O strategie eronată

A fost mai întâi comunicatul de presă al lui Turcan. Au început să apară apoi articole pe blogurile oranj. Ideea este simplă: atacurile la adresa preşedintelui îl întăresc pe acesta şi, din contră, îi vor aduce electorat, punându-l iar în postura de victimă a celor 322. Strategia are o parte bună – eludează fondul problemei şi apărătorii nu mai trebuie să justifice gafele fratelui preşedintelui şi ale Elenei Udrea.

Nu cred însă că ideea celor 322 funcţionează, deoarece:

  • Atunci aveam de a face cu acuzaţii abstracte (încălcarea constituţiei”) în vreme ce acum sunt fapte concrete: o asociere dubioasă, deturnare de fonduri…
  • Atunci atacul era direct, acum este indirect. Dacă preşedintele poate să-şi asume greşeala fratelui său şi pe cea proprie (trimiterea fiicei sale la Bruxelles), în cazul Elenei Udrea şi al Monicăi Ridzi, nu, fiind chiar periculos.
  • Prin comportamentul lor, Mircea Băsescu, Elena Băsescu, Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi s-au făcut deplin antipatici, astfel încât preşedintele nu poate să se pună în postura de victimă inocentă.
  • Se glosează foarte mult pe elucubraţiile lui SRS, uitând că avem un popor foarte credul, căruia mai repede îi vinzi un basm decât o realitate. Să ne aducem aminte că Adrian Năstase avea „afaceri de miliarde”, cel puţin 3-4 case în fiecare judeţ erau ale sale „din surse sigure”, firmele de taxiuri din Bucureşti erau fifty-fifty cu Mitrea ş.a.m.d., cel puţin 2 firme de distribuţie medicamente erau ale Danei… Cu toate acestea, în 5 ani de anchetă nu s-au găsit decât nişte termopane chinezeşti, câteva tablouri şi moştenirea Tamarei. Adică de 200-300 ori mai puţin. Pe lângă acele basme, ale lui SRS au „parfum de credibilitate”. Electoratul rural, cel pe care se dă principala bătălie, este foarte uşor de prins cu astfel de poveşti, mai ales că se pliază pe profilul lui Traian Băsescu.
  • Toate atacurile sunt realizate prin vectori secundari. Nici unul din principalii lideri politici nu s-au implicat aşa cum se implicaseră în suspendarea sa. Practic, Traian Băsescu se bate cu Gâdea, Bădin, Laptop Stan, SRS & comp. Şi Geoană, şi Antonescu s-au comportat relativ discret în această situaţie, mergând pe soluţii instituţionale (comisii de anchetză parlamentare) fără prea multe şarje discursive.

Cred că în momentul de faţă Traian Băsescu trece de la „singur împotriva tuturor” la „uite că l-au prins şi p-ăsta”. Dacă nu face ceva pentru a prelua iniţiativa nu-l văd bine în următoarele alegeri cu toate slăbiciunile contracandidaţilor şi cu tot plimbatul pe la toate festivalurile săteşti. Pentru prima oară încep să iau în considerare ipoteza ca, în cazul în care Băsescu mai candidează, Geoană să ia în turul I mai multe voturi decât el.

8 comments to “O strategie eronată”
  1. Ramane de vazut daca e sau nu eronata. Fapt e ca au reusit sa izoleze atacul si sa-l indrepte cumva lateral inspre Mircea Basescu … care la randul lui „a fost naiv”deci atacul se duce spre niste anonimi „baieti destepti” … lucru aproape benign electoral (nu uita ca am avut un presedinte „invins de structuri” .. deci faptul ca presedintele de acum se intersecteaza cu structurile e chiar plauzibil)

    Eludarea excplicatiilor concrete … in conditiile dezastrului pe care ambii”comunicatori” le-au provocat cand au vrut sa se explice… e aproape naturala. Comunicatul lui Turcan si blogurile de care zici nu-s tintite pe „marele public” .. ci fix pe sustinatorii „atacurilor” iar daca zici ca astea au reusit sa strecoarea idoiala ca astfel de campanii cresc sau scad scorul lui Basescu … insemna ca ele si-au atins scopul.

    Nu cred ca SRS are efecte semnificative in electoratul rural, nu de unu singur. Povestile cu Nastase … erau in alt context si oricum nici ele n-au prins asa de mult in rural.

    In alta ordine de idei, fara sa neg aspectele enumerate de tine fata de campania 322 … mi-as permite sa spun ca toate-s minore in raport cu elementul comun dat de nediferentierea celor „322” … . Cat timp nu se identifica fortele de atac antiteza e simpla: pro Basescu sau contra…. adica tradus in comportament: ma duc sa-l votez sau nu. Basescu e singurul care sedimenteaza (sau se erodeaza), ceilalti fiind egalii lui gadea, stan etc.

    PS: reflexul „institutional” … ar fi fost corect daca ar fi fost act reflex. Venit intarziat nu mai pare o „optiune” ci un compromis + creeaza o problema de target: audienta „lansarii” unui atac e in general mai mare decat cea a pozitiilor ulterioare in chestiune => o parte din cei care au vazut atacul n-au vazut reactia; In plus reactia venita tarziu nu mai vine peste stire ci peste rationalizari ale stirii … iar in conditiile isteriei de acum e posibil ca „solutia institutionala” sa para o reactie mai degraba neutra.

  2. Cred că acele canale de comunicare mai degrabă au întărit ideea că „s-a lovit” unde trebuie. Comentariile la adresa autorilor erau mult mai incisive iar apărarea nesigură.
    De asemenea, la suspendare erau câteva persoane „odioase” în prim-plan: Voiculescu, Iliescu, Vadim + altele scoase conjunctural în faţă (Sergiu Andon, de exemplu). Asta a permis o mobilizare fiindcă „pericolul” era înţeles ca fiind mare. Acum pericolul este relativ mic şi dacă intervine şi demobilizarea de care vorbeam…

  3. @Cristian,
    referitor la afirmatia „Şi Geoană, şi Antonescu s-au comportat relativ discret în această situaţie, mergând pe soluţii instituţionale (comisii de anchetză parlamentare) fără prea multe şarje discursive.”
    Nu sunt de acord, probabil citim ziare diferite. Asta era scenariul, pana nu se coace in presa, cei doi nu mai ies ca acum 2-3 ani.
    Pentru mine un trend este clar, acum 1-2 ani, loviturile erau mai rare, mai bine pregatite si aveau impact mai mult timp, acum sunt ma dese dar sunt demontate cam in 24-36 de ore. Asta se datoreaza faptului ca PDul este in guvern.
    Atacurile la Base din ultimile 6 luni sunt mai mult de provocare, se spera ca presedintele sa reactioneze exagerat.
    Succesiunea de atacuri PSD PNL se apropie de sfarsit, strategii din ambele partide, in amatorismul lor joaca pe timp de vara cand audienta este minima.
    Urmeaza PDul, au o planificare politica mai buna, indiferent cate comisii vor fi infiiintate, acestea nu se compara cu, sa zicem, asumarea raspunderii guvernului pe un pachet in Parlament.
    La aceasta strategie se adauga si alte parghii institutionale….
    Initiativa lui Base va fi asteptata mult si bine, el nu reactioneaza simetric, se pastreaza nu intra in jocul de uzura, intra doar in frame-ul castigator, daca intra…hehhehe

  4. @Anonim
    Nu ştiu ce ziare citeşti, eu nu prea mai citesc, urmăresc fluxul Mediafaxului, NewsIn-ul şi Rompresul ca surse de informaţii. Fiind vorba de o percepţie, evident că este subiectivă. Percepţia mea a fost că nici Geoană, nici Antonescu (Crin oricum mimează din ce în ce mai prost competiţia) nu au marşat prea tare pe subiecte.
    Nu văd ce lovituri sunt demontate în 24-36 ore. Ridzi a fost îngropată, Elena Udrea se îngroapă singură pe zi ce trece – cel puţin în cazul Amaliei Năstase deja au prins-o – şi nici în cazul Mircea Băsescu lucrurile nu sunt chiar atât de simple (lăsând la o parte elucubraţiile lui SRS). Aşa cum a arătat Rl, şi în cazul Mircea Băsescu, lovitura vine din interior, ceea ce arată că bătăliile din PD sunt mult peste ce există în PSD şi, ca organizaţie, este foarte slăbită.
    Eu zic că ceea ce au reuşit să demonstreze până acum este cât de imbecili sunt, nici măcar să fure elegant nu sunt în stare şi când pui puţină presiune pe ei cedează imediat.
    Reacţia lui Băsescu… Simetrică sau nesimetrică, e încă de aşteptat.

  5. Cristian … sa ne intelegem oricum sunt doua campanii diferite asa cum in general sunt orice fel de campanii reale (nu alea de manual sau de strategii sforaitoare), suprapunerea lor chiar daca exista e semnificativa doar indirect prin repreentarile pe care le au actorii despre istoric. Altfel evident avem alta conjunctura, alta imagine a comunicatorilor, alta retea de comuicatori relee si pana la urma alte teme. Toate astea duc la dezvoltari diferite ale campaniei si eventual pot duce la rezultatul de care zici. Sincer acum numarul si puterea celor care se opun acum „jucatorului” ar trebui sa fie suficient de puternice cat sa puna in dificultate si un presedinte in mijloc de mandat nu doar unu pe final de mandat.

  6. @Cristian,
    Dupa densitatea de „afectogene” folosite de tine, apropae ca as fi inclinat sa ma opresc aici cu discutia. It spun doar ca acum fro 2-3 ani E. Udrea si altii din jurul lui Base au mai fost vizati, rezultatul il stii. Conflictul prin interpusi nu mai are secrete pentru Base. Ca orice strategie marca PSD stim si continuarea, de fro 10 ani sunt atat de previzibili ca doar gafele lui Geoana mai aduc ceva culoare.

    • @Anonim,
      sincer, nu prea ştiu la ce afectogene te referi. Există un oarecare bias liberal, dar acţiunile PNL din ultima vreme m-au făcut să-i critic poate mai mult decât pe alţii.
      În ceea ce priveşte atacurile, ele de fapt nu s-au întrerupt niciodată de când a apărut „bileţelul roz” şi s-au separat apele. Acum au crescut în intensitate şi cadenţă şi au căpătat şi o oarecare coerenţă, semn că acum sunt coordonate de cineva. De asemenea, sunt mai bine ţintite. Gafele ţin de personajul Mircea Geoană şi au darul de a-i umaniza mediocritatea. Antonescu nici măcar asta nu face. Mă rog, el nu face nimic.

Comments are closed.