Economia, încotro?

Economia noastră băltește de vreo 3 ani. Nici nu mai scade, nici nu mai crește. Se reconfigurează într-un mod dăunător pe termen lung, cu o concentrare puternică în zona corporațiilor multinaționale, al căror profit este repatriat prin diverse forme de optimizare fiscală, în vreme ce afacerile locale nu prea mai reușesc să țină pasul și fie dispar complet, fie se scufundă într-o zonă gri, apăsate de o fiscalitate aiurea distribuită.

Nici unul dintre guvernele avute după 1989 nu a luat nici o măsură care să ajute capitalul autohton. De regulă, au prosperat firmele conectate la banii statului prin lucrări publice de mică sau medie valoare, cele mari fiind rezervate firmelor străine. Crescute artificial, acestea se prăbușesc imediat ce robinetul se închide la schimbarea politică. După 20 de ani nici una dintre companiile românești nu a crescut suficient încât să se exindă semnificativ în regiune.

De la desființarea CSP (Comitetul de Stat pentru Planificare) și a ideii de plan cincinal, România nu a mai avut un plan și o direcție de dezvoltare. Ariile care au crescut au crescut din întâmplare – faptul că avem acum o industrie auto dezvoltată se datorează privatizării reușite a uzinei Dacia – însă și Polonia, Ceho-Slovacia și Ungaria stau bine, poate chiar mai bine, din acest punct de vedere. Din industria lui Ceaușescu au rezistat mobila și materialele de construcții, o parte din industria ușoară (confecții și încălțăminte). Însă nu sub forma marilor combinate cu sute sau mii de angajați, ci prin firme private mici sau medii care supraviețuiesc pe plan local sau ca „negrișori” ale unor mari firme occidentale (IKEA, H&M, Zara etc.).

Guvernanți nu au nici o idee de dezvoltare, continuă cu „rețete verificate”: mai o privatizare, mai un comision, mai o vânzare de resurse. Mineritul și exploatarea resurselor sunt însă garanții certe pentru subdezvoltare. Există însă o parte bună în recentul scandal Chevron-gaze de șist. Americanii se trezesc că nu pot face tot ceea ce vreau deși au sprijinul clasei politice (și, spre deosebire de cacealmaua Roșia Montana, ei au actele și aprobările în regulă, dreptatea fiind, legal, de partea lor) și că trebuie să ia în considerare și „sclavii” coloniei.

O altă problemă rezultată din lipsa de planificare este dezvoltarea inegală. În Ardeal s-a creat un pol industrial care asigură locuri de muncă, în schimb Moldova și Muntenia sunt vitregite de investiții. Nici în Ardeal dezvoltarea nu este uniformă, Clujul contrastând puternic cu Maramureșul, Satu Mare, Sălajul sau Hunedoara. Într-o mare de sărăcie există oaze de prosperitate: București, Cluj, Timișoara, Pitești, Sebeș. Brașov, Constanța, Sibiu, Ploiești se descurcă. Craiova începe și ea să miște ceva, însă modelul de business al Ford nu o ajută foarte mult. Orașele mari din Moldova decad: Iașiul e mort, Brăila și Galați decad încetul cu încetul. Nu întâmplător Galațiul este orașul cu cea mai mare scădere de populație.

Ce urmează? Pentru o perioadă, cash is king. Mugur Isărescu e un dobitoc care continuă politici prociclice. Băncile românești sunt grevate în continuare de RMO uriașe, bani care ar putea ajunge în economie. Continuă politica fundului în două luntri, menținând în economie două monede. Pe de-o parte, avem o economie puternic euroizată, fenomen încurajat de BNR, pe de altă parte nu face nimic în vederea aderării la euro sau pentru sporirea atractivității leului. Pe de-o parte limitează creditarea în euro, pe de altă parte ține creditarea în lei la prețuri ridicate. Mai nou, se pare că a început să se discute de un nou mandat, ceea ce va spori vulnerabilitatea economiei românești încă 4 ani. Dacă ar fi să aleg pe cineva care a făcut cel mai mare rău României în ultimii 20 de ani, Isărescu îi depășește detașat pe Iliescu sau Băsescu. 

Vestea bună este că „dincolo” lucrurile se îndreaptă, o veste bună pentru o economie trasă în sus de exporturi. O altă veste bună este că salariile au crescut în China și, coroborat cu practicile comerciale neloiale și calitatea redusă, fac ca multe companii să-și relocheze fabricile înapoi în Europa.

Până când cineva va avea curajul unor măsuri reale de stimulare a economiei, vom continua să băltim în jurul a 2-3% deși există potențial real pentru o creștere mai accelerată. Ce a fost mai greu a trecut, dar nu urmează nimic deosebit până la o schimbare de paradigmă.

8 comments to “Economia, încotro?”
  1. Toţi „analiștii” vorbesc de soluția „miraculoasă” a îmbunătăţirii colectării taxelor. Au încercat cu amenințări (ultima campanie ANAF cu scrisori „de informare” e chiar haioasă deşi a costat sute de mii de lei din banii noștri), „dom’ profesor” a sugerat chiar şi să trimită armata să adune bani de la populaţie, şi nu m-ar mira ca la un moment dat cineva să propună metoda aplicată de fanarioţi sau cămătari – bătaia.

    Interesant e că nici unul din „analiștii” ăștia cu facultate şi MBA-uri nu se întreabă „după ce colectăm, ce facem cu banii?” Zău că nu mă lasă inima să știu că banii mei din firmă să meargă la pensii şi șpăgi, în timp ce prietenii mai-marilor sunt iertați la infinit de la colectare. Nu mă miră că avem o expertă a primului-ministru specializată în State pe politici anti-evazioniste ce încurajează chiar ea evaziunea în timp ce ne trage pe noi de urechi (vezi episodul cu baba din piaţă), a ajuns chiar un modus operandi ca odată intrat în sistem să te mânjești cu rahat până peste urechi indiferent cât de integru erai afară. Mă întreb însă: toţi ăștia din presa economică sunt dobitoci?

    • Da, cam toți din presa economică sunt dobitoci. Cei care mai erau în firea lor și-au găsit ocupații mai lucrative, cei de-acum sunt simpli traducători care nu prea înțeleg ce traduc sau doar copiază comunicatele de presă. Dacă citești „analizele” din ZF te-apucă plânsul.

      Ca să îmbunătățești colectarea trebuie să înțelegi de ce ai evaziune, ori la noi, evaziunea este de două feluri: „cu voie” și „fără voie”. Cea „fără voie” e o formă de protecție socială. Ori, dacă ăla nu poate rezista fără evaziune, nu ai cum să-l convingi să fie mai cooperant. Ca să iau domeniul tău: Vasilică electricianul. Face lucrări la negru, fără factură. Asta îi permite să ceară puțin de la nea Costică „pensie mică”, care nu-și permite să lucreze cu o firmă legal. Cam așa e peste tot, de la termopane la pâine.

  2. O singura obiectie, Isarescu/BNR nu poate face nimic singur/a, orice schimbare trebuie corelata cu o politica coerenta a guvernului.

    Daca tu ai avea de ales in a pastra un status quo controlabil sau a porni o schimbare in care trebuie sa te coordonezi permanent cu niste hoti, mincinosi si incompetenti (adica Guvernul Romaniei – cel actual sau oricare din cele anterioare) ce ai alege?

    • Madgino, hai s-o lăsăm jos că măcăne. Banca Turco-Română, Dacia Felix, Banca Albina etc. Ce treabă avea guvernul cu devalizarea lor?

      De ce România este singura țară care nu are moneda euro dar avem prețuri oficiale în euro? În Polonia sau Cehia prețurile sunt în zloți sau coroane. Toate prețurile. Și ei nici nu au avut atât de multe credite în euro.

      În 2006 sau în 2007 când era nebunia cu creditarea, apar normele BNR care acceptă un grad de îndatorare de 75%. Băncile făceau tot felul de mânării, gen dobândă promoțională astfel încât primele rate să fie mai mici și să se încadreze în plafonul de îndatorare. Ce treabă avea guvernul cu plafonul de îndatorare?

      În 2008 când economia era în picaj, schimbă normele de creditare, înăsprindu-le. Când economia se sufocă, el crește dobânda la lei, ține RMO aberante.

      În care din chestiile de mai sus este implicat Guvernul?

  3. Felicitari pentru articol. Pentru ca te-ai luat de Mugurel, vei primi multi scuipati, desi ai mare dreptate. E frumos sa stai cocotat intr-un scaun de unde iei 30.000 EUR/luna, sa-ti vezi de business-urile infloritoare cu vin si sa pozezi si in cel mai prezidentiabil om din România. Cand, in realitate, n-ai facut decat jocurile diferitelor guverne care ti-au platit salariul.

    Pe de alta parte, ma astept ca in perioada urmatoare cifrele despre economie sa nu fie chiar cele reale. Le vor cosmetiza in asa fel incat din 0,2% crestere sa iasa 1,2% sau mai mult, sau vor spune 0,2% dar cu deflatia suntem pe la +2,5% s.a.m.d. De fapt, cifrele nu vor mai avea nici o noima, vor fi publicate in functie de moment si de cat de suparata e populatia la momentul respectiv.

  4. Cifrele au început să fie mânărite de anul trecut, vezi seria ciudată de revizuire de PIB ca să le iasă socotelile. Pe de altă parte, sunt și date care arată că lucrurile se îndreaptă (reducerea stocului de credite, creșterea depozitelor populației…), deci populația are bani, dar preferă să închidă creditele vechi sau să facă economii.

  5. Nu sunt de acord cu ce spui despre Isarescu.

    Da, politicile monetare sunt schizoide, dar pasul catre euro nu tine doar de BNR. BNR controleaza moneda, dar economia si mersul ei sunt dirijate de guvern. Isarescu trebuie sa spele cumva lipsa de coerenta a guvernului.

    Bancile trag spre euro, multe companii private isi taxeaza clientii in euro pe fata, dar economia romaneasca nu e destul de inchegata incat sa satisfaca conditiile aderarii.

    Isarescu are si misiunea ingrata de a proteja averea oamenilor, tot in speranta aderarii, pentru ca un leu slab ar insemna ca toata tara ar adera intr-un final la euro, dar formata din oameni faliti care nu si-ar permite nimic. Preturile se aliniaza incet-incet insa procesul are valoare doar daca consumatorii il pot plati.

    Deci da, el sta cu fundul in chiar 3 barci simultan. Atata vreme cat guvernul nu e in stare sa dirijeze economia spre euro, decizia logica a lui Isarescu ar fi sa impinga bancile spre leu. Dar un leu prea tare ar lovi exporturile si ar provoca dezechilibre si ar accelera inflatia, prea slab ar lovi in omul de rand (si la urma urmei tara e formata din cetateni, nu din interese). Nu poti nici presa bancile pea mult pentru ca daca nu li se permite o libertate in a jongla monezi, si-ar lua talpasita.

    Deci … ce face Isarescu inseamna un oarecare echilibru.

  6. Așa, ce ziceam că fiscul pregătește bătaia pentru a recupera bani? „Inspectorii vor fi dotaţi cu bastoane cu electroșocuri şi spray-uri paralizante”. Bine, trecem peste tâmpenia cu „paralizante”, interzise, de fapt fiind iritant-lacrimogene.

    Teoretic o polemică verbală cu inspectorul ANAF prost pregătit şi analfabet poate degenera în violenţă fizică, inspectorul va declara că ai devenit violent şi de-aia te-a bătut. Sau dacă l-ai bătut tu de aia va trebui pe viitor să vină cu pistolul. Etc. Practic însă, rămâne de văzut.

    Ăștia cică ar trebui să fie „creme de la creme”: http://realitatea.mobi/article/1302835

Comments are closed.