Au apărut în România categorii de persoane care nu mai vor să stea laolaltă. În plus cei care îşi pot permite servicii mai scumpe doresc, fireşte, la rândul lor să profite de banii pe care îi vireaza statului cu titlu de asigurare obligatorie. E o criză profundă, căci toată lumea are sentimentul ultrajului. Cei săraci se simt nedreptăţiţi, câtă vreme nu au acces la mediul privat, fiind totodată discriminaţi în spitalele publice, acolo unde tot «piaţa » face regula prin onorariile neoficiale. Cei cu bani care au două opţiuni (să plătească un onorariu substanţial medicului şi asistentei şefe de « la stat » în schimbul unui tratament preferenţial sau să plătească un onorariu oficial la privat) se simt ultragiaţi şi ei că li se răpeşte una dintre opţiuni şi totodată că li se refuză sentimentul gratificator al diferenţei sociale. Este o tensiune reală ale cărei consecinţe politice nu pot fi măsurate. Dacă guvernul actual nu va întreprinde o reformă echitabilă a sănătăţii, atunci, cu siguranţă, vor începe să se amplifice contestaţiile împotriva sa, aşa cum s-a petrecut şi cu guvernul anterior.
[…]
Este o greşeală să credem că ar exista două realităţi distincte: una a mediului public, total dezastruoasă şi alta, a mediului privat, elegantă şi umanistă. De exemplu în secţia de ambulator a unui spital privat din Bucureşti (Spitalul de Ortopedie MedLife), pacienţii care sosesc la o consultaţie la ora stabilită şi care au plătit un preţ peste media unor consultaţii private similare aşteaptă mai mult de o oră până când le vine rândul într-o ambianţă aproape comică de nesiguranţă şi neseriozitate: medicul ”nu răspunde la telefon”, nu se ştie bine unde se află, un mister planează asupra disponibilităţii sale, căci este cert că nu are niciun pacient în cabinet. Bolnavii cu probleme mai dureroase, devin livizi, exprimându-şi regretul de a de a fi ales acest spital care nu se deosebeşte de un spital public decât prin ambianţa îndelung regizată a amabilităţii de suprafaţă.
O explicaţie posibilă este că un spital privat care a atins un nivel ridicat al clientelei se poartă abuziv la fel ca o firmă monopolistă. Iar românii din clasa de mijloc, continuă, din păcate, să frecventeze locul în ciuda faptului ca medicii ei înşişi par să aibă o competenţă incertă (cu studii afişate în CV-uri în centre universitare de mâna a treia de care nici nu ştiai că există şi fără nicio specializare serioasă) nutrind pe mai departe fantasma excelenţei private.
Ceea ce scapă, adesea, analizei este lipsa concurenţei. Între diferitele variante de îngrijire medicală nu există de fapt o concurenţă reală câtă vreme medicii lucrează şi într-un sistem şi într-altul pasându-şi pacienţii de colo-colo sau în situaţia în care slaba dezvoltare a sistemului a creat monopoluri private în anumite specialităţi medicale.
Se pare că « piaţa » sistemului medical a ajuns la un anumit echilibru al preţurilor : aceleaşi servicii în linii mari sunt oferite la preţuri comparabile atât în sistemul public cât şi cel privat. Totuşi sistemul privat reuşeşte să fie mai atractiv. Nu neapărat prin calitate medicală, adesea mai slabă, ci prin igienă şi ambianţă.
Mai bine şi mai clar decât am scris eu.
La nevastă-mea la muncă au avut contract cu Medlife. Vor renunța la el pentru că și Medlife a introdus un fel de coplată, chiar dacă plătești lunar la BCR Asigurări (că prin ei se face contractul) niște mulți euro, dacă nu te prezinți cu trimitere de la medicul lor plătești contravaloarea serviciului.
Salve Cristian,
intr-adevar, excelent articolul de pe site-ul DW!
Ca si atunci cand a fost taiat ajutorul de 85% pe 2 ani de zile pentru mame si acum apar destule mesaje emotionale – si e oarecum normal sa fie asa pentru ca e omeneste sa reactionezi mult mai intensiv atunci cand ti se ia ceva decat atunci cand ti se da ceva.
Spre ex. a aparut pe hotnews.ro un articol (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-14008851-mama-care-nascut-intr-spital-stat-scrie-ministrului-eugen-nicolaescu.htm) in care o mama e revoltata ca a platit in total 5300 RON contributie pe 2 ani de zile si i se pare foarte mult. 5300 RON inseamna ca. 1210 EUR. Din mesaj reiese ca ar fi self-employed/PFA (si trecand peste faptul ca plateste o data la 2 ani, conform mesajului ei) deci asta ar fi contributia finala.
Aici in RFG noi platim pe familie (2 adulti si un copil) in jur de 1000 EUR/luna la asigurarile de sanatate (jumatate platesc angajatorii pana la suma de ca. 287 EUR/luna de angajat).
Asta inseamna ca. 12.000 EUR/an. De cheltuit cheltuim in medie in jur de 1.500 EUR/an pe familie.
Cheltuielile administrative (salariile personalului, calitatea spitalelor) sunt bineinteles mai mari aici decat in Romania insa nici pe departe de 10 ori mai mari in termen absolut.
Daca familia mea plateste 24.000 EUR in 2 ani si cheltuieste 3.000 EUR o parte insemnata din restul de 21.000 EUR se duc in sustinerea solidara a celor care nu isi pot permite sa plateasca sume acoperitoare pentru sanatatea familiei lor.
Marea problema in Romania este faptul ca din pacate sunt inca mult prea multi saraci si deci nu s-a ajuns inca la un nivel „de echilibru” al solidaritatii.
Cat despre discutia asigurare privata vs. de stat/spital privat vs. de stat, experienta mea de pana acum din RFG sustine pe deplin articolul DW. Din punct de vedere al eficientei medicale nu mi se pare ca o clinica/un spital privat aduce vreun avantaj. Iar asigurarea privata de sanatate mi-a adus un avantaj financiar atat timp cat nu am avut copii (si nici un avantaj major fata de asigurarea de stat cand a fost vorba de servicii medicale). In cazul asigurarii private legea in RFG spune ca esti obligat sa iei fiecare copil pe asigurarea ta privata. Prima de asigurare pentru o asigurare decenta e in jur de 200 EUR/luna/copil. Avand in vedere ca asigurarea mea costa in jur de 250 EUR/luna si a copilului 200 EUR/luna deja am ajuns la suma de 450 EUR/luna. Atunci cand se va naste un al doilea copil suma platita lunar va fi deja de ca. 650 EUR, deci mai mare decat 574 EUR care este maximul lunar pentru o asigurare de stat in 2013 (vezi http://www.gesetzlichekrankenkassen.de/grenzen/grenzen.html).
Scump, domnu’, scump, dincolo era mai ieftin 🙂
Din păcate la noi există încă individualismul sălbatic şi problema este că, în ultimii ani, a fost încurajat ca politică de stat. Gânditorii din jurul preşedintelui propovăduiesc un darwinism social care efectiv te îngrozeşte, dar care are succes, culmea, tocmai la clasa de mijloc, aşa firavă cum e, dar care, aspiraţional, se consideră o elită care ar trebui să trăiască într-o enclavă „ca afară”, dar la costuri româneşti.
Omul sfinteste locul. Mentalitatile transportate din spitalele de stat in cele private isi spun cuvantul. Este greu sa apara mai multe clinici private pt. ca investitiile in domeniu sunt f. mari. Mai dureaza.