Salvează monarhia România?

Unul dintre cele mai grele „ce-ar fi fost dacă” ale istoriei noastre recente este „ce-ar fi fost dacă Regele Mihai ar fi fost mai tânăr sau ar fi avut moştenitor măcar un băiat”. Şansele pentru restaurarea monarhiei sunt minime şi nu s-ar fi modificat foarte mult, indiferent cât de charismatic ar fi fost regele şi eventualul său urmaş. Din acest punct de vedere, cred că cea mai potrivită întrebare este „are voie Casa regală să se implice în politică”.

Citind comentariile mai degrabă critice, unele de o violenţă deosebită, s-ar părea că răspunsul este nu, că Regele Mihai ar fi trebuit să rămână în cărţile de istorie şi să-şi vadă liniştit de proprietăţile şi bătrâneţile sale. Ceea ce mi se pare ciudat este că MS Regele Mihai i se aplică aceeaşi „grilă de interpretare” ca lui Marian Vanghelie sau Traian Băsescu. „Urmăreşte ceva”. „Ascunde ceva”. „E omul lui X.” Tocmai unui om care până acum nu a dat dovadă decât de eleganţă, coloană vertebrală, distanţă… regală faţă de micimea politicii româneşti i se refuză apriori dreptul de a fi real preocupat faţă de gradul de mizerie şi degradare în care a ajuns poporul Său şi asta, culmea, din partea unor declarat monarhişti. Dacă ar fi fost vorba de Radu Duda aş fi putut crede scenariul că el ar fi un „iepure” al PSD pentru a lua din electoratul liberal. Aşa însă nu cred că este o candidatură „împotriva” cuiva, ci mai degrabă este ţintit electoratul neutru care nu are cine să voteze. În momentul de faţă, active sunt doar galeriile partidelor politice, undeva maxim 30% din electorat. Sprijinul declarat al MS Regele Mihai exclude orice aranjament politic prealabil.

Privind retrospectiv, cred că gestul MS este premeditat. ASR Principele Radu a fost pregătit din vreme exact pentru aşa ceva. Faptul că nu este pe de-a-întregul „nobil” (deşi nu cred că e ceva premeditat aici) face ca ideea e candidatură la preşedenţie să nu fie chiar atât de deplasată. Poate este încă prea devreme – dovadă numărul mare de reacţii negative – însă timpul nu mai are răbdare cu Casa Regală a României. Nepunându-se problema revenirii la monarhie, implicarea în politică trebuia să se realizeze într-un anume fel. Construirea unui nou partid este un demers complex şi mult mai nepotrivit unei case regale. Pe de altă parte, însă, un şef de stat este mult mai aproape de rolul istoric al unei case regale. Există deja precedentul bulgar al unui rege ales democratic (ştiu, contextul diferă, dar are valoare de precedent).

Sunt convins că MS Regele Mihai se simte vinovat pentru că în 1947 a ales exilul în locul martiriului şi împingerea principelui Radu reprezintă o formă de a încerca să-Şi plătească datoria faţă de poporul pe care L-a părăsit. Casa Regală a României îşi joacă acum destinul istoric pe mâna principelui Radu. Poate sfârşi în ridicol sau poate re-deveni civilizatoarea României cum a fost în vremea lui Carol I. E un gest de maxim curaj, pentru care merită tot respectul nostru.

Cred că ASR Principele Radu chiar are o şansă, fiind de departe cel mai bun candidat, mai ales dacă se înţelege contextul instiutuţiei prezidenţiale de acum înainte. Prin decalarea alegerilor prezidenţiale de parlamentare, rolul în politica internă a preşedintelui devine mult mai mic (şi, oricum, Traian Băsescu a demonstrat cu prisosinţă că nici măcar un preşedinte-jucător nu deţine în mod real putere), ceea ce ar permite instituţiei prezidenţiale să-şi concentreze eforturile pentru reprezentarea externă a României, fiindcă din mandatul lui Emil Constantinescu ţara noastră nu a mai contat în plan internaţional.

ASR Principele Radu este singurul care îi poate rezista lui Traian Băsescu la confruntarea finală din turul doi şi învinge tocmai prin distanţa de cultură şi civilizaţie dintre ei. (Când mă gândesc la o eventuală confruntare Geoană-Băsescu sau Antonescu-Băsescu mă pufneşte râsul.) Mocirla morală în care se zbate clasa politică românească face ca terenul pentru altceva să fie pregătit. Valul recent de arestări şi cele care vor urma punctează acest lucru în plan administrativ. Dar mişcarea de reînnoire creşte de jos în sus. Bloguri precum Zoso.ro, VladPetreanu.ro, DanŞelaru, Constantin Gheorghe, Pitzipoanca, Cocalarii şi multe altele sunt şi ele forme de respingere a mizeriei. Nu foarte importante la nivel macro, dar sunt factori de schimbare. Modul din ce în ce mai violent în care sunt taxate furturile mass-mediei, abdicările unor intelectuali sau prestaţiile politicienilor sugerează că terenul este pregătit pentru altceva. Actuala clasă politică şi-a dat dovada incompetenţei timp de 20 de ani. Speranţele de mai bine nu au cum să vină din interiorul ei. Ne-au arătat suficient de mult timp că nu ştiu, că nu au soluţii şi competenţe. Desigur, ASR Principele Radu nu reprezintă salvarea, speranţa – acestea sunt în noi. Dar poate reprezenta un început.