Când se va atinge punctul cel mai de jos?

Dacă în economiile vestice se simte deja o încetinire a scăderii şi este posibil ca punctul cel mai de jos să fie atins anul acesta, poate în T3, pentru România estimările se revizuiesc în sens negativ. Deja prognoza ING vorbeşte de o scădere de 7%, vice-guvernatorul BNR admite că vom scădea şi în T3. În vremea aceasta, guvernul pregăteşte etapa a doua a planului antipro-criză. Ţinând cont că prima etapă a însemnat majorarea CAS-urilor şi impozitul forfetar, a doua va însemna creşterea TVA şi poate încă o majorare a CAS-urilor.

Din păcate, majorările pot fi greu evitate. Guvernul se împrumută în disperare şi se simt din ce în ce mai vizibil dificultăţile pe care le are la plata salariilor şi pensiilor, cu plata TVA-ului şi a oprit complet programele de achiziţii publice majore, în vreme ce aşa-zisele măsuri anti-criză („prima casă”, garanţii de stat) implică bani care nu trebuie daţi acum ci peste 2-3 ani sau chiar mai mult şi numai în cazuri excepţionale. Se vede de la o poştă că Guvernul nu ia nici o măsură de ajutorare a economiei care să implice bani sau reducerea încasărilor la buget pentru a lăsa mai mulţi bani în economie într-o perioadă dificilă.

Reducerea încasărilor la buget se va face oricum prin simplul fapt că economia scade şi firmele au mari dificultăţi de cash-flow. Plăţile la 60 sau 120 de zile au devenit o regulă iar firmele mici şi foarte mici au dat de multicel faliment sau sunt în comă, ţinute în viaţă artificial de aparate.

În România nu funcţionează, din păcate, un indicator important: şomajul. România are doar 3 milioane de angajaţi la circa 18.000.000 de persoane „cu drept de vot”. Luând în considerare 1,5 milioane de români plecaţi la muncă şi alte 0,5 milioane care sunt mai degrabă „navetişti europeni” şi cei 1,4 milioane angajaţi la stat ajungem la doar o treime din populaţia ocupată care obţine venituri salariale, la noi sau în europa. Scăzând pensionarii, tot mai rămân circa 6 milioane de români fără venituri, din care cel puţin un milion muncesc la negru în ţară. În primul rând ei sunt afectaţi şi de aceea este greu de cuantificat dimensiunea reală a şomajului. Cei trei milioane care muncesc oficial sunt cei care lucrează în partea sănătoasă a economiei (sau măcar în zona „gri”) şi momentan ei sunt mai puţin afectaţi şi pentru că sunt apăraţi de un Cod al Muncii făcut de sindicate. De aceea, cei 30-40,000 de şomeri anunţaţi sunt în realitate mulţi, pentru că reprezintă o contracţie cu 10% 1% a forţei salariate care plăteşte impozite în ţară şi înseamnă o contracţie chiar mai mare de 10% a acestei economii.

Apropo de asta, discuţiile referitoare la grila unică de salarizare par a pregăti o bombă bugetară devastatoare. La un calcul sumar, trecerea la nouă grilă va însemna un efort bugetar suplimentar de cel puţin două miliarde de euro anual pe care este evident că guvernul nu îl poate susţine în condiţiile în care el se împrumută lunar cu 2-3 miliarde de euro pentru cheltuielile curente. Mai repede guvernul Boc va intra în istorie asemenea guvernului CDR prin disponibilizări şi restructurări, chiar dacă sindicatele par să se ţină tare. Sigur, varianta unor funcţionari publici mai puţini dar mai bine plătiţi pare acceptabilă, depinde însă de unde se vor face tăieri. Există instituţii care nu-şi găsesc locul şi rostul (de pildă, nu înţeleg de ce contractele de muncă şi cărţile de muncă trebuie ţinute de stat prin ITM, mai ales că e vizibil de la poştă că este incapabil să le administreze. Aici statul ar trebui să păstreze doar rolul de inspecţie, pe care, din păcate, nu-l face cum trebuie. )

În decembrie, spuneam că România nu va fi afectată foarte tare de criza economică, având toate datele pentru a trece mai uşor decât alte state. Că ar fi fost posibil, o demonstrează Polonia, care este deocamdată pe plus (0,8% în T1). Ce a mers totuşi atât de prost de am ajuns la -6,2% în T1? (Paranteză: Nu iau în seamă deştepţii care vin acuma şi spun „v-am spus eu!” satisfăcuţi. Ei spun acelaşi lucru continuu şi, la fel ca un ceas stricat care de două ori pe zi arată ora exactă, mai devreme sau mai târziu ajung să aibă dreptate. Dezastrul economic de la noi putea fi evitat. Închid paranteza.)

În principal trei sunt cauzele care au amplificat dezastrul economic:

  • decizia BNR de a introduce un nou regulament de creditare care a devansat recesiunea cu cel puţin trei luni, blocând complet creditarea.
  • alegerile parlamentare care au blocat orice comenzi ale statului începând cu luna octombrie, afectând deopotrivă firmele mari şi cele mici.
  • adoptarea bugetului pe 2009 în martie, ceea ce a blocat orice investiţie a autorităţilor locale.

Acestea trei au fost amplificate de simultaneitatea lor, dar şi de decizia „cu dedicaţie” de majorare a limitelor pentru încredinţarea directă care a permis derularea afacerilor numai cu anumite firme. Peste toate a fost efectul psihologic indus de criza externă care a afectat comportamentul firmelor încă neafectate propriu-zis din punct de vedere economic dar şi-au limitat consumul şi chiar au pregătit disponibilizări preventive. Dacă privim retrospectiv presa vremii, observăm că în martie încă mai exista optimism în rândul companiilor, abia din aprilie începând să devină preponderente sentimentele negative. Acest lucru este explicabil prin faptul că începând cu luna martie au început să resimtă efectele firmele medii (şi încă nu s-a ajuns la cele mari care beneficiază de o inerţie mai mare) şi să se propage efectele scăderilor din T4 2008 şi T1 2009.

Eu îmi menţin prognoza din martie, când estimam o scădere în jur de 10% anul acesta, în T2 urmând a avea o scădere mai mare ca în T1 (9-10% faţă de T2 2008), la fel şi în T3 (12-13%, în condiţiile în care T3 2008 am avut cel mai mare avans, deci este mai mult efect de bază), urmând ca în T4 scăderea să fie mai lină (din cuza diminuării efectului de bază, nu neapărat ca efect al opririi scăderii). Pentru moment este dicil de estimat când se va opri scăderea, atâta vreme cât anul acesta Germania, de exemplu, estimează o scădere a PIB în jur de 6%. Continuarea scăderilor va depinde şi de momentul opririi declinului în economiile vestice dar şi de amploarea în care vor fi afectate marile companii. Unul dintre motivele pentru care criza a trecut relativ neobservată în primele luni a fost şi faptul că întâi au fost afectate companiile foarte mici (1-10 angajaţi) care îndeobşte trăiau din subcontractări sau din prestarea de servicii către marile companii. Cei care lucrau direct către populaţie abia acum încep să resimtă efectele.

În martie au început să fie afectate companiile de dimensiune medie (peste 100 de angajaţi) care iniţial au reacţionat renunţând la subcontractări sau la achiziţii şi abia acum încep să disponibilizeze personal. Companiile foarte mari au fost afectate mai degrabă în plan global, dar în România încă nu întâmpină probleme, măsurile anti-criză luate aici fiind mai degrabă transpunerea în practică a unor optimizări de bugete şi procese la nivel global (închiderea de fabrici Coca-Cola, Colgate, de exemplu). Unele, precum HP, resimt din plin blocarea comenzilor guvernamentale, în vreme ce altele (în special pe zona de construcţii) mai degrabă stagnează. Declinul va înceta când aceste companii mari vor reîncepe să „învârtă” roţile economiei şi să antreneze astfel companiile mijlocii şi mici.

Pe termen mediu, scăderea în T2 şi T3 va fi accentuată şi de adoptarea comportamentului de criză. Deocamdată nu este vizibilă decât stoparea consumului de bunuri de folosinţă îndelungată (care de obicei se vindeau pe credit) şi foarte puţin în consumul zilnic. Mă surprinde – neplăcut – faptul că preţurile continuă să crească, dincolo de ajustările sezoniere, mai ales cele la alimente. Preţurile la carne şi preparate din carne a crescut cu 20% de la începutul anului, absolut inexplicabil, drept pentru care nu pot decât să le urez faliment dureros, poate se vor trezi.

Deci, în mod sigur scăderea va continua şi în T4, singura întrebare fiind dacă atenuarea scăderii va fi conjuncturală, datorată efectului de bază, sau ca semn al încetinirii declinului. Atâta timp cât declinul nu s-a oprit în Europa, iar la noi există un decalaj de 6-9 luni, mai devreme de 2010 nu putem spera la oprirea declinului.

Îmi păstrez şi estimarea pentru o devalorizare a monedei naţionale. Mă surprinde neplăcut „dispariţia” a peste un miliard din prima tranşă a FMI, reprezentând costul operaţiunilor swap. Mă aştept ca foarte curând – acum că au trecut alegerile – leul să înceapă să urce spre 4,3 pentru un euro şi să tatoneze pragul de 4,4. Nu ştiu cât timp îşi poate permite BNR asemenea costuri pentru a ţine leul, cu toţi banii de la FMI, mai ales că va mai trebui să elibereze şi din rezervele minime obligatorii. Dacă nu mă înşel, din octombrie 2008 până acum, BNR a cheltuit 4 sau 5 miliarde de euro pentru apărarea cursului, dar de acum încolo costurile vor fi mai mari. Nu văd o altă soluţie pe termen scurt decât o depreciere controlată.

Sigur, suntem departe de un dezastru ca în Letonia sau chiar ca în Ungaria, dar nici foarte bine nu stăm. Incompetenţa guvernului şi a BNR nu face decât să amplifice efectele negative ale crizei, dar din fericire există acel acord cu FMI şi cel cu UE care asigură un „pilot automat” ce nu permite deraieri prea mari de la cursul stabilit. Ce putem spune în mod sigur până acum este că guvernul şi BNR au adăugat 6 luni de probleme în plus, inclusiv problemele lăsate de Tăriceanu şi Vosganian. Principalul reproş la adresa celor doi este că nu au lăsat în urmă un buget pe 2009 cu care să meargă în Parlament (nu cred că ar fi avut probleme în a-l vota), care ar fi asigurat cât de cât o execuţie bugetară până când guvernul Boc făcea o rectificare.

În orice caz, ce e mai rău este, din păcate înainte. Rămâne de văzut în ce mod va influenţa asta alegerile prezidenţiale din toamnă.

PS Acest post nu are nici o legătură cu vizita lui Băsescu la guvern şi declaraţiile sale. Este de mai mult timp în draft şi abia azi am găsit timpul necesar să-l finalizez.

7 comments to “Când se va atinge punctul cel mai de jos?”
  1. O singura nelamurire: ce va face sa spuneti ca ‘sindicatele se tin tare’?

    Eu nu vad decat lideri sindicali care ies de la negocierile cu reprezentantii guvernului si mai ca nu lauda inteleapta politica pe care o duc Boc si ai lui 🙂

    In rest, o fi cum ziceti dvs., nu-s economist sa-mi dau cu parerea.

  2. Este adevărat că marea majoritate (ca să nu zic chiar toate) sindicatelor sunt controlate politic, liderii lor fiind bine răsplătiţi, dar dacă aceştia nu-şi fac datoria faţă de oamenii lor se întâmplă „accidente” precum cel recent de la CFR, unde greva a fost spontană (mă rog, în mass-media a trecut la „şi altele” şi tratată superficial. Altă dată, fătucile isterizate transmiteau vorba lui DDD „în direct şi-n reluare” cu breiching niuzuri din 5 în cinci minute. Acum mai că nu i-au dat pe mâna poliţiei pe sărmanii oameni care nu şi-au primit salariile.). E un meci de urmărit.

  3. Da, mai apar incidente izolate, cate o greva spontana etc. Totusi senzatia generala este ca sindicatele sunt bine tinute sub control.

  4. punctul cel mai de jos se va atinge la 6-12 luni de la apogeul crizei de bani in pietele financiare.

    First wave…octombrie 2008, iunie 2009 end of bear market rally

    Second wave…starting as we speak…new lows…probabil octombrie 2009. then bounce…deci criza economica la apogeu…mid 2010.

    restul sunt nuante….ne putem descurca mai bine sau mai putin bine (cel mai probabil) ca tara…insa cand finantele iau 8 mld eur in 6 luni din banci sa platesca salarii si apoi se plang ca bancile nu dau drumul la creditare(as putea eu adauga de ce ar face asa ceva cand plaseaza safe in tbills)…sunt o armata de ipocriti, incompetenti fara niciun gand despre unde suntem, ce vrem si unde ar trebui s ajungem

  5. Noi suntem in criza din doua motive clare – incompetenta politico-economica si abia apoi criza. Tin sa reamintesc ca primul val al crizei s-a facut simtit datorita intarzierii bugetului de stat ! Asta tine de politica economica si de proasta gestionare nu de criza mondiala. Din pacate cred ca in momentul de fata nici nu am intrat bine in cadere . Suntem la buza de sus al V-ului caderii si dupa cum merg lucrurile caderea va mai dura se se va accentua .

    Am fost in patru zile prin patru orase din SE Romaniei , toate mari si peste tot se anuntau disponibilizari, nu existau fonduri, investitiile stagnau iar primarii bajbaiau ! Asta e criza nu minciunile despre TVA ale lui Pogea care nu stiu de ce nu isi da demisia pe motiv de incompetenta !

Comments are closed.