Despre prezenţa lui Bogdan Olteanu în CA al BNR

Am citit multe comentarii la adresa prezenţei „impurului” Bogdan Olteanu între seraficii administratori ai BNR. De parcă CA al BNR ar fi fost vreodată un consiliu al profesioniştilor ireproşabili şi vine acum un politician să strice discuţiile lor savante. Haidade. Numai profesionism nu a emanat de la BNR în ultimii 20 de ani şi o mare parte din vină pentru situaţia în care ne aflăm acum aparţine şi „competenţilor” de acolo. Revenind, fiindcă părerea mea despre Mugurelş deja o ştiţi, mutarea PNL mi se pare foarte interesantă şi calculată. Ei îşi construiesc un lider cu un CV impresionant. Bogdan Olteanu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor – cel mai bun de până acum, sub conducerea căruia CD a devenit printre cele mai transparente instituţii ale statului, cu o bună deschidere către societatea civilă – iar mandatul de viceguvernator îl va scoate un pic din primplanul politicii şi-i va aduce o experienţă deosebită care îl face un potenţial premier sau preşedinte de o cu totul altă factură decât jalnicele figuri de până acum. Este, cred, singurul exemplu de politician pornit de jos, de la lipit afişe care ajunge la un asemenea CV.

11 comments to “Despre prezenţa lui Bogdan Olteanu în CA al BNR”
  1. ma, mie mi se pare un tip extrem de inteligent (si haios) si un politician capabil. dar asta nu inseamna sa ignor originile sale. si nu, nu le ignor pe ale nimanui 🙂

  2. @blogtrekker
    Ţinând cont că a divorţat, aş zice că nu 😛
    Serios vorbind, am serioase dubii că în 2003 avea vreunul vreo speranţă că vor ajunge vreodată la putere… Asta ar fi una. Şi dacă te uiţi la EBA observi că familia nu e suficientă. Mai trebuie să fii capabil să te descurci şi singur. Şi am serioase dubii că pe Bogdan Olteanu l-a ajutat naşul să ajungă vice-guvernator.
    @Mihnea,
    asta este altceva. Originea îţi oferă un punct de plecare mai mult sau mai puţin avantajos. Însă contează mai mult ce faci cu ce primeşti.

  3. La prima, tot ce se poate (deşi nu trebuie cine ştie ce specializare, iar el chiar e un tip inteligent).
    La a doua, de acord. Dar uită-te la Roberta Anastase (care tot de aia a ajuns acolo) şi apoi la mandatul lui Bogdan Olteanu.
    Din nou, pe mine la această nominalizare mă impresionează abilitatea cu care PNL îşi construieşte viitorul lider. Dacă te uiţi la PSD ar fi Ponta, dar mult mai subţire decât Bogdan Olteanu. La PD, pustiu. Gândeşte-te cum va arăta confruntarea politică între un PNL condus de Bogdan Olteanu şi un PSD condus de Ponta. Că de PD deja putem vorbi la trecut.

  4. Desi sunt liberala nu ma incanta Olteanu. Eu sunt mai mult decat surprinsa cum de a fost validat de un mediu ostil. cat despre viitorul lui e destul de evident ca se pregatesc noii lideri de partide. Olteanu mai devreme sau mai tarziu va fi presedinte PNL la fel cum si Ponta va fi la PSD. In continuare insa raman surprinsa.

  5. „Dupa ce a facut testele psihologice, vicepresedintele meu pentru Resurse Umane a venit si mi-a spus ca-si da demisia daca il angajez pe acest individ. Labil psihic, excesiv de ambitios, lipsit de loialitate, de o inteligenta mediocra, dar siret si lipsit de moralitate. Nu l-am angajat. Si-a urmat cariera politica in care defectele l-au ajutat. L-a ajutat si un prieten al meu, prea comod ca sa-si poarte geanta singur. Acum liberalii l-au votat pentru aceasta pozitie asa cum mi-a spus cineva azi dimineata, ca sa scape de el. Deh, cinimsul politicienilor!”.
    Dinu Patriciu

    q.e.d.

Comments are closed.