De ce nu vom avea autostrăzi în regim de parteneriat public-privat

E o chestie care pare atât de simplă încât de miri de ce nu s-a făcut mai repede: „privatu’ face rost de bani, construiește autostrada, apoi pune taxă pe ea și-și recuperează banii”. Te și minunezi cât de proști pot fi ceilalți vreo 95% care construiesc autostrăzi cu fonduri publice, exemplele de parteneriate public-privat în domeniul autostrăzilor sunt mai degrabă excepții decât regula. Hai să vedem de ce nu merge la noi.

Conform unor studii, cele mai aglomerate șosele din România abia depășesc 16,000 de mașini pe zi. Presupunem în mod optimist că 50% din acest trafic este cel comercial, dispus să plătească suplimentar pentru a circula pe autostradă. Avem, deci, 8000 de clienți, aproximativ două milioane de mașini/an (am luat în calcul doar zilele lucrătoare, fiindcă în weekend traficul comercial este neglijabil). Punem o taxă nesimțită de 30 de euro. Pare puțin pentru un tir, dar pentru o firmă de transport, care are un parc auto de 50 de mașini înseamnă 1500 de euro pe zi și 30.000 de euro pe lună, ceea ce nu este chiar așa ușor de înghițit (și dacă unele mașini fac două drumuri – dus-întors…). Avem venituri de 60 de milioane de euro/an. Scădem de aici 20 de milioane, taxe, impozite și cheltuieli de operare – deszăpezire, curățenie, pază, mentenanță, salarii, utilități – rămâne anual cu 40 de milioane. Presupunând că am construit kilometrul de autostradă cu 10 milioane, recuperăm 4 kilometri din investiție în fiecare an. Întrebare de clasa a doua: în cât timp se recuperează investiția la o autostradă de 100 kilometri. Exact. De aceea nu este coadă la Palatul Victoria a investitorilor care vor să facă autostrăzi în România.

PS Când gogoșile acestea vin din partea politicienilor, mai e cum mai e. Dar când vin de la oameni care ar trebui să știe foarte clar ce e acela ROI, KPI, rentabilitate, eficiență…

9 comments to “De ce nu vom avea autostrăzi în regim de parteneriat public-privat”
  1. omiți două aspecte importante: economia de combustibil și pe cea de timp, pe care transportatorul le face plătind cei 30 de euro.

  2. Nu le omit. E o economie care se cunoaște (Eu fac regulat București-Hunedoara. Dacă ar fi autostrada completă, aș economisi 4-5 litri de motorină/drum, adică 50 lei dus-întors, și aș face cam o oră mai puțin, îți dai seama ce e la un tir).
    De aceea am mers pe o taxă de 30 de euro, deși ținând cont că de la Paris la Nantes am plătit vreo 40 de euro, ar putea fi și mai mare. Ideea este însă că traficul oricum este prea mic ca să justifice economic investiția.

  3. Păi fără autostradă, viteza mea de deplasare este egală cu cea a unui TIR 😆

    Serios vorbind, nu m-am gândit la comparație, exemplificam economia cu ceva ce cunosc direct. Nu a ieșit prea bine 🙂

  4. ok, hai să-ți dau și eu un exemplu.

    eu fac, de pildă, brașov-timișoara în 4-5 ore. 400 kilometri. asta inseamnă 100km/h. un tir nu prea poate merge cu viteza asta. plus, gândește-te de câte ori pui frână și accelerezi, in fiecare sat, la fiecare curbă, la fiecare trecere de pietoni…

  5. Nicio firma nu se va baga la un PPP… fara ca statul sa garanteze un trafic minim. Totul e din pix.

    PPP-ul nu reprezinta decat cea mai costisitoare forma de imprumut pt constructia de autostrazi, dar e una care poate fi accesata de impotentii intr-ale fondurilor europene. Daca va demara PPP-ul pt Comarnic – Brasov, sper sa nu, sa fim atenti la garantiile statului.

  6. Pingback: Rosia Montana este doar un simbol | Tudor Galos's blog

Comments are closed.