Viitorul PSD

Mă tem că alăturarea celor două cuvinte devine pe zi ce trece mai lipsită de sens. Jurnalul Naţional confirmă ceea ce spuneam şi eu de ceva vreme şi anume că social-democraţii se pregătesc şi sunt ajutaţi să devină partenerii la guvernare al PDL. Practic, pesediştii au de ales între a dispărea înghiţiţi de Traian Băsescu sau a dispărea pe mâna cuplului Iliescu-Năstase.

După 4 ani de opoziţie, oferta lui Traian Băsescu le pare multora precum apa unui rătăcit în deşert. PSD nu-şi mai poate permite încă patru ani de opoziţie dacă vrea să mai ajungă în parlament la următoarele alegeri (nu cele de anul acesta). Micii baroni locali, care mulţi şi-au consolidat puterea graţie descentralizării, au nevoie de sprijin politic. Cât se afla la 35%, PSD conta. Acum, când se pregăteşte să coboare sun 20%, deja lucrurile devin mai nuanţate, mai ales că pierderile pot fi mai mari şi mulţi baronaşi locali îşi pot pierde scaunele şi, implicit, puterea.

Alianţa cu Traian Băsescu le garantează acestori feudali păstrarea controlului pe moşiile lor. În condiţiile în care alternatia o reprezintă comunistul Ion Iliescu sau compromisul Adrian Năstase, mă tem că alegerea va fi uşoară. Ideile că Ion Iliescu ar avea electoratul său şi că „oricând poate aduce milioane de voturi” sunt autoiluzionări. „Bunicuţa” reprezintă trecutul, mai mult, chiar, un trecut de care multora le este efectiv ruşine. Oricât de mult ar fi evoluat Iliescu, evoluţia sa nu trece de „comunistul cu faţă umană”.

De partea cealaltă, Adrian Năstase nu reprezintă o soluţie reală. El nu a fost un politician popular niciodată, cu atât mai puţin acum, după campaniile susţinute împotriva sa. Şi când spun că nu reprezintă o soluţie reală, nu mă refer la hârjoneala lui cu argaţii lui Băsescu, ci la lucruri foarte concrete (se pare, uitate deja) ca de pildă ridicarea de pe stradă a lui Ciuvică sau libertatea presei din timpul premieratului său. Corupţia de la vremea aceea nu este doar rodul scenariilor pe care le descrie profesionist în ultimele două editoriale din JN (BTW, sunt perfect reale), ci şi o realitate concretă. Oricât de mică ar fi ea în realitate, averea domnului Năstase este greu de justifica din salariile sale de funcţionar (fie el şi premier) sau din remuneraţiile de profesor universitar. dacă ar fi fost chiar atât de uşor, cam toţi profesorii universitari de la noi ar fi avut, hai, nu blocuri, dar măcar apartamente în Dorobanţi.

Ce ar putea oferi, concret, Adrian Năstase PSD? Expertiză şi management? OK, ca să ce? Ar obţine un PSD condus de Năstase mai multe voturi? Mă îndoiesc. Adrian Năstase nu poate aduce PSD la guvernare iar într-o confruntare directă cu Traian Băsescu pierde la scor.

În schimb, Mircea Geoană vine cu o ofertă greu de refuzat: accesul la putere, indiferent de partener. „Fraţilor, nu mai suntem partidul-stat, dar dacă ne este bine nouă de ce să facem pipi contra vântului? Mielul blând suge la două oi.”