Minutul şi scorul

A mai rămas o săptămână de campanie şi, dacă în privinţa scorului nu există nici o emoţie, există în continuare o incertitudine legată de participarea la vot. Tabăra prezidenţială încearcă să descurajeze prezenţa la vot, în vreme ce USL preia din arsenalul taberei prezidenţiale tactica „spaimelor”, încercând să inducă ideea că o reîntoarcere a lui Traian Băsescu la Cotroceni ar însemna un dezastru.

Desigur, Traian Băsescu nu va avea nici o jenă să se întoarcă la Cotroceni chiar dacă 80-90% din cei prezenţi la referendum au votat împotriva sa, încercând să explice că „poporul a stat acasă” fiindcă nu a vrut să „legitimeze puciul”. Însă un astfel de scor poate avea efectele scoaterii PD din parlament, frustrarea rămasă în cei care au votat urmând a fi defulată la alegerile parlamentare. Plus imaginea proprie făcută ţăndări şi care nu-i va mai permite să fie „jucător”, ci doar penibil.

Ce va mai putea face el de la Cotroceni? Nimic. Nici măcar să-şi „vândă scump” pielea. Vor continua incertitudinea şi conflictele. Dincolo de prezenţa la vot, realitatea este că raportul celor care nu-l mai doresc pe Traian Băsescu preşedinte este de 2:1 cam în toate sondajele şi, cel puţin pentru moment statisticile despre participarea la vot arată că referendumul ar fi valid (la limită, dar valid). Asta face ca strategia preşedintelui să fie riscantă. Deja tabăra sa vorbeşte de fraudare, însă e greu de acceptat ca scuză la asemenea scoruri, în condiţiile în care menevrele USL sunt îndreptate către creşterea participării.

Agitaţia şi isteria din ultima vreme fac greu să mai distingi faptele de propagandă. Presiunea externă împotriva USL nu a fost chiar atât de mare precum se aşteptau cei din tabăra prezidenţială, raportul pe Justiţie fiind mai degrabă soft la adresa procedurilor folosite de USL, de aceea el nici măcar nu mai este folosit de tabăra prezidenţială ca argument. Relatările din presa străină sunt mai degrabă clişee. Nuanţele au dispărut şi dintr-o parte şi din cealaltă. Nu se mai promovează merite, ci defectele celorlalţi. Avem astfel o radicalizare a societăţii care are precedent doar în anii ’90, ori, aici este clar vina lui Traian Băsescu.

Ţinând cont de gradul de radicalizare, aş înclina să cred că referendumul va putea fi validat. Oricum, indiferent de rezultat, Traian Băsescu este un om politic terminat. Încă mai depinde de el cum va intra în istorie.

10 comments to “Minutul şi scorul”
  1. Stiu si eu daca ai dreptate? Dupa Presedinte oricum nu mai are ce sa devina, deci probabil se va retrage cativa ani pe vas cum a declarat sau isi va vedea de afaceri. Iar istoria e foarte posibil sa-i recunoasca meritele (care nu sunt putine), deci acum majoritatea vede numai defectele.

    Scenarii sunt multe, inclusiv cel in care Basescu cere personal pe 28 celor care-l sustina sa nu se prezinte (eu asa as face) bazandu-se pe magariile pe care USL continua sa le faca (listele speciale nedeclarate si altele la fel).

    Sau cel in care revine la Cotroceni, asteapta sa se retraga Antonescu din viata politica si isi da demisia in timp util cat ca-l lase pe Ungureanu sa candideze simultan cu parlamentarele …

  2. nu cred ca neaparat tabara prezidentiala invita la neprezentare.
    atit TB cit si PDL-isti am vazut ca insista pe mers la vot (mai putin Cezar Preda).

    am incercat si eu sa conving oamenii sa vina la vot dar… n-ai cu cine. am fost facut USL-ist. las’ ca stim noi! mda. aparam democratia prin metode comuniste.

    trebuie mers la vot. boicotul e pe undeva pe la marginea democratiei, cred eu.

  3. Ce va mai putea face el de la Cotroceni? Nimic.

    ––––

    Dosare, plagiate, intrigi, mizerii de securist.

  4. La varsta lui, slabe sanse sa mai prinda vreun contract pe vreun vas, chiar si in ciuda calitatilor sale. Taica-miu a fost coleg de institut cu el, dupa care drumurile lor s-au despartit: actualul presedinte al Romaniei s-a orientat spre punte, iar taica-miu s-a reorientat spre motoare, dupa cum se spune in limbajul marinaresc.

    De regula, pana in 50 de ani mai poti sa mai prinzi un post, insa la 61 cati are dumnealui, ma indoiesc.

    Referitor la articol, se prea poate sa ai dreptate. Din pacate, sistemul e cam impotriva lui, iar mai mult ca sigur, va fi demis. Nu vreau sa-mi imaginez o tara condusa de Crin Antonescu si Victor Ponta. Pur si simplu nu vreau. Considerand toate actiunile lor din ultima vreme, nu pot decat sa ma astept la mai rau. Din pacate…

    • @Matei
      1) Dacă este demis Băsescu, vor fi alegeri prezidenţiale unde nu este neapărat obligatoriu să câştige Crin.
      2) Indiferent de 1), în toamnă vor fi alegeri parlamentare şi nu este neapărat obligatoriu să ajungă Victor Ponta premier. Aş zice chiar că, inclusiv dacă va câştiga USL, sunt şanse să existe un alt premier, Ponta fiind deja foarte erodat. Oricum, în funcţie de rezultatul de la 1) lucrurile pot evolua în mai multe direcţii.
      @Mihai
      nu cred, fiindcă nu mai are sprijinul serviciilor.

  5. A) Presiunea externă împotriva USL nu a fost chiar atât de mare precum se aşteptau cei din tabăra prezidenţială
    B) raportul pe Justiţie fiind mai degrabă soft la adresa procedurilor folosite de USL
    C) Relatările din presa străină sunt mai degrabă clişee.

    Genial! Asa e!

    • @Vik,
      apreciez ironia.
      A) Citeşte, te rog, declaraţia lui Barrosso de la MCV, în original. Celebrele 11 puncte au fost absolut penibile şi denotă dezinformare. În rest, declaraţiile popularilor europeni nu reprezintă „o presiune” puternică, partizanatul fiind evident.
      B) Raportul MCV este în nota celor obişnuite. Chiar şi partea asta:

      Comisia consideră că măsurile adoptate recent de Guvernul României generează preocupări serioase privind respectarea principiilor fundamentale. Aceste măsuri au fost luate într-un sistem politic excesiv de polarizat, în care neîncrederea dintre entitățile politice și acuzațiile sunt o practică obișnuită; totuși, acest context politic nu poate explica natura sistematică a mai multor acțiuni. Deși anumite acțiuni pot fi explicate parțial de această polarizare politică, acțiunile respective ridică îndoieli serioase privind angajamentul față de respectarea statului de drept sau privind modul în care este înțeles statul de drept într-un sistem democratic pluralist. Contestarea la nivel politic a unor decizii judiciare, subminarea Curții Constituționale, răsturnarea unor proceduri stabilite și eliminarea unor mecanisme-cheie prin care puterile în stat exercită controlul asupra activității celorlalte puteri pun sub semnul întrebării angajamentul guvernului de a respecta statul de drept și independența controlului jurisdicțional. În special, Comisia este extrem de îngrijorată de informațiile privind manipulările și presiunea care afectează instituțiile și membrii sistemului judiciar și care, în cele din urmă, au un impact grav asupra întregii societăți. Deși prezentul raport analizează ultimii cinci ani în ansamblu, controversele actuale reprezintă o amenințare gravă la adresa progreselor realizate până acum și ridică întrebări serioase în ceea ce privește viitorul reformelor deja lansate. Prin urmare, prezentul raport conține recomandări specifice pentru a răspunde situației actuale și pentru a sprijini restabilirea respectării principiilor care stau la temelia democrației europene.

      E cam departe de „puci”, „lovitură de stat”. Mai degrabă mi se pare „Băi, noi ştim că vă păruiţi între voi acolo ca chiorii, dar lăsaţi-o şi voi mai uşor”.
      C) Un exemplu văzut azi la Rogozanu: http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2012/jul/19/europe-democracy-dilemma. „Putinism”, „naţionalism” – vorbind despre România care este tot timpul în genuchi pe coji de nucă în faţa „licuricilor”, „dictatorship”…

  6. Nu cred că aveau cum să nu accepte la ce execuţie mediatică a fost. Am citit ceva interesant, dar nu mai ţin minte unde, cum că înţelegerea a fost că UE impune pragul şi Băsescu nu boicotează. Pare plauzibil, devreme ce preşedintele păstrează ambiguitatea şi lasă boicotul exclusiv „societăţii civile” şi PD.

  7. Problema s-a transat azi. Votul se boicoteaza.

    Sincer, eu nu inteleg de ce ar fi trebuit sa ma duc la acest referendum. Ca vor Crin si Ponta sa-l dea jos pe Basescu.

    Si cu ce ma incalzeste asta ? Au dovedit ca sunt la fel…

Comments are closed.