După vacanța de vară, ne pregătim pentru repriza a doua a meciului pentru prezidențiale. Aflat în picaj în sondaje, inclusiv în cele mai prietenoase, cu economia în prag de „pana prostului”, cu un eșec major la negocierile pentru un post de comisar european, Victor Ponta îl scoate la înaintare pe ratatul domn Tăriceanu și deja obositoare idee a suspendării președintelui Băsescu pentru a treia oară.
Lăsând la o parte detaliul de un ridicol de mare excepție că procedurile privind suspendarea s-ar sincroniza cu alegerile prezidențiale și românii ar putea vota odată cu noul președinte și demiterea celui vechi, aceste discuții sugerează mai degrabă o oarecare nervozitate în tabăra PSD, care de la o vreme își tot dă cu stângul în dreptul.
Unul dintre atuurile PSD îl reprezenta capacitatea administrativă. Adrian Năstase este încă de mulți apreciat ca cel mai bun premier post-decembrist, iar guvernul său drept cel mai bun din istoria recentă. Ei bine, Ponta reușește să facă praf acest mit, conducând unul dintre cele mai slabe guverne. Prin faptul că de doi ani de zile nu au făcut absolut nimic, PSD reușește să facă mai mult rău economiei decât a făcut Emil Boc (dacă își închipuia cineva că așa ceva este posibil). Economia se pregătește de o aterizare dură în 2015 și reintrare în recesiune. PSD s-a umplut de ridicol și cu celebra „ordonanță a traseiștilor”, pe care au redactat-o greșit, astfel că cei care își părăsesc partidul în perioada de 45 de zile vor fi în ilegalitate și vor trebui să demisioneze din funcții. Și aici este de remarcat cum orice subiect neplăcut pentru PSD dispare subit de pe agenda mass-media, dar, până la urmă, fumul pe care foarte prompta echipă de zgomote îl produce în exces s-ar putea să le intre în ochi și să-i usture foarte tare.
De partea cealaltă, Klaus Johannis a evitat până acum să se lase atras în dispute colaterale, iar atacurile la adresa familiei și religiei sale nu au prins, cum nu au prins nici acuzațiile cu privire la traficul de copii. Însă, primarul Sibiului este un fel de agheasmă, nici nu face rău, nici nu ajută și, dacă ar fi să câștige alegerile, o va face doar pentru că Ponta le-a pierdut.
Mult mai interesant este în acest moment războiul între Monica Macovei și Elena Udrea pentru electoratul lui Traian Băsescu. Europarlamentarul este în momentul de față cel mai bun reprezentant al băsismului – ideologie părăsită deja inclusiv de fondatorul ei – și atrage în jurul său o parte din „intelectualii lui Băsescu”, dezamăgiți că idolul lor a ales-o pe Elena Udrea. Avem aici potențial pentru un partid care să treacă de pragul electoral în 2016 – aceasta fiind miza reală. Însă, Monica Macovei este într-un cerc vicios. Intransigența pe care o promovează nu lasă loc de colaborare politică, iar radicalismul din multe subiecte (nu mai vorbim acum doar de criteriile morale, ci și de ideile politice, cum ar fi statul minimal, discursul vehement anti-asistați) nu atinge partea de mijloc a electoratului care, inevitabil, nu agreează extremismul de orice fel. Asta limitează atât potențialul de cooperare politică, cât și pe cel de atragere de noi adepți, în afară de un nucleu dur cu rădăcini în PNȚCD anilor ’90, când încă mai era condus de Corneliu Coposu. La alegerile prezidențiale însă cred că va realiza o performanță notabilă, ea fiind candidatul perfect pentru cei care vor să facă o declarație de intenție, urmând ca în turul doi să voteze candidatul dreptei. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu acest val de suporteri atrași.
De partea cealaltă, Elena Udrea nu cred că se poate baza pe alt electorat decât cel „produs” de primarii fideli, nu foarte mulți. Faptul că sunt sondaje în care apare cu un 8% mi se pare un optimism exagerat, mai mult de 3% neavând de unde face rost.
Cârdășia dintre Ponta și Băsescu a ajuns atât de vizibilă încât e greu ca ei să mai păcălească pe cineva – în afară de nucleele dure proprii. Nu cred că între cei doi există în mod explicit o colaborare concretă, în care ei să se sfătuiască sau să comunice temele-fumigenă, cât mai degrabă un acord tacit, în care fiecare își urmărește interesul propriu. Ambii au același dușman comun – Klaus Johannis – și același interes, ca Victor Ponta să devină președinte. Pe de altă parte, după trei ani de zile, „lupta” mimată dintre cei doi cred că a ajuns să plictisească și lumea să ajungă să-l voteze pe Johannis doar din dorința de liniște și de a scăpa de cei doi clovni.
