Mulţumesc, Mircea Geoană

Am stat mult să mă gândesc la rezultatele de aseară. L-am revăzut pe Mircea Geoană, bucurându-se ca un copil. A fost cel mai bun discurs de preşedinte. M-am simţit bine. A fost o mână întinsă spre unitate şi acoperirea faliilor societăţii. O societate care să-l încapă şi pe Gigi Becali, şi pe Crin Antonescu, şi pe Ion Iliescu, şi pe Traian Băsescu. A fost o fereastră către România care ar fi putut fi. După aia, târziu în noapte, l-am văzut pe Traian Băsescu şi înfricoşătorul „Un fleac, i-am ciuruit”. Şi m-am simţit ciuruit. Cred că reclama de mai jos exprimă cel mai bine senzaţia.

Probabil, Geoană şi Antonescu nu vor mai rezista până la ciclul electoral viitor fiind înghiţiţi de şacalii din propriile partide. Amândoi ar fi meritat mai mult. Traian Băsescu a primit o (a doua) şansă. Pe prima a ratat-o cu brio. Iar după cum a început, o va rata şi pe a doua.

12 comments to “Mulţumesc, Mircea Geoană”
  1. uite, cristi, iau si eu o pauza din asiguratul painii de pe masa, si iti spun doar atat: fara a fi ironic: ai dreptate, geoana a avut cel mai bun discurs ca presedinte. asa a avut si al gore in 2000… viata merge mai departe insa. faptul ca pesedeii nu urmeaza sfatul lui geoana adresat lui basescu, sa-si accepte infrangerea, e mult mai grav insa decat orice.
    vad ca te legi in continuare de basescu. irationalismul, isteria, prostia si apetenta pentru scandal sunt clar in tabara pesedeului, acum

  2. Eu n-as zice ca Antonescu va disparea…Cred ca el a pierdut frumos si se anunta un favorit la urmatoarele alegeri. Cred ca ar fi o prostie sa arunci la gunoi investitia in brandul sau si al lui Klaus Johannis (presedinte-premier). Ce va face partidul lui? Cred ca ar face foarte bine sa stea in opozitie ca sigur pe Crin il prinde bine rolul de pretendent…Doar ca la noi totul e pe termen scurt si se merge pe improvizatii. Din acest considerent e posibil sa se intample orice.
    Geoana cel mai probabil va plati intr-un fel sau altul pentru ca si-a demonstrat limitele (probabil mult sub ce se astepta de la el).
    Mai departe, Dumnezeu cu mila!

  3. Postul 2
    „Multumesc, Mircea Geoana”. La postul 1 – de aici – nu am tratat deloc latura sentimentala a prezentului articol.
    Una e sa regretam ca a castigat un bandit dar nici chiar asa sa plangem ca a pierdut un Prostanac.
    Mai bine hai sa plangem pentru noi astia care nu prindem nicio lucrare de la stat si n-am vazut in viata noastra prima exprimata in 5 digits.

  4. Nici eu nu cred, ca şi Darth-Claudiu, că va dispărea Crin. Mai ales dacă va şti să-şi facă ordine în ogradă, unde cîţiva „tăriceni” şi „ruşani” au început să trimită bezele spre PDL. Dincolo, la pesedişti, e mai complicat. Normal ar fi ca Geoană să se retragă, iar partidul să fie atît de înţelept încît să-l aleagă pe Cristi Diaconescu preşedinte. Crin + Cristi ar forma o opoziţie solidă. Dar civilizată. Visez, nu? Cu privire la ce ne aşteaptă, iată o opinie : http://teaca.wordpress.com/2009/12/07/alti-5-ani-pe-un-bloc-de-gheata/

  5. Crin, am spus-o deja, va fi preşedinte în 2014 dacă va ştii să gestioneze succesul.
    De restul chiar nu mai vreau să mai spun nimic, a fost prea pe faţă…

  6. Eu n-aș merge chiar atât de departe încât să-i mulțumesc lui Geoană, în fond a fost (ca de obicei la prezidențiale) alegerea răului mai mic în viziunea unei jumătăți de nație.
    Ba mai mult, consider că de vreme ce a pierdut la mustață, e vina lui de „prostănac” că și-a tras-o cu stângul în dreptul la faza „Timișoara” și la faza „confruntarea” … poate nu pierdea dacă presta mai bine în acele 2 momente ale campaniei.
    În schimb, aș mulțumi celor care au votat (indiferent de opțiunea de vot) pentru că mi-au demonstrat că mi-a ajuns până-n gât cu bâlciul, mitocănia și cocălărismul … un fleac, m-au ciuruit!
    Și mi-au mai demonstrat că e foarte „cool” să votezi o pretinsă dreaptă de pe meleaguri dotate cu autostrăzi, civilizație și alte bunătăți. Ca atare, următoarele alegeri mă vor prinde și pe mine într-o postură diasporică, căpșunoasă, cum vreți să-i ziceți.
    Și încă ceva: filmul (cu Sergiu Nicolaescu, regia Sergiu Nicolaescu, scenariul Sergiu Nicolaescu, muzica Sergiu Nicolaescu, costumele Sergiu Nicolaescu, în rolul lui Sergiu Nicolaescu: Traian Băsescu) nu mă mai interesează de loc, nici măcar când va fi cool, de pe meleaguri necocălare.

  7. Propunere:
    Deschide un topic, pardon articol, despre „De ce a pierdut Geoana?” ca ma mananca palma sa scriu pe tema asta si in partea cealalta ne-au luat jucaria 🙂

    • Claudiu, mai în glumă, mai în serios, încep să am dubii că Geoană a pierdut ;).
      Articolul „Ţigara de după” care îl scriu de obicei după un astfel de eveniment e „pe vine”. Azi am avut mult de lucru şi mâine la fel. Am ideile principale, dar cred că abia miercuri îl pun… De ce nu-ţi faci un blog? 😛

  8. Cristi,
    Daca nu a castigat din prima, de fapt a pierdut. A pierdut cand s-a culcat presedinte si s-a sculat sef de partid cu mari dureri de cap. A pierdut cand la nici 24 de ore dupa ce s-a incheiat votul, Tariceanu (care nu e singur, desigur) arunca vorbe dulci catre PDL, a pierdut pentru ca multi isi fac mii de socoteli in acest moment, etc.
    basescu nu era un candidat imbatabil. A fost doar un candidat foarte determinat, simpu, direct si ramane de vazut mai cum :). Duminica seara ma duceam la niste prieteni sa jucam Agricola si un copil vorbea la telefon si spunea ca mama lui primise 50 de lei ca sa-l voteze pe stii tu cine. Ramane de vazut mai cum a fost basescu.
    Nu-mi fac blog din cel putin 10 motive :). De ce intrebi? Vrei sa scapi de mine de aici :)?

Comments are closed.