[Acest articol a stat ceva prin draft, aproape că şi uitasem de el. Mi-am adus aminte după ce am citit ceva amuzant pe Softpedia.] Clasa pregătitoare a readus în actualitate un fenomen care se petrece, de fapt, în fiecare an, dar legat de grădiniţe şi clasa întâi, fără a mai stârni atâta scandal în media. Înscrierea copiilor la şcoală/grădiniţă. Mulţi descoperă cu surprindere că nu-şi pot înscrie copilul la o şcoală/grădiniţă bună fiindcă nu stau unde trebuie. Şi atunci urmează inevitabila cursă de fentare a sistemului.
În nebunia imobiliară a perioadei 2006-2008, eram un ciudat care se uita la „prostii” gen este vreo şcoală prin apropiere, ce magazine sunt la „5 minute”, cum arată faţada blocului, cum arată scara, dacă sunt locuri de parcare… Sunt lucruri de bun simţ, dar, nu ştiu cum se face că multora li se păreau neimportante, conta doar preţul „că mâine se scumpeşte”. Avem nişte prieteni care, prin 2005, deveniseră evangheliştii vieţii „la ţară”, după ce-şi construiseră o vilă într-o comună aproape de Bucureşti (între timp, practic, comuna chiar a fost înglobată în oraş). Fericirea lor a durat cam 2 ani, până ce copilul a împlinit vârsta de grădiniţă şi s-au trezit brusc că „la ţară” nu sunt grădiniţe, că în oraş nu are cine să-l ducă şi să-l aducă, normal, ambii părinţi lucrau, şi ocazional amândoi (desigur, separat) aveau deplasări în ţară şi în străinătate în interes de serviciu. Bonele/menajerele costă şi ele şi nu sunt chiar atât de uşor de găsit. Aşa că au fost fericiţi când au reuşit să vândă în câştig casa şi să se mute în „oraş”, la bloc.
Treptat lumea începe să descopere valoarea unor lucruri esenţiale: o şcoală bună, vecinătatea unor magazine, căile de acces. Viaţa în suburbii „occidentale” este minunată… în occident. La noi, lipsa infrastructurii o face un coşmar, nu doar pentru familiile cu copii, dar şi pentru cei din zone în care dezvoltarea imobiliară a luat-o mult înainte dezvoltării infrastructurii (cum a arătat iarna aceasta). Ştiu pe cineva care a dat 500 lei/oră unei lame ca să-i dezăpezească strada până la intrarea în parcarea blocului (asta pe „prelungirea” Prelungirii Ghencea).
Sigur, clasa mijlocie ar trebui să beneficieze de altceva decât „cloacele”, „coteţele” ceauşiste sau cum le mai numesc frustraţii care nu şi le pot permite nici acum că au scăzut aproape de un prag minim, din păcate însă realitatea este că nu prea există alternativă. Locuinţele noi sunt puţine şi, cu foarte rare excepţii, prost plasate, costruite discutabil şi exagerat de scumpe pentru ceea ce oferă. Întreţinerea este mult mai mare şi, în general, costul locuirii este ridicat. Oferta de case este cvasi-inexistentă, din cauza infrastructurii nedezvoltate. Sigur, găseşti oferte interesante în Brăneşti, Chiajna, Domneşti, Mogoşoaia – 50-60.000 euro o casă cu ceva curte – dar nu e tocmai uşor să ajungi în oraş la orele de vârf, fosa septică trebuie şi ea golită periodic, e foarte dificil cu copiii, plus absenţa micilor comodităţi gen farmacia la colţul blocului, non-stopul din spate, Mega Image/Bila/Profi/Lidl de la 5 minute de mers pe jos… Nu întâmplător în filmele americane majoritatea mamelor din suburbii sunt casnice.