Una dintre iluziile întreținute de „opoziție” și de simpatizanții săi este că PSD va muri de bătrânețe. Desigur, a electoratului său. Că „demografia salvează România” de „ciuma roșie”. Cum ar zice domnul președinte, ghinion.
Unul din lucrurile pe care l-am observat direct în perioada asta de pauză, de când am un contact mai apropiat cu tânăra generație, este că idealurile acesteia diferă mult față de cele ale generației noastre. Dacă în 2014, la primele mele interviuri, doar 2 persoane luaseră în considerare ideea de a lucra la stat, anul acesta aproape toate aveau ca ideal lucrul la stat.
Pentru generația noastră a lucra în multinațională era idealul. Odată intrat acolo „te căpătuiai”. Lipsindu-mi din CV această etapă am ratat în tinerețe multe oportunități iar, apoi ca antreprenor, lipsa networkingului creat de munca într-o multinațională a întârziat mult „decolarea” afacerii.
Toate studiile efectuate recent arată însă că acum statul este angajatorul preferat de tânăra generație. Și, pe bună dreptate. Lăsând la o parte condițiile de multe ori precare de lucru și mediul pe alocuri toxic, vorbim de un mediu mai sigur, în care drepturile angajatului sunt respectate, în care se asigură o oare securitate a locului de muncă.
Dintr-o anumită „bulă”, există percepția că la stat lucrează doar lobotomizați, proști, handicapați, incapabili, rudele lui X sau Y. În cealaltă „bulă” se văd doar abuzurile patronilor, salarii sau taxe neplătite, muncă multă pe salariul minim și condiții mizerabile. Desigur, pentru fiecare există contra-exemple, dar este clar că în momentul de față a doua devine mai numeroasă pe zi ce trece.
Nu stau acum să disec acest fenomen, care este foarte interesant și merită un articol separat.
Revenind la PSD, acesta reușește pas cu pas să-și atragă un electorat nou. Respins de opoziție prin înjurături, ironii chiar violente și dispreț, acești oameni sunt „goniți” către PSD, care este singurul partid din România care își onorează contractul social. Acum vreo 10 ani scriam într-un articol că singura diferență în PSD și restul de partide este că în vreme ce programul PSD este „furăm noi, dar dăm și la alții”, al celorlalți este „furăm numai noi”. Acesta din urmă a fost și definiția regimului Băsescu – austeritate pentru „proști”, „acumulare pentru camarila noastră”. Or, este evident că lucrurile acestea nu aveau cum să nu lase urme în societate.
Istoric vorbind, observăm că electoratul „opoziției” rămâne undeva în jur de 20% din anii ’90 încoace. Aceasta nu a câștigat niciodată alegerile decât prin „soluții imorale” și cu ajutorul serviciilor. Petre Roman, Dan Voiculescu, Gabriel Oprea… Este foarte amuzant și rapiditatea cu care opoziția îi re-evaluează pe toți. Acum vreo câțiva ani Victor Ponta era „plagiator”, „criminalul de la Colectiv”, erau manifestații de zeci de mii de oameni împotriva lui… Acum este speranța opoziției la ciugulirea unor parlamentari PSD. Johannis nu are nici o jenă să-i propună lui Tăriceanu conducerea PNL. Ecaterina Andronescu a devenit o „voce lucidă”, după ce a fost „groparul învățământului românesc”.
În afară de „Jos PSD!” sau mai nou lozinca aia pornografică, „opoziția” nu vine cu nimic. În 2004 măcar a existat ideea cotei unice care a sunat bine la clasa de mijloc. Acum nu există nimic. Ieșitul periodic în stradă este o terapie de grup, dar nu ține loc de program politic. De aceea, „opoziția” a rămas la nucleul său dur și pierde în continuare electorat. Unii, ca mine, dezamăgiți de alternativă, nici măcar nu mai votează, alții mai fac efortul de a le mai da o șansă, așa cum dai 1 leu unui cerșetor. Știi că nu-l ajută, dar te simți tu bine că ai făcut o faptă bună. Opoziția a ajuns un cerșetor care nici măcar o poveste bună nu mai știe să spună.
PSD este acum partidul-ghiveci, o șaorma cu de toate. Ai scutiri de taxe de care beneficiază și firmele mici și multinaționalele. Ai creșteri salariale, ai creșteri de pensii… Dincolo se aude doar că „nu sunt sustenabile”. Pe de altă parte, creșterea salariului minim a dus la creșterea numărului de contracte de muncă, nu la scăderea lor. Nu există încă o firmă care să se fi închis fiindcă nu a putut plăti salariile. Asta și pentru că în România procentul redistribuirii între capital și muncă este invers decât în „afară”, deci mai este loc. Este foarte posibil ca această creștere a salariilor să ducă la o inversare a trendului de plecare din țară, mai ales pe măsură ce „dincolo” atitudinea față de emigranți se schimbă și proiectul european scârțâie.
Prin ceea ce face la guvernare, PSD își crește și consolidează pas cu pas bazinul electoral. De aceea, în ciuda tuturor mitingurilor, a campaniilor împotriva lui Dragnea, a glumelor pe seama Vioricăi, PSD rămâne constant la 35%. Dacă opoziția vrea să câștige alegerile ar trebui să lase naiba iluzia câștigurilor „la masa verde” și să pună mâna la muncă. Și să vină cu o poveste…