Toate indiciile par să arate acest lucru, deși pragmatismul și rațiunea ar spune nu. Însă nu ar fi prima dată când oamenii noștri politici s-ar comporta irațional. Ruperea USL ar afecta, proporțional, ambele partide.Din punct de vedere al zestrei electorale, PSD se poate baza pe circa 30 de procente, liberalii pe circa 15, democrații pe 10-15, Traian Băsescu pe maxim 10. Din restul de 40, vreo 7 sunt ale maghiarilor, 10-15 ale „antisistemilor”, restul fiind „electroni” liberi „de dreapta”, baleind între diversele facțiuni în funcție de cât de puternice sunt semnalele acestora.
PSD rămâne, deci, cel mai mare și puternic partid. Uniunea Social-Democrată nou creată nu-i ajută însă deloc. Din punct de vedere electoral, aportul este nul. Din punct de vedere al imagini, efectul este catastrofal. Aflat sub asaltul DNA care îi lovește baron după baron, PSD se aliază cu un viitor pușcăriaș întărindu-și „nefrecventabilitatea”. PSD începe să redevină partidul urât din perioada Adrian Năstase. Dacă până de curând PD era campionul corupției, recentul val de arestări și chemări la DNA ale pesediștilor mută reflectorul din nou pe ei. Aceste arestări vor slăbi în mod sigur capacitatea de mobilizare a partidului într-o eventualitate a unei candidaturi proprii la prezidențiale fiindcă lovește în două puncte-cheie: organizare și finanțare. Dacă mai adăugăm și relațiile ciudate ale lui Victor Ponta cu Occidentul (fuga de Victoria Nuland, pauza în ofensiva externă care domina agenda anul trecut) începem să discernem imaginea unui partid care începe să fie izolat. Mai mult, cei doi lideri ai partidului, Victor Ponta și Liviu Dragnea au dosare penale în lucru (și președintele sugerează că pot/vor apărea altele), aspect care îi face și mai vulnerabili.
Din punct de vedere practic, nu contează a cui este vina ruperii. Alianța dintre PSD și PNL a fost acceptată exclusiv pentru îndepărtarea lui Traian Băsescu (care, la rândul său, devine din ce în ce mai sinistru în ultima vreme), iar povara eșecului va apăsa proporțional pe ambele partide. Pe PSD ceva mai mult, fiindcă ei și-au asumat conducerea alianței. Însă PNL va suferi mai mult din punct de vedere al poziționării. Înainte de Alianța cu PSD, PNL era partidul fanion al dreptei, poziție cedată pentru o scurtă perioadă PD. În urma alianței, PD și Traian Băsescu au rămas singuri pe dreapta până când abilitățile politice ale lui Traian Băsescu au dus la firimițarea completă între un PD slăbit și destul de aproape de matca inițială de 11 procente de unde fusese preluat de acesta și restul partidelor irelevante imaginate de președinte în obscure strategii. Va mai dura ceva până când PNL va fi reasociat cu ideea de dreapta (dincolo de nucleul său de bază).
Rupându-se alianța dintre cele două partide, cel mai probabil ele vor pierde o parte din electoratul frustrat de neîndeplinirea obiectivului fundamental al alianței și vor fi reduse la bazinele proprii. De asemenea, ambele partide își văd redusă libertatea de asociere (desigur, PSD are acces la UDMR). Faptul că PSD și-a readus la matcă traseiștii plecați la Traian Băsescu (și UNPR, și PC au trădat partidul) nu reprezintă vreun câștig semnificativ, ci o vulnerabilitate. Fără PNL, PSD nu are nici o șansă să modifice Constituția, iar fără un președinte propriu la Cotroceni anul viitor vor fi eliminați din nou de la guvernare, fiind mai mult decât previzibil că și PC și UNPR vor alege „interesul național” în măsura în care cineva îl va cere.
Desigur, aceste poziționări „stânga/dreapta” sunt complet artificiale, între partide existând un consens al politicilor publice, de un neoliberalism păgubos sub influența FMI încă de la guvernarea Ciorbea având la bază exclusiv vânzarea/concesionarea dezavantajoasă pentru statul român a resurselor. Între PSD și PNL, PSD este chiar cel mai „liberal”, promițând reduceri de impozite (desigur, începând cu anul viitor), în vreme ce PNL nu s-a manifestat în nici un fel, neavând vreo politică sau strategie dincolo de „noi suntem de dreapta”, astfel că, după ruperea alianței, PNL va avea dificultăți de convingere a electoratului că ei sunt „băieții buni” simpla aducere a lui Johannis în prim-plan nefiind suficientă.