Un război degeaba – războiul premierilor

Lăsate fără „locomotiva” prezidenţială din cauza decalării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale a dus la inventarea uneia ad-hoc: „premierul”. Aşa că cele trei partide care contează şi-au anunţat cu surle şi trâmbiţe premierii în încercarea de a personaliza bătălia electorală şi de a impulsiona participarea la vot. Demersul însă este inutil datorită faptului că votul nu mai este pe liste de partid.

În actualul sistem de vot, contează mult mai mult situaţia din teritoriu. Charisma unui lider „de la centru” nu va avea darul de a mişca prea tare electoratul partidului dintr-un colegiu dominat de adversari. Va conta foarte mult charisma candidatului din colegiul respectiv şi sprijinul acordat de primarii din colegiu şi de prefect/şeful de consiliu judeţean. De aceea, bătălia de la Bucureşti este irelevantă pentru rezultatul alegerilor, mai ales că nu vorbim de o funcţie aleasă, ci de una numită. În acest sens, nominalizarea unui premier poate fi chiar un balast în negocierile post-electorale. Aici, din nou, democraţii sunt dezavantajaţi, Stolojan având darul de a reduce şansele de dialog cu liberalii (şi chiar cu PSD-ul), în vreme ce atât Călin Popescu Tăriceanu, cât şi Mircea Geoană sunt dispensabili pentru partidul lor în caz de nevoie. Stolojan este dezavantajat şi de rolul mai degrabă de chibiţ între Geoană şi Tăriceanu care pare a-i fi fost rezervat. Cei doci acţionează într-un tandem nu ştiu cât de conştient, dar care mi se pare util din punct de vedere electoral.

Aruncarea în luptă a „premierilor” are totuşi o bătaie ceva mai lungă şi nu este doar o încercare a partidelor de a-şi crea o locomotivă „artificială”. Ideea principală este mai degrabă legitimizarea premierului printr-un fel de „pseudo-vot popular”, pentru a creşte astfel „statura” acestuia la negocierile cu preşedintele. Sigur că e o diferenţă de ordin de mărime între voturile pentru un deputat/senator şi preşedinte, dar reprezintă o formă de validare. Aici din nou democraţii sunt, dacă nu în dificultate, măcar în dilemă, între acţiunea strategică care ar impune un Stolojan nelegat de glie care să ajute candidaţii democraţi prin teritoriu, dar rămânând astfel nevalidat electoral şi vulnerabil în faţa „contracandidaţilor”. Dar, totuşi, este vorba de o miză artificială care nu ştiu cât de eficientă se poate dovedi electoral.