Pe la noi s-a încetățenit expresia „clientul nostru, stăpânul nostru”. Cât de stupidă este ne dăm seama din simpla sa origine: epoca ceaușistă. Ideea de stăpân și sclav duce la cu totul altfel de relații decât una fericită. De ce nu-ți voi răspunde la cererea de ofertă?
Când eram mai tânăr și mai naiv, răspundeam la orice cerere de ofertă entuziast, dornic să câștig orice client. Pe măsură ce am crescut și am învățat cum merg lucrurile am început să-mi selectez clientela. N-am crescut într-un an ca alții în zece, dar m-am dezvoltat organic. Ultima țeapă a fost în 2010 (a mai fost una în 2012, dar aceea a fost asumată conștient).
1. Cererea este trimisă la douăzeci de firme. Știu, nu sunt singura firmă de pe piață, probabil nici nu sunt cel mai bun (dar sigur sunt între cei mai buni), nu sunt cel mai mare, cel mai frumos… Știu că orice om normal studiază piața și verifică mai multe oferte (sau, cel puțin așa ar trebui să facă). Dar când tu trimiți un singur mail la grămadă, îți bagi picioarele în toți cei cărora le ceri ofertă și arăți cât preț pui tu pe acele produse/servicii. Probabil că în cei douăzeci se va găsi un fomist fericit. Succese amândurora. Și mai amuzanți sunt cei care au o singură firmă în clar, iar celelalte în BCC astfel că, în prima fază, te întrebi cum naiba a ajuns la tine un mail adresat concurenței.
2. Cererea este scrisă cu picioarele. Într-o lume în care orice program de mail are opțiunea de autocorect inclusiv pentru limba română mi se pare absolut straniu să trimiți un mail plin de greșeli. Dacă nu știi să scrii (sau ai angajat o secretară care nu știe să scrie), în mod sigur ai și alte lacune.
3. Cererea este anonimă. O adresă obscură de yahoo/gmail, nici un nume de firmă… Dacă nici măcar nu te prezinți, de ce aș munci să-ți fac o ofertă?
4. Ai antecedente. Internetul este un lucru bun. Poți afla cu ajutorul lui informații despre firme, persoane, produse. Dacă numele tău sau al firmei apare pe site-urile de țepari, cu datorii la ANAF, cu plângeri de la clienți, voi spune pas.
5. Mă atenționezi din start că „dincolo este mai ieftin”. Și atunci, de ce mă mai deranjezi? Nu este scopul meu în viață să am cele mai ieftine servicii, ci să mențin un raport optim între preț și calitatea serviciilor. Realitatea demonstrează că, dacă prețul ridicat nu este întotdeauna o garanție a calității, un preț mic este în mod cert o garanție a absenței acesteia.
6. Proiectul este nerealist. Vrei prea multe, ai resurse prea puține, pui deadline-uri aberante. Multe solicitări par proiectul de vis. Până te dumirești că ei doar testează piața, vor să facă niște estimări de buget că, cine știe, poate-poate… Sau poate că au lăsat totul până în ultima clipă și vor să facă în trei zile ce n-au făcut într-un an. Nu, mulțumesc.
7. Nu știi ce vrei. Îmi pare rău, vrăjitoarea Vanesa are altă adresă. Nu sunt dotat cu capacități paranormale să ghicesc ce vrei tu.
8. Nu răspunzi la solicitările de clarificare. Uneori, cei de la 7 sau 6 par legitimi. Așa că trimit un mesaj pentru clarificarea unor aspecte ale proiectului. De cele mai multe ori, nu se răspunde, întărind suspiciunile inițiale.
9. Așteptări nerealiste. Așa cum este formulat mesajul sau proiectul, arată așteptări nerealiste de la furnizor. Nu totdeauna este vorba de bani, ci de înțelegerea greșită a rolului nostru în proiect, ceea ce, în timp, creează sigur probleme, așa că, pas.
10. Solicitări prealabile disproporționate. Dacă pentru a-ți oferi o simplă ofertă de preț tu mă pui să întreprind demersuri care pentru mine înseamnă timp și bani, pot decide că nu merită efortul. Sunt suficiente metode pentru a verifica bonitatea sau profesionalismul unei firme în prealabil, nu te apuci să-mi ceri certificate fiscale, certificat de la registrul comerțului, bilanțul pe trei ani, declarații angajament, CV mamei și al bunicilor pe linie paternă doar ca să-ți dau o ofertă.