De la preşedintele jucător la preşedintele jucăuş

Propunerea preşedintelui de refacere a Alianţei Dreptate şi Adevăr după doi ani şi jumătate în care s-a străduit din răsputeri să o destrame riscă să devină Waterloo-ul preşedintelui. Dacă am fi avut o clasă politică normală, preşedintele era deja terminat pentru „tentativă de lovitură de stat”. Fiindcă nu ştiu cum altfel poate fi interpretat gestul său de a invita partidele politice la negocieri pentru realizarea unui nou guvern când România are un guvern (imoral, incompetent, whatever – dar legal). Ca să nu mai vorbim despre instigarea la răsturnarea unui preşedinte de partid ales în mod statutar.

Desigur, nu asta îi va cauza înfrângerea politică. Dacă cei din clasa politică, direct interesaţi nu au sesizat această uşoară cale de atac şi – cu excepţia PRM, apropo de asta, excepţională zicerea tribunului, „Băsescu ar trebui să consulte un doctor, nu partidele politice”, un partid care rămâne egal cu sine însuşi şi refuză orice colaborare – vor merge toate la Coroceni (ca să ce?), îmi este greu să cred că electoratul va decela ceva din zgomotul mediatic din perioada aceasta.

Nu, pe Traian Băsescu îl va doborî pur şi simplu ridicolul, precum cartoful pe Brătianu. Brătianu-Cartof, desigur, altceva nu se mai ştie despre ipochimenul candidat la prezidenţiale prin ’92. Cartoful lui Băsescu va fi Tăriceanu.

Premierul are toate caracteristicile unui personaj de desene animate, un Elmer Fudd chinuit de Bugs Bunny cu sadism: este fraier, este nepriceput, este gafeur, este nepopular, nu este bun orator, nu are charismă, ce mai, nu are nici un atu ca politician, fiind pur şi simplu adus în prim-plan de o conjunctură norocoasă, asemenea lui Nicolae Văcăroiu, al cărui destin are toate şansele să-l repete, fiindcă devine din ce în ce mai clar că opintirile din ultima vreme nu vor avea succes şi Tăriceanu îşi va duce mandatul la bun sfârşit.

Mai mult chiar, încurajat de succes, premierul îşi permite acum să fie şi arogant, făcându-l „tâmpit” pe un apropiat al preşedintelui şi trimiţându-l pe acesta „în banca lui”, în vreme ce PSD-iştii au fost trataţi de sus. Mă rog, aceştia din urmă îşi închipuie că au făcut cine ştie ce mare chestie că nu s-au prezentat la negocieri, însă slabă consolare pentru un partid care se visa la guvernare şi acum s-a ales cu praful de pe tobă.

Sforţările preşedintelui şi ale ţucălarilor săi seamănă oarecum cu isteria unui pensionar în faţa unui puşti impertinent care refuză să-i dea locul în troleu. Pe măsură ce acesta se isterizează din ce în ce în ce mai tare, simpatia iniţială se transformă în iritare şi în cele din urmă tot troleul ajunge să gândească „da’ mai staţi dracului acasă, unde vă plimbaţi toată ziua, boşorogi ordinari?”

Resuscitarea Elenei Udrea este încă un moment dificil pentru preşedinte. Dacă iniţiatorul este Traian Băsescu, atunci a fost o mişcare tactică neinspirată şi ilogică. Chiar îşi închipuia cineva că liberalii se vor lăsa păcăliţi de nurii doamnei şi vor veni cu toţii să se supună lui Traian Băsescu? Dacă chiar s-ar dori spargerea PNL, Elena Udrea era ultimul mediu prin care s-ar putea trimite mesaje liberalilor care mă îndoiesc că au uitat de „bileţelul roz”.

Mă tem însă că nu preşedintele este iniţiatorul, ci, ca şi în scandalul cu bileţelul, „victimă colaterală”. Mai degrabă, doamna Udrea reprezintă „grupul asfaltatorilor de succes” din România, care vrea acum decontul pentru campania electorală de la referendum care i-a costat câteva milioane bune (între 12 şi 40, spun „surse din piaţă”). În cazul în care este aşa, oferta preşedintelui capătă altă semnificaţie şi implicaţiile nu sunt deloc plăcute.

Practic, preşedintele nu are constituţional cum să-l dea jos pe premier. P(L)D-ul s-a făcut deja de râs cu moţiunea, iar PSD-ul nu îl va ajuta. Chiar dacă poate păcăli conducerea care visează cai verzi pe pereţi, de la Mircea Geoană la Victor Ponta care se comportă deja ca premier şi, respectiv, ministru de Justiţie, nu ştiu cum va reuşi să urnească la vot parlamentarii partidului, astfel că, din preşedinte-jucător, ajunge un preşedinte-jucăuş şi electoratul său să se sature de atâta joacă.

7 comments to “De la preşedintele jucător la preşedintele jucăuş”
  1. Toate bune, Cristi, în articolul tău … cu o singură excepţie: electoratul NU se satură de joacă! EVER! pentru că în cadrul electoratului (luat în totalitatea lui) există două mari grupuri notabile:
    a) grupul scârbit până-n prăsele, pentru care trebuie să se întâmple o adevărate minune politică pentru a-i mai scoate din greaţa infinită – aşadar un grup pentru care jucăuşul Băse e doar un pion mai colorat în masa mare a netrebnicilor (a se citi „clasa politică”).
    b) grupul pasionat (din diverse motive – telenovelă politică live, interese partinice directe, convigeri prost înţelese etc.) pentru care urmărirea jocului este o importantă parte a vieţii personale, nu contează ce se întâmplă în joc atât timp cât jocul continuă
    Evident, mai există şi alte mici grupuleţe de „electori” cu poziţii vag diferite de ale celor 2 curente main-stream, dar ponderea lor pare a fi nesemnificativă.

    Aşadar, oricum am privi lucrurile (dpdv al electoratului), the show must go on! Jucăuşii vor fi întotdeauna apreciaţi pentru că fac jocul mai interesant …

  2. Hm, nu cred că societatea este într-atât de polarizată încât să existe doar cele două grupuri. La un moment dat, numărul „nehotărâţilor” era de 60%, la referendum participarea a fost de 40%…
    Aş spune că cele două grupuri nu depăşesc însumate 40% (până la urmă, vine de se leagă, nu?) aşa că există o parte însemnată care nu „achiesează” la circul politic şi care poate modifica raportul de forţe care se prefigurează pe moment.
    Cred că în campania electorală se vor confrunta 2 idei: „Da-ţi-mi o majoritate şi vă fac o Românie ca soarele sfânt pe cer!” şi „Din cauza lui nu putem să guvernăm!”. Problema lui Băsescu este că acea Românie „ca soarele sfânt pe cer” este populată de personaje la fel de odioase (Nati Meir, Talpeş, Elena Udrea) sau de nevertebrate ca „eminentul jurist” Emil Boc.

  3. pentru un presedinte care se lauda ca respecta constitutia prea de multe ori isi bate joc de ea
    grila de lectura constitutionala a presedintelui este foarte laxa
    cred ca basescu citese constitutia pentru a gasi modalitati de a o fenta nu pentru a intelege cum trebuie respectat
    la urma urmei cred ca dicutam prea mult despre constitutie legat de basescu
    e un fel de vaca si chilotii
    vaca nu are ce face cu chilotii iar chilotii nu sunt facuti pentru vaca

  4. Nu cred ca guvernul va pica, dar sunt curios cum se vor relationa pe viitor presedintele ci premierul, mai ales dupa ce s-au injurat copios si s-au trimis reciproc la colt, pe coji de nuca.

  5. Apropo de jucăuşi, în Ziarul Financiar de azi, Arthur Suciu face o propunere interesantă prin care PSD-ul ar putea scăpa din acest clinci. Social-democraţii să trântească guvernul Tăriceanu şi să accepte orice guvern al lui Traian Băsescu, fie el şi condus de Monica Macovei. Apoi, din două în două luni, să depună o moţiune de cenzură şi, împreună cu celelalte partide anti-Băsescu, să demită guvernul :))
    Astfel, social-democraţii s-ar reafirma ca partid de opoziţie şi şi-ar putea recupera procentele pierdute, PNL nu s-ar mai face de râs la guvernare, PD ar fi la putere şi nu ar mai avea cum să critice guvernul, Traian Băsescu s-ar impune ca factor de instabilitate prin incapacitatea de a o oferi o soluţie…

  6. … iar onoratele instituţii publice n-ar mai face ABSOLUT nimic (nu că acum ar face mare brânză) pentru că (aproape) toţi şefii lor sunt înregimentaţi politic şi n-ar mai ştii în ce colţ să se ascundă de tăvălugul pesedistic ce-i va lovi odată la 2 luni! not good … e „simpatică” ideea, dar atât!

  7. Pingback: Replicile saptamanii 4 at Jurnal de noapte

Comments are closed.