Minutul și scorul

Alegeri
Alegeri

Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până la niște alegeri de care nu are chef nimeni, decât, desigur, președintele Johannis. Vor, fi, probabil, alegerile cu cea mai redusă prezență și nu pentru că ar fi lumea speriată de Covid, ci pur și simplu că nu există nici o miză.

PNL se face că guvernează, PSD se face că face opoziție, USR nu înțelege ce i se întâmplă, iar cei mici (nea Traian, Victor Viorel) speră să facă pragul.

Pentru a nu știu câta oară, strategia electorală a lui Johannis se dovedește catastrofală pentru PNL. A adus partidul la guvernare să se epuizeze într-o perioadă grea. L-a arestat prematur pe Dragnea, lipsindu-se de un adversar facil. Acum, se ceartă exclusiv cu PSD, ignorând USR+, într-un fel de „joc de oameni mari” la care copii sunt excluși. Unde greșește Johannis este că cei mai aprigi anti-pesediști nu sunt la PNL, dacă ar fi fost, n-ar fi votat atâția primari PSD, în frunte cu celebrul Chirică de la Iași. Cei mai aprigi anti-pesediști sunt la USR, unde există chiar fanatism pur și simplu. Electoratul acela este întărâtat și ținut permanent în priză de alde Caramitru Junior, reactivat și cu accelerația la blană acum înainte de alegeri. Iar faptul că președintele iese zilnic să înjure peee-seee-dee nu face decât să le alimenteze ura.

PNL este undeva acum în jur de 20% +/-. Pe baza prezenței scăzute și a lipsei de miză, probabil va scoate 30% și va fi săltat cât trebuie de servicii să iasă „guvernul Lui”. Problema este că PNL va deconta toată criza care începe. Deja au ajuns la fundul sacului dacă au ajuns să taie ei de la servicii. Partidul este practic terminat, un zombi politic, sacrificat de toți ceilalți care privesc veseli cum își rup liberalii gâtul.

Pe margine, deja a ieșit la încălzire Arsenie Boca de la Oradea, ale cărui minuni sunt șeruite la greu pe rețele. Mult prea intens pentru a nu fi ceva planificat cu bătaie lungă. Cel mai probabil, într-un an doi va apărea un nou vehicul politic condus de el, ceva pe scheletul celebrei „alianțe a Vestului”, avându-i ca stâlpi politici pe el, pe Boc, posibil pe Nicușor, ceva recuperați din PNL, PSD sau chiar USR.

PSD și-a schimbat pielea de șarpe, a renunțat la dinozauri, are câteva persoane care dau mai bine pe scenă. Peste un an doi, după ce guvernul Lui va fi ajuns la fel ca guvernul lui Boc în 2010, va fi răsturnat lejer în Parlament și PSD va reveni la butoane să repare încă o dată ce a stricat dreapta.

Și totuși, alegerile au o miză importantă. Scorul USR. După ce a trecut euforia, s-a văzut că scorul real al acestora este mult mai mic. Au câștigat Timișoara, Brașov, Sectorul 1, 2 și 6. Dar Nicușor a trecut la PNL, pentru moment.

Pentru USR sunt câțiva factori defavorizanți – este clar că Diaspora va avea o prezență redusă (și va fi sub control PNL), votanții lor sunt cei mai înspăimântați de virus, nu au prezențe în țară semnificative, deci nu vor avea membri care să scoată oameni la vot, nu pot să-și facă „reclamă” decât pe internet unde oricum e vorba de un public „captiv” și convins. Eu am zis că vor scoate 6,99% și că nu vor fi lăsați să intre. Oracolul de la Telega zice că scot peste 20%.

Pe de altă parte, sunt cam singurii pentru care „să scăpăm de peee-see-deee” mai pare să însemne ceva, deși PSD nu mai este la putere de un an de zile, însă useriștii nu stau cel mai bine la capitolul logică. Dar asta poate să însemne o mobilizare suplimentară, față de votanții PNL și PSD care s-au plictisit deja de blatul între cele două partide.