Cu excepţia anului 1990 când „IMGB face ordine” şi minerii plantau panseluţe în Piaţa Universităţii – mai degrabă un accident istoric explicabil – nu a mai existat în istorie o politică de stat de învrăjbire a populaţie, de asmuţire asupra diverselor categorii sociale. Nici măcar dictatorul atât de blamat, Adrian Năstase, nu a învrăjbit, mulţumindu-se să-şi vadă de businessurile mătuşilor sale. Ceea ce se întâmplă în mandatul lui Traian Băsescu mai are echivalent doar în anii ’50, doar că atunci era limitată la una-două categorii „profitoare”. Acum, oricine poate cădea victimă, de la „mogulul” miliardar până la amărăşteanul cu 400 de lei pe lună. Da, nu-ţi mai vine Volga neagră la scară, dar te poţi trezi bătând potecă la DNA, terfelit prin ziare sau rătăcit în labirintul kafkian al justiţiei române. Ascultarea telefoanelor e practicată pe scară largă, nici măcar soţului celei mai influente femei din România nescăpând (acum, ce credea doamna, că Vasile Blaga se lasă cu una cu două?). Oricine poate fi duşman. Mă uit la reacţiile stârnite de protestele angajaţilor de la Finanţe şi mă minunez. Sunt oameni care ar dori pur şi simplu să-i linşeze. Şi totuşi, acei bugetari s-au trezit cu salariile înjumătăţite. „Da’, dar ei iau şpagă!” Oare? Chiar toţi or lua? Nu înţeleg acest val de ură împotriva bugetarilor, fie medici, profesori, încasatori de biruri sau plimbători de hârtii. Oricum, nu este vina lor. Nu cred că este visul cuiva să ştampileze zilnic sute de hârtii sub presiunea unor oameni nervoşi care vociferează şi comentează agresiv. Nu cred că e o plăcere să lucrezi bunăoară la Administraţia Financiară Sector 1 unde un strănut mai puternic poate dărma toată clădirea (altfel, o realizare arhitectonică deosebită, dar acum o ruină prăfoasă, insalubră şi mizeră). Nu ştiu cât e de plăcut să înveţi 24 de ani şi să ajungi medic specialist pe 900 de lei + bonuri de masă. Înainte de bugetari au fost parlamentarii. Înainte de parlamentari, pesediştii.”Grupurile de interese”. Ocazional, mai sunt mogulii. Din când în când ungurii care vor să ne ia Ardealul sau ruşii care conspiră să ne ţină din nou… am uitat care mai e legenda. Tot timpul se inventerază câte un duşman şi ura populară invitată să se defuleze, doar-doar nu or observa că, de fapt, răul este în altă parte. Şi ne cufundăm din ce în ce mai mult în ură. Ăla e prostănac, celălalt e corupt, altul şi-a înşelat nevasta… o frenezie a mânjirii cu noroi care inhibă orice iniţiativă de a mai încerca ceva. Dacă tot vă împiedicaţi atât de bugetari, hai să-i să-i strângem dracului o dată pe toţi şi să-i punem în lagăre de exterminare să le piară sămânţa. Aşa echilibrăm şi bugetul şi rezolvăm totul. Oare?
4 comments to “Duşmanul de clasă”
cred ca subestimezi energiile pe care le poate genera frica.
ministru sechestrat infiereaza in direct (la canalul Paunestilor) neveste si copii ale celor de dincolo de usa 🙁
nu-i vorba doar de „lupta de clasa” … e mai mult si mai grav
I-a băgat cineva cu forţa în sistem? Nu aveau de ales? (Mă refer aici la încasatori de biruri şi plimbători de hârtii). De ce nu se fac angajările transparent? Dacă e aşa de greu şi nasol de ce se pun în mişcare atâtea pile şi relaţii ca să intri? Eu cred că visul multora chiar e să ştampileze hârtii toată viaţa. Şi pe mine mă întreabă mame de proaspete absolvente dacă nu ştiu vreun post „la birou” pentru fata lor. Cred că asta e ultima treaptă a evoluţiei pentru neamul lor: la birou. Dacă se poate la primărie sau la finanţe şi mai bine.
Nu vreau să generalizez – cred că există şi oameni capabili în sistem. Cu profesorii şi medicii e mai altfel discuţia.
Ce observ: stimulentele merg tot către cei care ne-o trag (finanţişti, poliţişti etc) nu către cei care ne învaţă sau îngrijesc. Cred că e o caracteristică naţională.
@Teo, aici nu este vorba de „sistem”, ci de modul în care se iau nişte decizii în ţara asta, de dispreţul faţă de oameni. Nu oamenii sunt de vină, ei acţionează normal, în ideea maximizării unui profit. Azi se fac bani din poliţie şi biserică, toată lumea vrea să se facă popă sau jandarm. Pe vremea mea era securitatea sau politehnica. A fost ASE-ul şi Dreptul după revoluţie. Sistemul de stat era „etern”, odată intrat ieşeai la pensie de acolo, aveai anumite beneficii pe care în sistemul privat nu le aveai, aveai siguranţă, normal că era preferat în detrimentul angajatorilor privaţi şi nu-i poţi blama pentru asta. E o decizie raţională economică. Dar, din nou, nu despre asta este vorba. Ci de faptul că deciziile luate pot duce la colaps instituţional, cu consecinţe greu de estimat, inclusiv asupra mediului privat. Nu e numai simpla scădere a salariilor, este vorba de minciună, de decizii luate peste noapte, de crearea unei ficţiuni periculoase, şi transformarea unor oameni în ţinte ale oprobiului public.
„Mai intai au venit dupa comunisti si eu nu am protestat, fiindca nu am fost un comunist. Apoi au venit dupa social-democrati si eu am tacut iarasi – nu eram un social democrat. Si apoi au venit dupa sindicalisti, dar n-am zis nimic, nu eram un sindicalist. Au venit mai apoi dupa evrei, dar nu am cracnit- nu sunt evreu. Apoi au venit dupa mine si nu a mai ramas nimeni care sa vorbeaca pentru mine.”
(Pastorul Martin Niemoller)
eu spun demult ca in Romania, invrajbirea unei clase sociale impotriva alteia ar un nume : „mineriada”. ma bucur ca nu sunt singur . din pacate doat atat pot sa fac.