Era plictiselii în politica românească

plictisealaDupă furtunosul mandat al președintelui Băsescu intrăm într-o epocă a plictiselii. Mass-media încă nu se poate acomoda la noul regim, obișnuită să facă beichingniuzuri din zicerile prezidențiale. Noul președinte e, vorba lui Blaga, „mut ca o lebădă”. S-a întâlnit până acum de vreo trei ori cu Victor Ponta și nu a făcut nici o declarație în afară de plicticoasele comunicate. Noroc cu declarația purtătorului de cuvânt prezidențial care a făcut pe Facebook o prezentare a palatului Cotroceni care a dat trei zile de mâncat presei, mai ales că foștii consilieri ai lui Băsescu au simțit nevoia să aducă aminte lumii că și ei mai există.

De ani de zile, politica românească s-a rezumat la X a zis, Y a replicat, dându-ne iluzia unei activități susținute. De două săptămâni, nimeni nu mai zice nimic. Este adevărat că, fiind sărbătorile au fost plecați, însă fostul președinte avea abilitatea de a umple acest gol prin declarații la buza pârtiei, la ușa cârciumii, găsindu-se imediat cineva gata să dea replica și să întrețină circul. Presa „băsistă” e în fibrilație iar cea „pontistă” îl toacă și ea mărunt. Noul președinte este din alt film decât ei.

De partea cealaltă, Victor Ponta continuă să fie cretin. Când a apărut prima dată scandalul plagiatului, prima sa reacție a fost una excelentă: dacă e nevoie renunț la titlu, oricum, nu-mi trebuie. Dacă ar fi renunțat de bună voie atunci, cel mai probabil azi ar fi fost președinte. Acum, când scandalul respectiv practic nu mai conta, reîncălzește ciorba făcându-se din nou de rahat. Doar pentru că poate. Mană cerească pentru o presă aflată în lipsă acută de subiecte într-o perioadă tradițional „moartă”.

Nici Alina Gorghiu, noul președinte al (vechiului) PNL nu îi prea ajută. Oricât de mult i-au numărat amanții, nu au ieșit decât doi și niciunul dintre ei nu e Klaus Johannis.

Cu patronii la „brutărie” sau în drum către, mass-media se curăță încetul cu încetul de balast și, poate, că, în lipsa sponsorilor tradiționali, se va întoarce către singurul care le mai poate plăti salariile: cititorul.

Vin vremuri interesante. Trăiască marea plictiseală.

7 comments to “Era plictiselii în politica românească”
  1. Tocmai faptul ca atata lume se consuma pentru ceva ce e in esenta un non-eveniment (numirea lui Ungureanu pe post de consilier pentru impachetat fum sau mai stiu eu ce) arata gradul de plictiseala la care zice autorul postarii ca s-a ajuns 🙂

  2. Pingback: De citit azi - 7 ianuarie 2015 - DragosU.ro

  3. Nu am votat la alegerile astea dar trebuie sa recunosc ca
    discursul lui Johannis la CSM a fost excelent.
    Nu-l vad bine pe Johannis deoarece alegerea lui s-a datorat mai multor categorii de votanti astfel incat unii vor fi fatalmente dezamagiti. Altfel insa poate vom vedea un nou stil si vorba ta, Cristian, o plictiseala reconfortanta…

    La multi ani si toate cele bune!

Comments are closed.