Tăriceanu – Băsescu 3-0

După ce a Traian Băsescu şi-a înscris în propria poartă două goluri antologice, cu ocazia moţiunii şi a conspirării consultării cu partidele politice în vederea demolării guvernului Tăriceanu, preşedintele mai primeşte o lovitură decisivă şi din partea lui Barrosso, care infirmă posibilitatea activării clauzei de salvgardare şi confirmându-l indirect pe premier ca interlocutor preferat de Uniunea Europeană.

Este doar o supoziţie, însă impresia mea este că neactivarea clauzei i se datorează chiar lui Traian Băsescu însuşi şi politicii sale falimentare. Este posibil ca Uniunea Europeană să fi raţionat pragmatic: dacă activăm clauza de salvgardare, în România va începe circul politic şi războiul total, astfel încât, mai bine nu şi vedem noi cum punem guvernul Tăriceanu la treabă.

Certificatul e bună purtare oferit de Barrosso – sunt convins – va fi asumat integral de PD care, nu-i aşa, prin eforturile Monicăi Macovei şi a lui Vasile Blaga au rezolvat „steguleţele” iar guvernul Tăriceanu nu a avut încă timp să strice munca democraţilor (asta deşi în două luni au avut timp să facă suficiente prostii pentru a fi declaraţi „cel mai prost guvern”).

Se pare că democraţii şi Traian Băsescu sunt din ce în ce mai puţin prieteni cu logica, ultimul exemplu fiind nominalizarea unuia dintre „cântătorii prezidenţiali” pentru Consiliul de administraţie al TVR. Practic, din galeria cântătorilor au mai rămas doar doamnele Lupea, Pora şi Fati fără măcar o nominalizare, dar nu este timpul pierdut… În acest fel, preşedintele se discreditează singur, întărind ideea că toţi cei din presă care îl susţin o fac din interes: TRU – propus ambasador, Sever Voinescu, idem, Patapievici conduce ICR, Mircea Mihăeş e şi el pe-acolo…

Încetul cu încetul se destramă cam toate urzelile prezidenţiale. S-a văzut că vizitele ambasadorilor Statelor Unite şi Marii Britanii nu vizau guvernul Tăriceanu aşa cum se spusese în presă, ci par să aibă legură mai degrabă cu raportul Marty. Clauza nu se activează, Cioroianu e primit la Washington, PSD-ul a driblat mai mult sau mai puţin elegant moţiunea de cenzură „turnesol” care nu a dovedit altceva decât incompetenţa şi impotenţa PD-ului, PNL-ul nu a oferit nimic la vedere PSD-ului…

Astfel, guvernul Tăriceanu ajunge, ca orice valoare naţională (sper că ironia se înţelege), să fie mai apreciată pe plan extern decât pe plan intern, în vreme ce preşedintele este izolat atât pe plan intern, unde nimeni nu mai poate avea încredere în el după ce a păţit Zsolt Nagy sau chiar Nati Meir, care nu a mai fost primit în PD după ce a semnat moţiunea, cât şi pe plan extern, acolo unde popularii europeni nu fac nici un gest de sprijin pentru domnia sa, deşi potenţialul de eurodeputaţi al PD-ului este tentant, desigur. Angajându-se în demolarea lui Călin Popescu Tăriceanu fără a dispune de toate elementele necesare a fost o greşeală la fel de mare ca a apartidelor angajate în suspendarea preşedintelui fără a adopta tactica necesară.

În momentul de faţă, preşedintele şi democraţii trebuie să ia urgent măsuri de controlul pierderilor şi de revizuire a strategiei politice astfel încât aceasta să fie adaptată posibilităţilor reale. Îmi este greu să-mi imaginez cum anume mai poate ieşi PD-ul din izolarea politică în care se află fiindcă ei şi-au ruinat capitalul de încredere. De asemenea, îi va fi greu să facă o opoziţie de guerilla aşa cum ştie el să facă în condiţiile în care guvernul Tăriceanu II are binecuvântarea comisiei europene. Prin plătirea pe faţă a „cântătorilor” prezidenţiali îşi subminează potenţialul mediatic, fiindcă nimeni nu va mai crede mesajele pozitive. Inabilităţile de comunicare ale Palatului Cotroceni în chestiunea „păsăricii” şi a somnului de la summitul OSCE trădează limitele echipei prezidenţiale, incapabilă să controleze şi crizele care nu au fost provocate dinadins.

Practic, după victoria de la referendum, Traian Băsescu a înregistrat numai înfrângeri umilitoare, ceea ce ştirbeşte invincibilitatea sa şi ne arată limitele foarte înguste ale „animalului politic” Traian Băsescu, umilit politic de nişte „papă-lapte”. Să fii învins de „prostănac” şi „moliceanu” după ce te-ai umilit ţepuindu-l pe Nati Meir – cum sună asta pentru „unsul lui Dumnezeu”?