Ieşirea recentă a preşedintelui împreună cu un Vasile Blaga aflat într-o stare de ebrietate şi mai mare decât cea a preşedintelui, care totuşi mai era capabil să vorbească, are darul să îngroape, definitiv, candidatura fostului ministru de interne. Din doar două mutări (de fapt, am putea spune că sunt trei, cu tentativa de blocare a candidaturii lui Oprescu), Traian Băsescu reuşeşte să facă ceea ce n-ar fi reuşit să facă ceilalţi candidaţi într-o mie de ani.
Preşedintele a încercat să repare într-un fel gafa pe care a făcut-o săptămâna trecută cu acuzaţia de „blat”, numai că ceea ce i-a ieşit a fost şi mai prost pentru candidatul său. Imaginea lui Blaga bolborosind ceva se semăna mai mult a mormăit de urs decât a cuvinte ale limbii române va face probabil carieră în rândul viralelor. Îmi este greu să înţeleg totuşi, cum, ştiind că îi aşteaptă afară ziaristul covocat pentru a consemna „istoricul” eveniment, nu au reuşit să se abţină. Sictir? Inconştienţă? Bătaie de joc? Oricare ar fi fost motivul, Vasile Blaga e terminat. Prin tot ceea ce face, Traian Băsescu face ca o comparaţie între el şi Adrian Năstase să devină pe zi ce trece în favoarea acestuia din urmă. Fiindcă indiferent de aroganţa şi dictatura din perioada sa, Adrian Năstase a rămas în mentalul colectiv ca un administrator eficient. Şi all else being equal…
Aşa se şi explică creşterea PSD, care în Bucureşti a ajuns aproape de 30%. Toate celelalte fiind la fel, măcar să alegem un dictator eficient. La 30% nu mai poţi să spui că „votează numai proştii şi boşorogii comunişti”. Chiar dacă nereformat, PSD se constituie în alternativă fie şi prin simplul fapt că „pe vremea lor, ţara era condusă eficient” şi „nu erau atâtea scandaluri”.
Traian Băsescu nu a înţeles un lucru elementar: nu poţi „face din vorbe” la nesfârşit pe toată lumea. Nu poţi să-ţi calci cuvântul din două în două zile fără ca la un moment dat să-ţi pierzi orice credibilitate. Promisese că nu se va implica în campania electorală „decât dacă va fi provocat”. A făcut-o bine-mersi deşi nu-l băgase nimeni în seamă. Şi este doar un ultim exemplu.
În fine, implicarea brutală în campanie sugerează doar disperare, o tentativă de a politiza un vot care dă toate semnalele că va fi apolitic şi la Bucureşti. Apropo de asta, nu cred că cei care îl susţin pe Sorin Oprescu nu sunt conştienţi de legăturile sale cu PSD. Nu cred că el este votat atât pentru independenţa sa, cât pentru charisma şi percepţia publică asupra competenţelor profesionale. „Persecuţia” a fost folosită mai degrabă pentru a spori notorietatea candidaturii decât pentru consolidarea unei imagini de independent, mai ales că Sorin Oprescu a fost considerat dintotdeauna între pesediştii buni.