Ar fi fost de aşteptat ca după majorarea dobânzii de către BNR, cursul leului să o ia în sus, însă deprecierea continuă, semn că piaţa a ignorat semnalul BNR şi sentimentul faţă de economia românească este mai degrabă unul negativ. Pe de altă parte, însă, BNR a dat semnale că nu agreează un curs peste 3,6 aşa că sunt de aşteptat şi alte intervenţii în piaţă.
Oricum, nivelul de 8% este încă mic faţă de nivelul inflaţiei, rezultând o dobândă reală de puţin peste 1%, în condiţiile în care în primăvară, când leul se aprecia, dobânda reală era mai aproape de 3%. În momentul de faţă, o dobândă de 9% ar fi mai rezonabilă şi ar putea avea cu adevărat efect în piaţă, însă cred că se va ajunge acolo abia după încă două şedinţe, o creştere cu un punct fiind prea mare pentru BNR.
În momentul de faţă, leul a picat în extrema cealaltă faţă de astă vară, depreciindu-se dincolo de circumstanţele economice, care, totuşi, nu sunt chiar atât de sumbre. O depreciere prea mare a leului nu are cum să convină BNR, fiindcă va duce la inflamarea preţurilor în buna tradiţie a comercianţilor români (ce-i scumpit, e bun scumpit) chiar dacă ţinta de inflaţie este ratată şi pe 2008 (nu cred că cineva îşi face iluzia că se va coborî de la aproape 7% – sau chiar un pic peste, cât cred că va fi maximum înainte de reluarea procesuli dezinflaţionist, suficient ca să intre în intervalul de variaţie). O depăşire prea mare (o inflaţie de 5,5% la sfârşitul anului) ar compromite şi ţinta pe 2009.
Rămân la părerea că avem în momentul de faţă o situaţie generată mai degrabă de emoţii decât de realităţi economice, emoţii stârnite mai puţin de situaţia efectivă a economiei româneşti cât mai ales de pieţe internaţionale. Cred că abia în vară efectul crizei creditelor ipotecare din SUA va fi înţeles integral şi asumat în bilanţurile băncilor, ocazie cu care vom vedea, probabil şi unele ajustări strategice (nu cred că vom vorbi de falimente) şi pieţele internaţionale se vor mai linişti.