O victorie mai rea decât o înfrângere

Rămânerea în funcţiune a guvernului Boc reprezintă un mare eşec politic pentru PD. Pe de-o parte, înseamnă asumarea şi implementarea unor decizii aberante, luate peste noapte fără nici un fel de analiză (orice specialist în resurse umane ştie că pentru o organizaţie este mai bine să fie daţi oameni afară decât să se reducă salariile uniform, şi asta ar fi un singur argument de bun simţ, dar mai sunt şi multe altele) sau planificare, pe de altă parte înseamnă prelungirea agoniei unui guvern lipsit de orice credibilitate, fără idei şi care demonstrează pe zi ce trece că habar nu are de ce este acolo şi ce trebuie să facă. Diferenţa enormă faţă de celelalte guverne de până acum – care n-au dus niciodată lipsă de incompetenţi – este că erau vizibile eforturile de a face ceva şi de a realiza un act administrativ măcar decent. Şi aici nici măcar nu este vorba doar de percepţia publică, ci de cruda realitate.

Toate acţiunile guvernului Boc sunt fie declarate neconstituţionale (de aici şi lupta disperată pentru cucerirea CC), fie produc mai multe daune decât câştiguri (salarizarea unică, legea pensiilor, codurile…). Practic, de la încheierea mandatului guvernului Tăriceanu, şi deja se apropie încheierea celui de-al doilea an – România este o ţară neguvernată. Măcar, pe vremea unui Văcăroiu sau Radu Vasile era guvernată prost.

Ar fi fost de aşteptat ca, în discursul de ieri în Parlament, Emil Boc să vină cu un discurs diplomatic, insistând pe solidaritatea socială şi pe înţelegerea clasei politice. Din contră, am asistat la un discurs agresiv, obraznic, în care repta ca un papagal aceleaşi două idei căznite care, în context, sunau aiurea. Cum poţi să acuzi apărarea „pensiilor nesimţite” în momentul în care tu tai toate pensiile? Cum mai poţi să invoci, după doi ani în care ai fost şeful guvernului, „dezastruoasa moştenire”? Discursul lui Boc nu a făcut decât să inducă şi mai clar în mintea oamenilor că „Tăriceanu a mărit pensiile şi salariile” şi „Băsescu ni le taie”.

Politic vorbind, Opoziţia este avantajată de această „înfrângere”, care permite guvernului Boc să acumuleze bile negre. Deşi au scăzut mult, PD şi Traian Băsescu sunt încă la o oarecare distanţă de pragul critic, pe care nu-l pot atinge până când Opoziţia nu vine şi cu o ofertă concretă. [Side note: Merită de remarcat eforturile lui Mircea Geoană în direcţia creării acestei alternative, în contiţiile în care imaturii Ponta şi Antonescu par mai degrabă interesaţi de agendele individuale proprii şi, în general, comportamentul deosebit al lui Mircea Geoană de după pierderea alegerilor care, cel puţin pe mine, mă fac să nu regret că l-am susţinut şi să cred în contin uare că ar fi fost o alegere mult mai bună.]

De altfel, între PSD şi PNL pare să existe o diferenţă de ţintă. Dacă PSD este angajat în lupta contra guvernului (sprijinit, desigur, de PNL), PNL este setat pe Traian Băsescu. Sigur, „regimul Băsescu” devine pe zi ce trece tot mai nociv şi otrăvitor pentru democraţia românească deoarece a ajuns să controleze toate instituţiile statului, asemenea „prietenului” său Adrian Năstase, iar singurul loc în care mai există opoziţie este în Parlament, o instituţie căreia a avut grijă să-i submineze credibilitatea (desigur, şi cu largul concurs al acesteia). Lăsând la o parte că sunt spuse de un socialist (şi, ca atare trebuie înţeles un oarecare partizanat), dar declaraţia şefului PSE, conform căreia „În ultimele săptămâni am fost martorii unui atac grav la adresa sistemului democratic şi de bunăstare al României. După ce a pus toată povara crizei pe umerii angajaţilor de la stat, pe copii şi pensionari, domnul Băsescu, preşedintele României, pare acum calat pe reducerea libertăţilor civile, inclusiv a dreptului legitim de a protesta. România merită mai bine”, coroborate şi cu cele ale ambasadorului american că România are nevoie „de un sistem juridic transparent, lipsit de corupţie şi de un guvern care să ia decizii previzibile şi raţionale” exprimă îngrijorări serioase cu privire la direcţia în care evoluează România. Este trist că am ajuns din nou să ne uităm la ce spun străinii despre noi, ca în vremurile lui Adrian Năstase.

Dar şi mai trist este că ieri, PNL şi PSD s-au dedat unui joc (foarte slab) de retorică. Nici măcar Crin Antonescu, altfel, un orator parlamentar de clasă, a fost şters şi neinspirat. Timpul retoricii însă a trecut. Dacă vor să capitalizeze ceva, PSD şi PNL trebuie să ofere ceva concret dincolo de „dictatorul Băsescu” şi „Jos incompetentul Boc!”. Până la toamnă au timp să apară cu un premier alternativ, cu un guvern capabil şi cu un program. Lipsa de încredere nu se referă numai la PD, ci la întreaga clasă politică şi dacă ei nu realizează asta, s-ar putea să fie prea târziu.