Protestele din ultimele zile aduc și la noi, timid, în discuție subiectul capitalismului. La noi nu prea au existat până acum astfel de discuții. Proaspăt ieșiți dintr-un sistem falimentar am intrat cu mare bucurie și entuziasm într-unul în pragul falimentului. Dincolo, subiectul se dezbate mai demult.
Cum a ajuns capitalismul să eșueze? Sigur, este de discutat dacă actuala formă mai poate fi numită capitalism fiindcă îi lipsesc câteva elemente de bază, dar acesta ar fi subiectul unui alt articol. Deci, unde s-a pierdut pe drum sistemul capitalist și cum a ajuns el într-o criză de sistem? Cred că lucrurile au început când a încetat să fie valorificată munca. Capitalismul s-a clădit pe etica protestantă a muncii. Munca oferea un sistem de valori etic bazat pe ceva concret. Un maistru era mai sus decât un simplu muncitor, un muncitor incompetent era o rușine. Un inginer era parte a elitei societății, la fel ca profesorul sau doctorul. Henry Ford era preocupat de bunăstarea muncitorilor săi astfel încâ aceștia să-și permită să-i cumpere mașinile. Azi, Ford a mutat producția în „low-cost countries”, unde muncitorii nu-și permit nici măcar modelul de bază (ca mașină nouă).
Desigur, bunăstarea generală și „ascensorul social” a făcut ca astăzi să avem mai mulți ingineri, doctori sau profesori, dar nu „inflația” este vinovată pentru diminuarea valorii lor sociale pentru că și societatea a evoluat suficient de mult pentru a acomoda numărul crescut de „elite”. Însă azi contează consumul. „Valoarea” pe scara socială este dată de cât consumi și cât „produci”. Nu contează cum faci bani. Munca nu mai are nici o semnificație socială. Noul sistem de valori a pierdut etica și de aceea este din ce în ce mai des văzut ca nedrept. Înainte, protestele era bine segmentate. Aveai o categorie socială bine determinată care avea un motiv clar de nemulțumire. Acum, protestele sunt haotice, revendicările nestructurate sau abstracte („Jos Capitalismul”, „Moarte corporațiilor!”). La proteste găsești toate categoriile.
Pe HBO rulează un serial mișto: Redacția. În mai multe episoade a fost vorba despre mișcarea „Occupy”. „Problema” era că nu găseau un lider care să apară la TV și că revendicările erau haotice, nearticulate. Aceleași „reproșuri” sunt și la noi la adresa mișcărilor de protest de astă iarnă și la cele de acum. Este normal să fie așa. Aceste mișcări de protest aduc laolaltă persoane atât de diferite încât singurul lucru care îi unește este… nemulțumirea. În iarna lui 2012 pretextul a fost prostia lui Băsescu. Acum, cea a lui Ponta. [Interesant de speculat de ce plagiatul lui Ponta nu a deranjat atât de mult ca hotărârea de guvern pentru Roșia Montană. Poate într-un alt articol.] Practic, „motorul” protestelor de acest tip sunt combinația dintre prostia/slugărnicia politicienilor și agresivitatea corporațiilor (RMGC, băncile, utilitățile).
România nu este o țară asociativă, așa că strângerea unui număr de câteva mii de persoane pentru un protest fără a fi mobilizate de cineva și fără „autocare” reprezintă un succes enorm (PDL a adunat pe jumătate numărul din toată țara în campania aelectorală, iar USL abia a încropit vreo 7000). Este de urmărit care va fi impactul facturilor de utilități și cum se va juca Mugur Isărescu cu cursul valutar.