Pe FB, Orlando Nicoară face o sinteză foarte bună a poziției Chinei după discuția de vineri cu președintele american.
Acum, câteva observații:
- Este evident că China nu poate abandona Rusia. Pentru China, Rusia era corespondentul în Europa, singura opoziție la hegemonia SUA. Așa cum Ucraina este proxy-ul NATO, și Rusia este proxy-ul Chinei. Nici NATO, nici China nu se pot implica în mod direct, iar ce zice China despre Rusia i se aplică de fapt sieși. Și ceea ce transpare din tot mesajul este o oarecare temere că toate dezvoltările din ultimii 30 de ani se pot duce de râpă.
- China și Rusia au în comun inamicul reprezentat de Occident, în special SUA. Însă, cam aici se termină lucrurile pe care le au în comun. Economia Chinei este mult mai globalizată decât a Rusiei, mai integrată cu economiile Occidentale, deci are mult mai multe de pierdut, și China a experimentat deja ce înseamnă sancțiunile americane, asta fiind o dovadă că ele funcționează așa cum trebuie. De aceea, a trecut aproape o lună și China nu a luat nici o măsură de a ajuta Rusia. Nu a condamnat, ba din contră, în acest mesaj justifică acțiunea Rusiei, dar nu a făcut nimic pentru a o ajuta, din contră a oprit unele proiecte comune. Insistența pe „inutilitatea sancțiunilor” sugerează și că nu va risca încălcarea lor.
- Războiul din Ucraina arată însă că Rusia nu mai poate pretinde statutul de „mare putere”, nici măcar una regională, nefiind în stare să rezolve un conflict cu un adversar „minor”, ceea ce cumva șubrezește poziția blocului „BRIC”, mai ales că și India păstrează o poziție ambiguă. La fel ca și China, India este mai globalizată și sancțiunile ar afecta-o foarte mult. Sancțiunile vor afecta serios economia rusă – să ne uităm la nivelul de dezvoltare al unor țări aflate sub sancțiune, de exemplu Iranul. Rusia era o piață mare, dar o piață pentru produse (majoritatea realizate local) sub cele vândute pe piețele occidentale – de exemplu, automobilele produse acolo de Renault, Volkswagen nu respectau normele europene – și asta valabil pentru multe alte produse. De asemenea, vedem în acest război cum echipamentele dezvoltate intern – sistemul de comunicații ERA, computerul Elbrus – nu funcționează cum trebuie. Un anunț important a fost că cele 4 companii occidentale care asigurau mentenanța în industria extractivă petrolieră se retrag, ceea ce va pune probleme fix pe industria de bază. Și probabil mai sunt multe sisteme critice care sunt administrate de companii occidentale sau softuri specifice – de exemplu automatizări la căile ferate. Un alt „produs” de export, armamentul, primește și el multă publicitate negativă.
- Oricât a evoluat China, ea nu are nici expertiza, nici produsele necesare unei înlocuiri complete a Occidentului. Sigur că MBS și șeicii fac pe șmecherii și nu răspund la telefon. Este însă de văzut cât ar putea rezista și ei unei blocade economice occidentale.
- China a abandonat sub Xi politica limitării conducerii partidului și statului la două mandate. O decizie care pe de-o parte, ne arată puterea pe care o are Xi în acest moment, pe de altă parte, induce un risc fiindcă orice conducere „fără limită” generează mai devreme sau mai târziu o criză. Dacă Putin s-ar fi retras în 2013-1014 ar fi rămas în istorie ca probabil cel mai bun conducător al Rusiei din întreaga istorie. Dacă Ceaușescu s-ar fi retras în 1977-1978, poate că România ar fi evitat criza anilor 80 sau ar fi trecut mai ușor și ar fi fost și el recunoscut ca un mare lider politic. Xi trebuie să gestioneze relațiile foarte reci cu SUA, criza Covid, pierderea Rusiei ca aliat semnificativ pe scena globală. Da, China s-a extins, s-a dezvoltat, doar că țările sale aliate sunt țări subdezvoltate economic și tehnologic și în nici un caz nu pot acoperi eventualele pierderi din sancțiunile economice impuse de Occident/SUA. Astfel că o eventuală încălcare a sancțiunilor și șubrezire a economiei chineze îi poate crea probleme lui Xi. Sistemele autocratice duc inevitabil la un moment dat la un consum foarte mare de resurse în luptele interne pentru putere. Spre deosebire de sistemele democratice unde alegerile permit eventuale ajustări de politici și transferuri pașnice de putere, sistemele autocratice au tranziții abrupte și lupte subterane care de la un punct încolo le fac mai ineficiente. Concentrarea unei puteri atât de mari în mâinile lui Xi creează o vulnerabilitate serioasă.
- Ce se întâmplă în Rusia este o lecție importantă și pentru China. Și ei dispun de o armată mare, dar care nu a fost testată deloc în confruntări – măcar rușii au mai participat în războaie interne și externe. O parte din echipamente (cauciucuri, de exemplu) sunt de producție chineză. Deci, din punct de vedere militar, China nu are siguranță. Este și adevărat, că politica lor a fost întotdeauna una pacifistă, orientată spre comerț, mai puțin spre confruntare. De aceea sunt îngrijorați de unitatea occidentului și de duritatea sancțiunilor economice.
- O altă lecție este legată de cât valorează „activele” din Occident. Putin era convins că are Germania în palmă după ce o dresase pe Angela Merkel și controla o grămadă de politicieni germani (și nu numai).
- Practic, mesajul exprimă frustrarea că, în ciuda puterii economice, a dezvoltărilor pe toate planurile, Occidentul nu-i ia în serios și-i tratează ca pe niște parteneri inferiori. Vor un loc la masa bogaților.