Americanii-s de vină…

Anti-American-North-Korean-Poster-School-Propoganda1Cântecul lui Chirilă este hitul perioadei. După ce justiția a fost „băsistă”, acum devine „americană”. „Interesele americane” sunt explicația pentru recentul val de arestări și condamnări. Ca de fiecare dată, explicațiile unilaterale sunt insuficiente și reprezintă, de cele mai multe ori, simple scuze ale impotenței. Recentul val este o consecință a unor evoluții pe care le-am anticipat încă din 2011.

Profitând de vizitele tot mai dese ale adjuncților și adjuncților adjuncților ministrului de externe american care întăresc imaginea de colonie de mâna a treia, „victimele” încearcă să-și explice căderile supranatural. Ei nu „pică” fiindcă sunt proști-grămadă și au furat fără perdea și fără jenă, ci sunt victime ale unor interese americane. Problema este că această explicație nu ține. Interesul american față de România este de dată recentă. Scutul și evoluția surprinzătoare din Ucraina au precipitat un pic lucrurile și România a devenit brusc o poziție strategică în marele război SUA-Rusia, ceea ce pentru noi nu este neapărat o veste bună. Din punct de vedere strategic, România nu făcea parte din interesele Rusiei. Opinia mea este că ei nu sunt interesați de cuceriri, ci de protejarea spațiului vital. Avansul Uniunii Europene în interiorul spațiului ex-sovietic, desfășurat fără a discuta cu Rusia a stârnit instinctele de apărare, astfel că rușii își construiesc acuma zone tampon. Dar, mă rog, asta este o altă discuție, poate pentru un alt articol.

Față de articolul din 2011, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. A crescut interesul economic și strategic pentru România, ceea ce face ca presiunea externă să fie mai puternică. Deja suntem unul dintre cei mai importanți jucători în industria auto. Americanii au baze militare aici. Dar nu acesta este factorul determinant, ci doar accelerează un proces deja început. Succesul înregistrat prin condamnările lui Năstase, Fenechiu, lotul transferurilor au crescut încrederea celor din justiție.

Ne aflăm undeva aproape de momentul de ruptură, cel în care procesul devine ireversibil. Nu cred că s-a atins încă masa critică fiindcă presiunea socială internă nu este foarte mare și nu a intrat încă frica în „mafioți”. Săptămâna trecută, Cristian Ghinea a avut un articol interesant în Dilema, în care explica faptul că nu le este frică prin idea că „este dreptul lor”. De altfel, una dintre cele mai comune expresii pentru a da mită este „a da dreptul”. Ei nu consideră o ilegalitate, ci că primesc un drept care li se cuvine. Este o explicație superficială, care nu ține decât la anumite categorii specifice de „infractori”. Un primar care negociază șpaga, un judecător care negociază în WC sau în lift o sentință nu se gândește la „drept”. El știe că că face o ilegalitate dar își „bagă p*la în ea de lege” (citat dintr-o interceptare). Este pur și simplu sentimentul impunității. Sentimentul că nu li se întâmplă nimic.

Deocamdată, încă se mai încurajează că e „mâna lui Băsescu”, „mâna americanilor”, „mie nu mi se întâmplă nimic pentru că…”. Nu acceptă că s-a terminat. Una dinte cele mai bune replici auzite vreodată la un politician român este „nu există națiuni civilizate, există națiuni bine amendate”. Ea explică cel mai bine comportamentul civilizaților britanici în Cipru sau Grecia, al occidentalilor ajunși la București care fac senini lucruri pe care nu ar îndrăzni să le facă la ei acasă (vorbim aici și de comportamentul companiilor). Va mai dura un pic până se vor dumiri că epoca haiduciilor s-a terminat. Deocamdată, suntem la faza udatului maimuțelor.

Dar abia când v-a fi amendat Dorel că scuipă semințe pe stradă, Gigel că-și aruncă gunoiul de la etaj, coana Vetuța de la 5 pentru pudelul care se cacă în mijlocul aleii, abia atunci va fi România o țară minunată, de care nu va părea rău că e locuită.

3 comments to “Americanii-s de vină…”
  1. Nu știu ce ți se pare ție așa de minunat, mie îmi pare ca un fel de comunism viitorul ăsta. Cu patrule cetățenești care mențin ordinea :). De fapt, în US mi s-a părut că e țara care seamănă cel mai mult cu ce îmi aminteam eu de dinainte de ’89.

Comments are closed.