mai performant – nu era…” e suficient de clar. Nici învăţământul superior de pe vremea lui Ceaşcă nu era mai bun, deoarece:
    – era mai viciat ideologic decât cel liceal sau la I-VIII;
    – nu exista acces la informaţie;
    – era plin de restricţii.
    Acum, condiţiile pentru performanţă sunt mai bune.
    4) Într-adevăr, problema porneşte de la cei 7 ani de-acasă.

  4. Nu stiu ce sa spun despre invatamantul de pe vremea lui Ceasca pentru ca eu nu am prins treptele (s-au desfiintat pana sa le prind eu). Dar am prins si eu concurenta pe un loc la liceu intr-o clasa mai buna (informatica, mate-fizica, etc), concurenta pe un loc la o facultate de stat unde erau > 5 pe loc, etc.
    Azi, mi se pare ca aceasta concurenta a disparut. Orice prost obtine pana la urma o diploma si apoi crede ca in baza acelei diplome i se cuvine ceva.

    In fine, raman la parerea ca invatamantul are nevoie de o primenire serioasa la nivelul continutului dar la nivel de organizare, trebuie reintrodusa concurenta acerba.

    Apoi, am o alta problema cu faptul ca s-au distrus scolile de meserii si s-a daramat respectul fata de meserie (povestea cu banii castigati usor, bisnita, hotia, etc; e greu sa muncesti ca electrician sau lacatus cand prietenul tau si-a luat BMW SH din meseria de agent imobiliar)! Te rog sa ma crezi ca in secunda urmatoare as pleca din tara, spre Scandinavia (e neaparat musai sa stau pe langa zapada) si as lua-o de la capat, invatand o meserie noua (macelar, zidar-zugrav, boot fitter, operator instalatii transport cablu partii de schi, etc – sa nu razi de meseriile astea, unele tin de hobby-urile mele) doar ca nu pot sa fac lucrul asta din cauza multor obligatii fata de familie.

    Si ca sa continui treaba cu meseriile, pot sa spun ca tine de om. Slujbe gen „beauty adviser” pot fi valoroase daca ai nimerit persoana potrivita. Eu stiu 2 astfel de persoane care chiar vand cosmeticele din farmacie, o fac cu placere si devotament, se perfectioneaza continuu, atrag si fidelizeaza clientii. Sunt doar exceptii, de obicei aceasta meserie este una de tranzitie, intr-o anumita etapa a vietii unei tinere domnisoare care are nevoie de un venit, un loc de munca mai curat si mai civilizat, pana vede ea incotro…Tocmai pentru ca trateaza jobul ca pe unul de tranzitie, nici nu reusesc sa faca vreo branza.

    Si ar mai fi multe de spus.

Comments are closed.